Sari direct la conținut

Miniștrii de Finanțe G7 au aprobat plafonarea prețurilor pentru petrolul rusesc

HotNews.ro
Țiţei rusesc, livrat prin conducta Drujba către Europa Centrală și de Est, Foto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia
Țiţei rusesc, livrat prin conducta Drujba către Europa Centrală și de Est, Foto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia

Miniştrii de Finanţe din G7 (principalele ţări industrializate din lume) intenţionează să implementeze o plafonare a preţurilor produselor petroliere şi a ţiţeiului provenit din Rusia, au confirmat oficialii vineri, într-o declaraţie comună, transmite Reuters.

Plafonul iniţial al preţurilor se va baza pe o serie de elemente tehnice iar nivelul preţurilor va fi revizuit dacă va fi necesar, au precizat miniştrii de Finanţe din G7.

„Avem va obiectiv alinierea implementării cu calendarul măsurilor din cadrul celui de-al şaselea pachet de sancţiuni al UE”, au adăugat oficialii, potrivit Agerpres.

Potrivit agenţiei EFE, miniştrii Finanţelor din G7 au reiterat vineri propunerea de obţine sprijinul necesar pentru a impune un plafon pentru preţul petrolului rusesc.

„Căutăm o coaliţie amplă pentru a maximiza eficienţa”, se arată în documentul ce a fost publicat pe pagina web a Ministerului de Finanţe din Germania, ţară care deţine în prezent preşedinţia grupului celor şapte ţări cele mai industrializate.

În acest fel, se urmăreşte „reducerea veniturilor Rusiei din vânzarea de petrol”, ce reprezintă o importantă sursă de finanţare a războiului dus în Ucraina şi, totodată, oprirea creşterii preţurilor mondiale ale energiei.

Care ar fi principiul acestui plafon?

O plafonare a prețurilor ar putea funcționa printr-un sistem care să reducă sau să interzică asigurarea sau finanțarea pentru transporturile de petrol rusesc peste o anumită sumă.

În termeni simpli, dacă un petrolier este de acord să primească un transport de petrol din Rusia la un preț mai mare decât tariful pe baril stabilit de G7, nu va putea obține serviciile de asigurare și financiare esențiale pentru ca o astfel de tranzacție să aibă succes.

Europa trebuie să plafoneze prețul gazului rusesc

Șefa Comisiei UE, Ursula von der Leyen, a spus vineri că Europa trebuie să impună plafonarea prețului la gazul rusesc, pentru a împiedica ceea ce a spus că sunt încercările președintelui rus Vladimir Putin de a manipula piața energetică a blocului.

Ea a cerut, de asemenea, măsuri pentru a elimina unele profituri extraordinare pe care furnizorii de energie electrică le-au obținut din criza gazelor, iar banii să fie folosiți pentru a sprijini cetățenii și companiile vulnerabile.

„Cred cu fermitate că este acum momentul pentru o plafonare a preţului gazului rusesc, care vine prin conducte spre Europa. Plafonarea poate fi propusă la nivel european şi există de asemenea baza juridică pentru taxarea suplimentară a profiturilor excepţionale, ca măsură de urgenţă într-un moment de criză”, le-a spus jurnaliştilor oficialul UE, la o reuniune a parlamentarilor conservatori din Germania.

Avertismentul Rusiei: Pur și simplu nu va exista gaz în Europa

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a declarat că Rusia va întrerupe furnizarea de gaz către Europa dacă Bruxelles-ul va adopta limitarea prețului gazului rusesc.

Răspunzând comentariilor șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre stabilirea unui plafon la prețul pe care Europa îl plătește pentru gazul rusesc, Medvedev a scris pe Telegram: „Pur și simplu nu va exista gaz rusesc în Europa”.

Citește și:

Poate funcționa propunerea G7 de plafonare a prețului petrolului rusesc?

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro