Ministrul Culturii s-a dus pe santierul ASE de la Casa Nanu Muscel din Piata Romana si a cerut oprirea lucrarilor pe motiv ca se desfasoara ilegal. ASE-ul refuza
Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, s-a dus vineri pe santierul de la Casa Nanu Muscel din Piata Romana, si i-a cerut rectorului Academiei de Studii Economice din Bucuresti sa fie sistate lucrarile care se desfasoara la casa din Piata Romana nr.7, monument istoric, precizand ca acestea se desfasoara ilegal. ASE-ul a inceput anul trecut lucrarile de restaurare si consolidare a casei, iar in spatele ei vrea sa construiasca un bloc de 7 etaje. Proiectul a starnit numeroase controverse. In ciuda interventiei ministrului, rectorul ASE, Nicolae Istudor, nu a oprit lucrarile. Inspectoratul de Stat in Constructii a fost pe santier si poate dispune oprirea lucrarilor.
Vlad Alexandrescu spune ca proiectul nu are aviz de la Ministerul Culturii, avizul in baza caruia Primaria Capitalei a autorizat proiectul fiind unul vechi, dat inainte ca imobilul din Piata Romana nr. 7 sa fie clasat monument istoric.
„Avizul de care va prevalati, dat inaintea clasarii, este un aviz lovit de caducitate, caducitatea fiind acea cauza de ineficacitate a avizului ce consta in lipsirea acestuia de orice efecte datorita intervenirii unei imprejurari ulterioare incheierii sale – Ordinul de Clasare. In consecinta va solicitam sa dispuneti oprirea neintarziata a lucrarilor pana la restabilirea legalitatii”, se arata in scrisoarea pe care Vlad Alexandrescu a trimis-o catre ASE si prin care a cerut sistarea lucrarilor.
„Aici trebuie intervenit azi, pentru ca luni ar putea sa fie prea tarziu. Domnule rector, am trecut aseara la ora 10,00. Ieseau camioane cu caramizi. Peretele cladirii dinspre ASE s-a prabusit in totalitate. Dumneavoastra continuati lucrarile intr-un regim intensiv peste week-end pentru a obtine maximum de distrugere pe care il puteti obtine intr-un interval in care sa va poata acoperi legea. Nu mai sunteti acoperit de lege. Sunteti in afara legii si, daca dvs continuati in ciuda avertismentelor mele, veti raspunde penal. Si dumneavoastra si Senatul”, l-a avertizat Alexandrescu pe rectorul Nicolae Istudor, potrivit Agerpres.
Rectorul spune insa ca vrea un document in sensul cererii ministrului Culturii. „N-am de ce sa raspund penal, deoarece eu am toate documentele in regula. Am fost informat verbal. Dati-mi un document prin care imi solicitati sa opresc lucrarile si eu o fac. Faceti tot ce este legal posibil si eu nu am nicio problema. Eu nu distrug nimic. Conserv. Eu respect un contract”, a precizat Istudor.
El a precizat ca are o autorizatie de constructie emisa in 2006 de Primaria Municipiului Bucuresti, care a fost innoita in 2015 si ca are proces verbal de custodie in care se consemneaza ca 122 de pozitii (elemente) ale Casei Nanu Muscel sunt in custodie la constructor pentru intretinere.
„Le dam jos si le mutam la loc. Cine a spus ca n-avem voie? E un proiect. Daca intr-adevar apare un document care ma impiedica, eu n-am niciun fel de problema. Eu respect legile tarii”, a mai spus rectorul ASE, potrivit Agerpres.
In iulie 2015, Academia de Studii Economice din Bucuresti a inceput lucrarile de restaurare si consolidare a casei Nanu-Muscel, cladire monument istoric aflata langa academie, in Piata Romana nr. 7. In spatele imobilului vechi, pe terenul ramas liber, va fi ridicata o cladire noua, de 7 etaje, care va adaposti spatii de invatamant si cercetare. Arhitectii care realizeaza proiectul, biroul Graphic Studio, spun ca noua cladire va avea aceeasi inaltime ca ASE-ul si se va lipi la calcanul (n.r. perete comun intre doua case) cladirii vechi, care se vede din Piata Romana. Primaria Capitalei a reautorizat proiectul zilele trecute, pentru acesta existand o autorizatie inca din 2012.
Simulare cum va arata proiectul/ Foto: Graphic Studio
„Academia de Studii Economice din Bucuresti a inaugurat marti, 28 iulie a.c., Santierul din Piata Romana nr. 7 pentru continuarea lucrarilor de Consolidare, Restaurare si Extindere la constructia existenta (Corp C1) S+P+1E+M, care va avea regim de inaltime S+P+1E+M, cu un corp nou (C2) in regim de inaltime 3S+P+7E. Proiectantul general este SC Graphic Studio srl, Bucuresti (sef proiect – lector doctor REMUS ARTENIE HARSAN – arhitect), iar Antreprenorul General este SC Palex srl, Bucuresti. Valoarea contractului de construire este de 23 320 380 lei (fara TVA), iar termenul de realizare este de 24 de luni. Suprafata totala desfasurata va fi de 6.500 m2, dintre care 4.600 m2 constituie suprafata utila. Lucrarile de consolidare si restaurare ale Cladirii C1, care este monument istoric, vor fi realizate de catre experti atestati in restaurarea monumentelor istorice. Cladirea restaurata va avea acces public din Piata Romana si va fi un spatiu destinat culturii, care va gazdui Muzeul ASE, Galeria de Arta Cecilia Cutescu-Stork (deschisa din anul 2007 la etajele 1 si 2 ale Cladirii Ion N. Angelescu) si spatii pentru activitati cultural-artistice. Avand in vedere valoarea si destinatia acesteia, ASE intentioneaza sa includa cladirea in circuitul obiectivelor culturale ale Capitalei”, se arata intr-un comunicat al ASE-ului dat la inceperea lucrarilor.
Constructia cea noua are ca destinatie spatii de birouri si laboratoare de cercetare, inovare si dezvoltare, Academia de Studii Economice din Bucuresti fiind deficitara din acest punct de vedere. „Constructia va avea in subsol un garaj pe trei niveluri cu 50 de locuri de parcare pentru cadrele didactice ale universitatii. Intrucat ASE are acum peste 22 mii de studenti si peste 830 de cadre didactice, crearea acestor spatii suplimentare va permite desfasurarea activitatilor didactice in conditii optime. In completarea investitiei, pentru dotarea constructiei cu logistica necesara universitatea intentioneaza sa acceseze fonduri europene nerambursabile”, se arata in comunicatul ASE.
ASE a cumparat cladirea din Piata Romana nr. 7, in 2012, cu suma de 3,8 milioane de euro de la firma Proconces Ro, aflata in insolventa la momentul tranzactiei. In 2013, Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru restaurarea si extinderea cladirii, alocand pentru proiect circa 40 milioane lei.
Pentru edificarea acestui proiect exista o autorizatie de construire emisa de Primaria Capitalei in 2012 pentru vechiul proprietar, iar casa a fost cumparata impreuna cu proiectul autorizat, sustine rectorul ASE, Pavel Nastase. In 2014, ASE-ul a scos la licitatie contractul pentru executia lucrarilor. Pe 26 mai 2015, contractul a fost atribuit firmei PALEX CONSTRUCTII INSTALATII S.R.L. pentru suma de 23,32 milioane de lei fara TVA.
Casa din Piata Romana nr. 7, denumita Casa Nanu-Muscel, a apartinut profesorului dr. Ion Nanu-Muscel (1862-1938) si sotiei sale Ana, nascuta Staicovici, scrie arhitecta Silvia Colfescu pe blogul sau. „Casa a apartinut Academiei Comerciale, fiind donata in 1940 de vaduva Nanu-Muscel pentru a adaposti profesori pensionari ai Scolii si studenti. Dupa care a ajuns in proprietate privata. Initial cu doua corpuri, casa a ramas numai cu corpul principal; cel auxiliar a fost demolat abuziv in 2007. Distinsul cuplu Nanu-Muscel si-a construit casa prin 1890, in gustul vremii, un stil compozit, care inmanuncheaza elemente ale stilurilor Louis XV si Louis XVI, in maniera arhitectului I. D. Berindey-fiul”, scrie Silvia Colfescu.
Societatea civila a ridicat inca din 2015 semne de intrebare referitor la legalitatea proiectului.