Sari direct la conținut

Mircea Dumitru (CNATDCU) spune că analiza de plagiat a tezei premierului Nicolae Ciucă a fost blocată de Parchet -EduPedu

HotNews.ro
Mircea Dumitru, Foto: Agerpres
Mircea Dumitru, Foto: Agerpres

Mircea Dumitru, președintele interimar al forului responsabil cu evaluarea acuzațiilor de plagiat, CNATDCU, a declarat luni seară pentru EduPedu.ro că analiza tezei de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, suspectată de plagiat, a fost oprită în urma unei înștiințări venite de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ce transmitea o ordonanță prin care se cerea oprirea întregii analize până când un dosar penal referitor la acuzațiile de plagiat împotriva premierului să fie soluționate la parchet.

“Analiza nu s-a încheiat pentru că nici nu a început, de fapt. Nu am putut constitui nici dosarul întreg al tezei, pentru că acum vreo trei săptămâni Ministerul Educației și UEFISCDI, care asigură secretariatul tehnic al CNATDCU, au primit o înștiințare de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte care transmitea o ordonanță a acestei structuri, PICCJ, prin care se cerea oprirea întregii analize până când dosarul va fi instrumentat și se va da o soluție la parchet”, a declarat Mircea Dumitru pentru EduPedu.ro

Premierul Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat pentru o lucrare susținută în 2003

Reamintim, premierul Nicolae Ciucă a fost acuzat de plagiat la începutul anului, după ce un articol semnat de jurnalista Emilia Șercan în publicația PressOne arăta că teza generalului în rezervă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, ar include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138.

Sesizarea depusă la secretariatul Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) de către deputatul USR Mihai Polițeanu privind un posibil plagiat a fost admisă și publicată pe site-ul instituției, iar CNATDCU este în proces de analiză.

Se dorește amnistierea plagiatorilor cu doctorate obținute înainte de 2011

Comisia de învățământ din Camera Deputaților a votat pe 25 inuarie un amendament ce prevede „amnistierea celor care au plagiat înainte de 2011”,avertizează parlamentarii USR. Amendamentul a fost propus de deputatul PSD Adrian Solomon și a fost strecurat într-un proiect de lege de adoptare a unei Ordonanțe de Urgență de modificare a Legii Educației Naționale care viza cu totul altceva.

Proiectul se află deja pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, însă cel mai probabil se va ajunge la votul final săptămâna viitoare, au precizat surse parlamentare.

  • Raportul de admitere cu aceste modificări a primit 12 voturi „pentru” – PSD, UDMR, minorități, trei „împotrivă” – USR și trei abțineri – PNL.
  • Amendamentul a fost adoptat cu 11 voturi „pentru” și 6 „împotrivă” – deputații USR plus PNL.

Important de precizat este că acest proiect a trecut deja de Senat, iar Camera Deputaților este cameră decizională.

  • „Printr-o metodă jenantă, pe ascuns, au introdus într-o lege care nu are nicio legătură cu plagiatul calul troian prin care îi scapă pe plagiatorii prinși cu doctorate înainte de 2011. Faptul că același amendament a fost introdus de doi parlamentari de la două partide diferite denotă o premeditare clară a cuiva. E limpede că cineva acționează concertat, din umbră. Cerem partidelor să se disocieze oficial de această campanie de salvare a plagiatorilor. Iar dacă vor să o facă, să iasă oficial să o spună, nu cu trucuri la comisii, pe ascuns”, a declarat senatorul USR Ștefan Pălărie, citat în comunicatul USR.

Potrivit celor de la USR, un al doilea amendament stabilește cât de rapid să se producă ștergerea responsabilității celor care ar fi putut plagia înainte de 2011: în trei zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial.

Cei de la USR atrag atenția că OUG 3/2020 nu avea, inițial, nicio legătură cu titlurile ştiinţifice, ci doar aducea Legea educaţiei naționale în acord cu decizii ale Curții Constituționale, stabilind ca, în învăţământ, femeile să poată ieşi la pensie, dacă îşi doresc, la aceeaşi vârstă standard cu bărbaţii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro