Sari direct la conținut

Mulți percep creșterea economiei ca fiind dezvoltare. Nu e așa! 3% deficit bugetar nu e expresia performanței, ci maximul de neperformanță tolerat de UE, explică un reputat economist

HotNews.ro
Florian Libocor

„Este de așteptat ca în 2025 să vedem majorare a fiscalității. Cei mai mulți nu sunt fericiți cu asta și pot să înțeleg; nici eu nu sunt fericit!”, a spus marți la Conferința de risc de țară, organizată de Coface, Florian Libocor, economistul-șef al BRD.

El a mai explicat că nu avem cum scăpa fără o creștere de taxe în condițiile în care colectarea lor e precară.

”La nivelul anului 2022, adică în anul în care a început tensiunea geopolitică din estul țării noastre (invazia Ucrainei de către Rsuia- n.red.), noi colectam cam 100 de miliarde lei TVA. TVA-ul de colectat, adică suma pe care ar fi trebuit să o colectăm era undeva în jur de 150 de miliarde. Cu alte cuvinte, cu încă 50% mai mult. Iar deficitul bugetar în acel an a fost de circa 6% sau  aproximativ 80 de miliarde de lei”,  a mai spus Libocor.

Potrivit calculelor acestuia, dacă am fi colectat cele 50 de miliarde pe care nu le-am mai colectat, am fi avut un deficit bugetar de doar 30 de miliarde de lei. Din cele 6 puncte procentuale, două ar fi revenit colectării „perfecte” a TVA-ului. Alte două erau explicate la acel moment  prin prisma impactului dobânzilor aferente datoriei publice.

„Nu este o un lucru care să te bucure când cresc taxele, însă fără asta nu se poate. Dar trebuie avut în vedere că, indiferent de situația în care România a fost – cu taxe progresive, cu deficit, cu un nivel al  TVA mai mic sau mai mare-  nu a colectat mai mult de 33%- 34% venituri bugetare echivalent PIB. În concluzie nu contează amplitudinea taxei, contează cum colectezi. Eu cred în continuare că problema noastră acolo este!”, consider economistul șef.

El a vorbit despre creșterea economică, subliniind că una e creșterea economiei și cu totul altceva este dezvoltarea economică. „Creșterea economică este o expresie a dinamicii economiei. Multă lume percepe creșterea ca fiind dezvoltare. Nu e așa și n-a fost niciodată așa!”, spune Florian Libocor.

Șapte diferențe majore între dezvoltarea economică și creșterea economică:

Deși nu a elaborat pe această temă, între creștere economică și dezvoltarea economică sunt cel puțin 7 diferențe majore

1. Semnificația diferă: Creșterea economică se referă la o creștere a producției totale de bunuri și servicii într-o economie într-o perioadă dată, măsurată de obicei prin Produsul Intern Brut (PIB). Dezvoltarea economică, pe de altă parte, cuprinde o gamă mai largă de factori, inclusiv îmbunătățirea calității vieții, bunăstarea umană și progresul social.

2. Domeniu de aplicare diferă: Creșterea economică se concentrează în primul rând pe schimbări cantitative, cum ar fi creșterea producției, consumului și nivelurilor veniturilor. Dezvoltarea economică ia în considerare atât aspecte cantitative, cât și calitative, inclusiv factori precum educația, sănătatea, infrastructura sau calitatea mediului.

3. Perspectivă: Creșterea economică se preocupă în primul rând de perspectiva economiei în ansamblu. Dezvoltarea economică ia în calcul și bunăstarea indivizilor și a comunităților

4. Sustenabilitate pe termen lung: Creșterea economică poate avea loc fără îmbunătățiri semnificative ale condițiilor sociale și de mediu. Dezvoltarea economică pune accent pe creșterea durabilă care echilibrează progresul economic cu echitatea socială și conservarea mediului.

5. Distribuția venitului: Creșterea economică nu asigură neapărat o distribuție echitabilă a bogăției. Dezvoltarea economică pune un accent mai mare pe reducerea inegalității veniturilor și pe îmbunătățirea standardelor de viață pentru toate segmentele societății.

6. Capitalul uman: Creșterea economică nu ia în considerare în mod explicit investițiile în educație, asistență medicală și dezvoltarea competențelor. Dezvoltarea economică recunoaște importanța capitalului uman și pune accent pe investițiile în educație și asistență medicală pentru a spori capacitățile productive ale indivizilor.

7. Disparități regionale: Creșterea economică poate duce la disparități regionale, unele zone beneficiind mai mult decât altele. Dezvoltarea economică urmărește să abordeze dezechilibrele regionale și să promoveze o creștere echilibrată în diferite regiuni.

Dar, trebuie spus că dezvoltarea economică și creșterea economică sunt interconectate și ambele sunt cruciale pentru progresul unei economii. Cu toate acestea, dezvoltarea economică depășește simplii indicatori economici și cuprinde o viziune mai largă a dezvoltării incluzive și durabile.

Nu doar România va încetini din punct de vedere al dinamicii economiei. Întreaga lume va încetini

PIB-ul global estimat de Banca Mondială este în scădere cu 0,1 procente, de la 3,4% la 3,3% pentru acest an, a mai spus marți Libocor. „Nu e mult, dar este o tendință de scădere. Iar dacă ne uităm la noi în Europa, o să fim și noi afectați de ceea ce vedem că se întâmplă cu motoarele economiei europene, cu precădere în Germania, principalul nostru partener.

Ceea ce aș mai puncta este datoria publică. Pe lângă faptul că ne apropiem vertiginos-  anul viitor vom crește către 54% echivalent PIB. Iar ceea ce este și mai important  este faptul că dobânzile aferente datoriei publice sunt undeva în jurul a echivalent 3,3 spre 4% din PIB, adică foarte mult. Noi trebuie să atingem ținta de deficit de 3%. Iar 3% deficit bugetar nu este expresia performanței economiei. Este expresia maximului de neperformanță tolerat de către Comisia Europeană”, conchide economistul șef al BRD

. Referitor la deficit și la ajustarea care se va face: dacă această creștere a deficitului are fundamente investiționale, ar fi ok. Iar dacă mă uit în economie văd că într-adevăr se investește.

Rămâne de văzut dacă aceste proiecte vor continua, pentru că anul acesta avem, după cum știm, alegeri, iar matricea politică se va schimba. Ce am auzit eu este despre un TVA cu 2 p.p. mai mare, despre un impozit pe venit progresiv și despre o dublare a impozitului pe dividend de la 8 la 16% ceea ce mi se pare mult.. Ceea ce se va întâmpla cu adevărat vom vedea de-abia în ianuarie, când probabil că noul guvern va veni cu un nou program de guvernare.

INTERVIURILE HotNews.ro