Musai diferiți, dar cred că egali. Barometrul de Gen 2018 și idealurile de gen în România de azi

Inegalitateade gen și misterioasa sa persistență sunt teme de conversație tot mai dificile. Oamenii se supără pe neașteptate când deschizi subiectul. Cred că una dintre sursele acestei tensiuni este faptul că ignorăm cât de mult tânjim dupădiferențade gen (nu toți, dar cei mai mulți și cele mai multe). Vrem și slănina în pod, și botul uns. Vrem să fim grațios-sensibil feminine și puternic-rațional masculini, să purtăm poșetă respectiv servietă. Vrem să ne ferim de androginia percepută ca dezgustătoare sau măcar ridicolă, dar și să trăim și satisfacția egalității de șanse. Amici și inamici de ambele sexe, femeile adesea detestă să se considere victime, iar bărbații urăsc să fie considerați agresori. Într-un ambient saturat la nivel de minut de imagini idealizate ale feminității minore și masculinității majore, fie că sunt reclame sau statui, ne vedem de viață sperând cu îndârjire că suntem toți egali.

După mine, cea mai simpatică dovadă a dorinței noastre de a semnaliza și accentua diferențele masculin / feminin se află în frizură. În România de azi, fetele tinere poartă părul lung, cu o majoritate vecină cu unanimitatea. Observ asta în fiecare an la studentele și studenții Facultății de Sociologie și Asistență Socială [2], pe stradă sau în metrou. Femeile în vârstă trec spre un păr (mai) scurt. La sexul masculin e fix invers. Bărbații mai în vârstă poartă aproape unanim părul scurt, iar băieții au o marjă de joacă. Dacă vă întrebați care e marea problemă socială cu faptul că fetele își poartă părul lung și bărbații părul scurt, păi nu e niciuna. E doar un semn grăitor al intensității cu care marcăm colectiv feminitatea și masculinitatea, făcând vizibil doritul contrast în afișe, săli de clasă, autobuz și aiurea. Unde sunt fete și băieți, diferența va fi clar semnalizată prin păr, mai mult decât prin blugi și converși. Dacă însă coafura diferențiată simbolic nu vă pare prea științifică, merită să ne uităm la ultimul Barometru de Gen.

Barometrul de Gen 2018 [1], recent publicat sub coordonarea Laurei Grünberg din Departamentul de Sociologie al Universității din București, este o cercetare sociologică minunată, în care 1140 de femei și bărbați din România au răspuns unor întrebări-indicator privind feminitatea și masculinitatea. Remarcabil, și raportul și baza de date sunt disponibile online, așadar putem să ne facem propriile investigații, dacă ne roade curiozitatea.

Pentru a simplifica numerele, am luat baza de date și am căutat să clasific respondenții și respondentele în funcție de idealurile lor de gen. După un pic de tevatură, am ajuns la o clasificare cu patru tipuri – care sunt diferite dar și destul de asemănătoare. Răspunzând la întrebările din chestionar, oamenii caută să rămână diferiți, dar să pară egali. Una peste alta, ne împărțim în four shades of grey, de la acceptarea cu plăcere a dominației masculine până la căutarea unui parteneriat încă eluziv.

În figurile de mai jos putem vedea profilul celor patru tipuri de idealuri, pe care le voi eticheta: tradiționalism, tradiționalism încruntat, egalitarism domesticit și, ultimul dar nu cel din urmă, egalitarism.

Figura 1: Idealurile de gen din România de azi. Sursa datelor: Barometrul de Gen 2019. Analiza autoarei

Cele patru tipuri de credințe și preferințe diferă între femei și bărbați și între categoriile de vârstă, dar nu enorm. Ele sunt împărtășite de oameni din toate straturile sociale și demografice ale României de azi.

Figura 3. Comparație între categoriile de vârstă privind idealurile de gen. Sursa datelor: Barometrul de Gen 2019. Analiza autoarei

Polii sunt cel mai simplu de remarcat. Persoanele cu idealuri tradiționale ale feminității și masculinității acceptă faptul că bărbații sunt capul familiei și cei capabili să conducă, în timp ce femeile ar fi mai bine să-și vadă de treabă în gospodărie, deoarece se tem de mari responsabilități și sunt prea sensibile, destinate biologic grijii și copiilor. În acest univers, discriminarea e o prostie și nu există niciun dezavantaj al femeilor privind găsirea unei slujbe, de exemplu. La polul opus, persoanele egalitare sunt uimite că mai există oameni care cred că „bărbatul e capul familiei”, deoarece și femeile au cap. „Femeia e stăpâna casei” le pare o exprimare cel mult ironică, pe linia „grozav de bine te mai pricepi la cratiță”. Discriminarea începe să fie vizibilă, deși chiar și aici vorbim despre o minoritate. Trei sferturi cred însă că femeile sunt dezavantajate în găsirea unui loc de muncă bun.

Foarte interesante sunt cele două profiluri cumva intermediare. Bărbații și femeile (mai mult femeile) din zona tradiționalismului încruntat doresc să păstreze diferențele și ordinile tradiționale ale separării feminității și masculinității. Totuși, aceste persoane nu se pot abține să nu observe, poate pe propria piele, dezavantajele pe care femeile le au în obținerea unei slujbe. De asemenea, ideea că femeilor le-ar fi frică de mari responsabilități le apare ridicolă – mai ales cu gândul că femeile au grijă de copii și gospodărie, ceea ce nu e chiar o trebușoară simplă. Egalitarismul domesticit adaugă o preferință pentru o distribuție mai echilibrată a muncii plătite și a treburilor în gospodărie, dar păstrează preferința pentru o dominație cel puțin simbolică a bărbatului, în calitate de „cap al familiei”.

Cei mai mulți dintre noi ne dorim încă o feminitate minoră, care să se sprijine grațios pe umărul puternic și decisiv al masculinității majore. Această dorință circulă prin imagini, cuvinte și gesturi, reproducându-se dar și transformându-se, încetul cu încetul. Diferențahiperbolizată feminin-masculin este un ingredient al reclamei care e sufletul comerțului și un ingredient al romantismului, sexului, umorului și al sufletului socializat din România de azi. Rămâne să vedem ce-om face mai departe.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro