În numele ficțiunii. Cazul poetului Florin Iaru căruia i-au fost sesizate sexele, iar poezia i-a fost dată la tomberon

Florin Iaru a publicat o carte de poezie. Am parcurs și eu din poemele lui. M-a bucurat revenirea poetului. I-am înțeles stilul și rostul din “jos realitatea”. Dar nu m-am gândit nicio clipă să-i văd doar pxxxlile și pixxxdele din text și nici să-i dau la gunoi cartea pentru că acolo-s versuri sexiste și misogine. O face însă Iovănel pe Scena 9 și este aplaudat de critici literari și cititori de-o generație, creând un tsunami, bineînțeles, pe facebook. M-am decis să scriu nu-n apărarea poeziei lui Iaru, ci în apărarea ficțiunii, da, a ficțiunii. A ficțiunii în care intră misoginism, pxxxli și pixxxde cât cuprinde, pentru că ea este cea mai înaltă victorie a libertății creative.

Știu că Iaru a înjurat Hotnews.ro și-l va înjura.

Știu că Iaru a avut poziții politice controversate și va mai avea.

Știu că se luptă himeric cu Uniunea Scriitorilor și se va mai lupta.

Și atunci, cum să apară pe Hotnews așa ceva? Cum să-i ia cineva apărarea lui Iaru?

Repet. Aici apăr ficțiunea și nu cred că vreun cititor Hotnews n-ar vrea să-nțeleagă ficțiunea chiar cu exemple venite de la pătimașii lui adversari. Mai mult, principiul meu este aici și mereu să spargem bulele, dacă vrem un dialog adevărat. Cam la asta este bună și ficțiunea.

Știm ce-i cu Iaru. Și o spune și Iovănel în textul său.

Eu propun întrebarea: Ce-i ficțiunea?

Răspuns cinstit: “Nu știu” ce-i ficțiunea. O recunosc, dar nu știu să dau un algoritm al ei, o definiție exactă.

“Nu știu” – este răspunsul cel mai simplu, dar o pot recunoaște, privi, admira oriunde ea există.

Să încep cu enumerarea a unor mari ficționari pe care-i admir? Da, am o listă, dar să venim la actualitate. Trăiesc Cărtărescu, Agopian, Teodorescu, Iaru. Uite-i apoi, pe Svetlana Cârstean, TOBobe, Teodorovici, Lăzărescu. Lista nu este încheiată, să știți. Toți lucrează “la cea mai înaltă ficțiune”. Mai dau și gherle, normal, culmea, unii sunt mai ficționari ca alții, este firesc.

Deci, ce-i ficțiunea?

Aș simplifica și aș porni de la Iovănel. Iovănel enumeră câteva cazuri de pxxxlă, pxxxzdă în poezia lui Iaru și spune că nu fac poezie și dacă nu fac poezie sunt sexisme și sexismele sunt bune de gunoi.

De ce? Iovănel nu analizează poezia, n-o compară cu a altora, nu, o condamnă ideologic: sexism și misoginism.

Ce-i ficțiunea deci? Sigur, nu-i ideologie. Ficțiunea poate cuprinde sex și sexism, însă. Ideologia se pare că nu.

Asta-nseamnă surpriză, nu? Da, ficțiunea este o surpriză. Deci, ideologia nu se confundă cu ficțiunea.

Să creezi surpriză este să numeri câte pxxxli și câte pxxzde a băgat Iaru în cartea sa. Da, ar fi fost o surpriză. Apoi, să compari cu poezii similare din literatura universală. A băgat mai multe Iaru decât alții? Dar compozițional, cum le-a ambalat?

Ficțiunea se bazează pe acest prim mecanism. „Nu ești ca alții”. Ideologia nivelează: băi, misoginule ești ca toți care folosesc pkla și pkzda în fața blocului. Mișto, ficțiunea te face altfel: poți folosi ce vrei tu, inclusiv ideologii și ambele sexe. Ideologia aplică o ștampilă, ideologia te face să uiți și ce-ai învățat la școală și ce-ai priceput în viața civilă despre rolul pzzzlii și pudei în literatură.

Vorbim, din păcate, de drama unor generații tinere care scuipă cu orice preț operele trecutului, tragedia este a unor întregi cohorte de inși care se simt apărați de ideologie, de acest “political correctness”. Care gândesc în sisteme de auto-apărare, gândesc septic. Să nu cumva să fie atinși de tentaculele, ideile unei lumi masculine, masculinizate, maculate, care gândește diferit.

Dă-l în mă-sa de misogin! E sexist! Cine, bă? Platon! Da, un jeg!

“Political correctness” o fi fost bun ca idee, inițial, în viața de fiecare zi. El impune norme de comportament celor fără. Este o instanță posibil adecvată pentru civism. Dar justiția asta nu poate intra cu bocancii în ficțiune.

Dece? Revin, la ce este ficțiunea? Surpriza am spus că e primul pas, pas făcut prin comparații bazate pe înțelegerea unor experiențe.

Al doilea pas în facerea ficțiunii este capacitatea de a face corelații-permutări între noțiuni, personaje, de a construi un întreg univers imaginar pe care cititorul să-l savureze, să-l vrea al lui.

Oricine are acces la poveste, puțină lume se bucură de ficțiune.

Oricine poate povesti ce-a făcut astăzi, ce mâncare a mâncat la restaurant, cum a fost trădat în dragoste, totuși puțini pot scrie-înțelege „Manualul întâmplărilor”, „Nostalgia”, „Harry Potter”, „Stăpânul inelelor”, o, da! Game of Thrones! o, da! Da!

Cât sexism e-n poveștile astea? Oho, Dumnezeule! Dar ficțiunea-universul imaginar al acestor cărți ne-a „răpit” pe toți.

Să dau alt exemplu, nu? “Gata” o poezie. Dacă stai un pic să citești, ideologic avem o rețetă lesbiană între o lopată ș-o cazma. Apoi, vezi că metalurgia și fierăria sunt inventariate. Uite:

“Cine nu-i gata îl iau cu lopata.

Lopata e sora bună a cazmalei.

Ehei, cum se mai jucau ele, toată ziulica, la grădiniță.

Însă cazmaua e și sora de lapte a tîrnăcopului.

S-au iubit mult, dar laptele nu le-a dat binecuvîntarea.

Tîrnăcopul era de familie bună.

Un verișor de-al lui s-a căsătorit cu lopățica de infanterie,

iar unchiul bomfaier a fost naș. Ce dovadă mai bună mai vreți?

Lopățica de infanterie era urmașa, în linie dreaptă, a infanteriei,

iar infanteria e regina armelor.

Și cu asta, cred eu, am spus totul.

Dar orice poveste, oricît de frumoasă, are secretele ei de familie.

Într-o noapte ca toate nopțile, a luat mîna grăjdarului și…

Da, acel grăjdar care dăduse cu ciomagul după cîine.

Da, acel cîine care fugărise pisica.

Da, exact pisica aceea care venise dimineața cu un guzgan în bot.

Da, întocmai acel guzgan care se culcușise-n rastel.

Da, exact rastelul în care stătuseră cuminți toate armele care,

în dimineața de dinaintea nopții ca toate nopțile…

Hai, spune, cui au dat ele onorul?

Pentru cine, mă rog? Pentru acea regină a armelor care…

Pe care vă rog eu să nu o mai pomenim.”

Poezia asta face ficțiune. Te surprinde, copiază realitatea, dar îi dă un sens ficționar. Se joacă cu formule mecanice, copilărești. Da, pentru a stoarce puterile cuvintelor. Uneori ficțiunea asta face: nu urmărește o concluzie, este un joc de dragul jocului. Ficțiunea are gratuitatea sa. Nu-i utilă, nu-i bună de nimic. E doar o încântare a minții. Catharsis, i se spune.

Deci, ce-i ficțiunea? Nu știu! Un pic din astea:

1. Surpriză

2. Crearea unui întreg univers imaginar, cu minime tangențe cu realitatea

3. Încântare a minții

Ideologii „political correctness” se sustrag unei aventuri nemaiîntâlnite, fac curat în țara de mitocani și lasă în urma lor o lume de Frankensteini. Își răpesc cele 3 plăceri ale ficțiunii.

Diferențele generaționale, de grupuri, de bule, de condamnări, de monoloage absurde fac ca lectura unor povești pentru copii de Grimm să fie una oligofrenă, cititul unor Socratici, Boccacieni, Dadaiști să fie una dezgustată, admirația unor Leonarzi, Daliști să fie una tălâmbă, ascultarea unor Ceaikovschieni sau Enești să fie una blegoasă. De ce? Pentru că toți ăștia sunt misogini. Bărbați sunt, da? Toți au scris pentru că masculinitatea a fost la Putere secole!

Ștampila ideologică este o proprie condamnare la analfabetism, poate și la repetarea greșelilor istoriei, ca să mă dau mare în gușă. Educația deficitară, confortul spiritului, prostia toate își găsesc salvarea în ideologia asta justițiară.

Știu! Există Dincă din Caracal la fiecare colț de Românie. Există misogini, există idioți. Sigur. Dar, Dumnezeu sau alt spirit așa a făcut lumea asta. Si din multă-multă ficțiune.

Fiecare zi nu e doar misoginism, fitness, utilitarism, rol social, empatie, reziliență, nu. Dacă ar fi așa, și TU, cititorule ai spune: înnebunesc și-mi pare rău!