Sari direct la conținut

NATO și Coreea de Sud denunță „alinierea militară nesăbuită” dintre Moscova și Phenian, pe fondul informațiilor dezvăluite de Zelenski și Budanov

HotNews.ro
NATO și Coreea de Sud denunță „alinierea militară nesăbuită” dintre Moscova și Phenian, pe fondul informațiilor dezvăluite de Zelenski și Budanov
În această fotografie furnizată de guvernul nord-coreean, liderul Kim Jong Un, în centru, vizitează cartierul general al Corpului 2 al Armatei Populare Nord-Coreene, 17 octombrie 2024. Sursa foto: KCNA via KNS / AP / Profimedia

Implicarea trupelor nord-coreene de partea Rusiei în războiul împotriva Ucrainei ar reprezenta o „escaladare semnificativă” a conflictului, a afirmat luni secretarul general al NATO, Mark Rutte, după ce a discutat cu președintele Coreei de Sud, scriu Reuters și The Kyiv Independent.

Rutte, care a preluat funcția la NATO la începutul lunii, a precizat, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X, că a avut o discuție cu președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol despre parteneriatul strâns al alianței cu Seulul, concentrându-se pe cooperarea industrială în domeniul apărării și pe securitatea interconectată a regiunilor Euro-Atlantică și Indo-Pacific.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a susținut săptămâna trecută că Phenianul se pregătește să trimită 10.000 de soldați pentru a sprijini efortul de război al Moscovei și că unii ofițeri nord-coreeni au fost deja desfășurați pe teritoriul ucrainean ocupat de forțele ruse.

Șeful serviciului ucrainean de informații militare, generalul Kirilo Budanov, a afirmat că primul grup de 2.600 de soldați nord-coreeni va fi desfășurat în regiunea Kursk din Rusia, unde Ucraina a început o incursiune transfrontalieră în luna august și deține încă porțiuni semnificative de teritoriu. Budanov a spus că aproape 11.000 de soldați nord-coreeni se află în Rusia și vor fi „pregătiți să lupte” în Ucraina până la data de 1 noiembrie.

„Trimiterea de trupe nord-coreene să lupte alături de Rusia în Ucraina ar marca o escaladare semnificativă”, a afirmat Rutte luni, după discuția cu președintele Yoon Suk Yeol, dar fără a confirma explicit informațiile prezentate public de ucraineni.

„Invazia Rusiei în Ucraina și alinierea militară nesăbuită dintre Rusia și Coreea de Nord confirmă încă o dată că securitatea regiunii Indo-Pacific și a regiunii Atlanticului sunt inextricabil legate”, a spus, la rândul său, Yoon Suk Yeol, potrivit agenției de presă Yonhap.

„Acest lucru subminează ordinea internațională bazată pe reguli, amenințând pacea în Peninsula Coreeană și la nivel global, iar guvernul (sud-coreean) nu va sta niciodată cu mâinile în sân și nu va permite ca acest lucru să se întâmple”, a mai declarat el.

Occidentul acuză de mult timp Coreea de Nord că furnizează arme Rusiei. Rutte și Pentagonul au spus săptămâna trecută că nu au găsit încă nicio dovadă a unei prezențe militare nord-coreene pe teritoriul Ucrainei.

În ciuda prudenței manifestate la nivel public de către Statele Unite, în ceea ce privește confirmarea planurilor Rusiei de a angaja Phenianul în război, Coreea de Sud a tras un semnal de alarmă, catalogând un astfel de scenariu drept o „amenințare gravă la adresa securității” comunității internaționale.

Serviciul Național de Informații din Coreea de Sud (NIS) a anunțat că estimează că Phenianul va desfășura patru brigăzi, totalizând 12.000 de soldați, în războiul din Ucraina, inclusiv 1.500 de membri ai forțelor speciale.

Până în prezent, Coreea de Sud a furnizat doar ajutor umanitar Kievului, deși s-a scris că Seulul a furnizat indirect obuze de artilerie prin intermediul SUA.

În iunie, Coreea de Sud a anunțat că își va reconsidera politica de a nu furniza direct arme Ucrainei, după ce președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong-Un au semnat un acord de securitate la Phenian.

Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro