Sari direct la conținut

​Încărcați facturile în sistemul Ministerului Finanțelor până vineri / Urmează amenzi din iunie

HotNews.ro
e-Factura, obligatorie de la 1 ianuarie 2024, Foto: Hotnews / Florin Barbuta
e-Factura, obligatorie de la 1 ianuarie 2024, Foto: Hotnews / Florin Barbuta

Perioada în care nu se dau amenzi la e-Factura expiră vineri – 31 mai. Așadar, până atunci trebuie încărcate facturile în sistemul Ministerului Finanțelor. Ne referim la toate cele de la începutul acestui an.

Astfel, dacă în cadrul unei luni nu ai transmis (ca persoană fizică sau firmă) una sau mai multe facturi, atunci vei fi sancționat o singură dată din luna iunie. Sancțiunea este pentru faptă, nu pentru fiecare factură în parte.

e-Factura este obligatorie de la 1 ianuarie 2024, iar dacă ai o firmă, un PFA, un ONG va trebui să declari facturile pe portalul ANAF, ori prin alte softuri oferite de diverse firme. Dacă folosiți un astfel de program, cel mai probabil ați văzut un buton special în platformă pe care scrie e-Factura.

Se aplică doar în relația B2B, cu o excepție: B2C doar în cazul celor care acceptă vouchere de vacanță.

Se declară indiferent dacă firma este înregistrată sau nu în scopuri de TVA.

Care sunt amenzile la e-Factura

Cuantumul amenzilor nu s-a schimbat la e-Factura pentru nedepunere. În funcție de nivelul firmei este și mărimea sancțiunii:

• Firmele mari vor plăti între 5.000 – 10.000 lei

• Firmele mijlocii vor primi între 2.500 – 5.000 lei

• Firmele mici și persoanele fizice între 1.000 – 2.500 lei

Un reprezentant al ANAF, Albert Fruth a fost întrebat recent în cadrul unui webinar: Amenda se aplică pentru netransmitere sau și pentru mici greșeli tehnice?

El a răspuns: “Pentru netransmitere! Dacă ați trimis o factură eronat și trebuie corectată, asta este o altă discuție. Și în contabilitate ar trebui să fie tot o eroare”.

1 iulie vine cu o nouă sancțiune la e-Factura

De la 1 iulie se schimbă lucrurile în privința amenzilor. Pe lângă ceea ce vedem mai sus, mai există una.

Dacă o firmă sau o persoană fizică primește o factură în format clasic, adică pe hârtie sau prin alte mijloace electronice, altele decât prin sistemul RO e-Factura, și o înregistrează, atunci amenda este de 15% din valoarea facturii.

Este vorba despre facturile primite de la alți operatori din România.

Deci, de la 1 iulie o să dispară opțiunea de înscriere în Registrul RO e-Factura, deoarece toți contribuabilii vor trebui să folosească doar acel sistem pentru primire și trimitere a facturilor. Acum este opțional.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro