Sari direct la conținut

Noi probleme pentru criptomonede: India, țara cu cei mai mulți deținători din lume, vrea să le interzică fiindcă „ar putea strica tineretul”

HotNews.ro
Bitcoin-ethereum-criptomonede, Foto: dreamstime.com
Bitcoin-ethereum-criptomonede, Foto: dreamstime.com

India, țară care are cei mai mulți deținători de criptomonede, ar putea interzice monedele digitale dacă parlamentul va aproba un proiect de lege trimis de guvernul de la New Delhi, relatează Deutsche Welle.

Parlamentul indian a anunțat marți noaptea că un proiect de lege care vizează interzicerea criptomonedelor și să creeze cadrul legislativ pentru o monedă digitală emisă de banca centrală a țării va intra în dezbatere în camera sa inferioară săptămâna viitoare.

India devine astfel prima economie majoră a lumii după China care intenționează să interzică criptomonedele deținute privat. Beijingul a declarat ilegale toate tranzacțiile cu criptomonede în luna septembrie a acestui an.

Proiectul redactat de guvernul premierului indian Narendra Modi urmărește „să interzică toate criptomonedele private în India”, potrivit expunerii de motive, adăugând însă că va permite „anumite excepții pentru promovarea tehnologiei folosite de criptomonede (n.r. blockchain) și a aplicațiilor sale”.

Proiectul propune de asemenea „crearea unui cadru legal care să faciliteze crearea unei monede digitale oficiale emise de Banca de Rezerve din India (n.r. banca centrală a țării)”.

Anunțul vine după ce premierul naționalist Narendra Modi a afirmat despre criptomonede, active extrem de populare în India, că sunt un domeniu care trebuie reglementat puternic.

Acesta a avertizat că ele reprezintă un „pericol pentru tineri” și că ar putea „strica tineretul” dacă ajung în mâinile greșite.

India are cei mai mulți deținători de criptomonede din lume

Banca de Rezerve a Indiei și-a exprimat anterior opoziția puternică vizavi de folosirea criptomonedelor private, susținând că ele reprezintă o amenințare pentru stabilitatea macroeconomică și financiară a țării.

Banca centrală interzisese în aprilie 2018 tuturor entităților financiare, inclusiv băncilor, care cad sub incidența autorității sale de reglementare să permită sau ofere asistență legată de tranzacțiile cu criptomonede.

Însă decizia a fost anulată de Curtea Supremă a țării în luna martie a acestui an, piața crypto din India crescând cu peste 600% în cele 6 luni de la pronunțarea hotărârii.

India a devenit țara cu cei mai mulți deținători de criptomonede, peste 100 de milioane de persoane din această țară deținând monede digitale.

Prețul bitcoin pare să nu fi fost afectat la nivel mondial de anunțul parlamentului de la New Delhi însă pe platformele de tranzacționare din țară a înregistrat o scădere puternic[.

Prețul bitcoin a scăzut cu aproximativ 18,53%, al ether cu 15,58% și al tether cu 18,29% pe platformele de tranzacționare a criptomonedelor din India.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro