Sari direct la conținut

Nouă scumpire pe piața de streaming / De ce a dispărut documentarul despre Navalnîi de pe Netflix / „Poliția” corectitudinii politice a mai găsit o țintă

HotNews.ro
Nerd Alert, Foto: Hotnews
Nerd Alert, Foto: Hotnews

Nouă scumpire pe piața de streaming Încă un film „Predator” e în lucru Pedro Pascal va juca într-un film Marvel De ce a dispărut documentarul despre Navalnîi de pe Netflix Spike Lee și Denzel Washington lucrează la un nou film împreună„Rise of the Ronin” vine cu un trailer masiv înaintea lansării ● „Poliția” corectitudinii politice a mai găsit o țintă

Nouă scumpire pe piața de streaming

Vestea săptămânii în materie de streaming a venit de la SkyShowtime cea mai nouă platformă lansată și în România, care a anunțat vineri că scumpește abonamentul. Bine, ei au ambalat vestea puțin diferit, și anume că actualul pachet pe care îl are toată lumea va fi împărțit în 2: un abonament Standard, care va rămâne la prețul de 3,99 euro pe lună, și unul Standard Plus, ce va costa 5,99 euro lunar.

Marea modificare e că abonamentul Standard va include reclame. SkyShowtime devine astfel practic prima platformă de streaming care vine pe piața din România cu acest tip de ofertă de „plătești mai puțin dacă primești cu reclame”. Sigur, modificarea nu e valabilă doar pentru noi, ci pentru clienții din toate cele peste 20 de piețe pe care SkyShowtime e prezentă în Europa.

Noile modificări vor intra în vigoare din data de 23 aprilie iar clienții care vor plăti abonamentul pe tot anul într-o singură tranșă vor beneficia de un discount de 2 luni din prețul total, adică 30,99 euro pentru pachetul cu reclame, respectiv 46,99 euro pentru celălalt. Mutarea înseamnă că SkyShowtime își va pierde titlul de platformă de streaming cu cel mai ieftin abonament, cu care s-a lansat în februarie 2023.

Noua scumpire vine după ce și Disney+ a anunțat în august anul trecut că va majora prețul abonamentului pentru clienții din România și alte piețe europene, dar pe noi ne-a scutit de introducerea reclamelor. Netflix în schimb a ieftinit abonamentul de bază pentru clienții din România în februarie 2023, dar mutarea a venit înainte de eliminarea „password sharing” la nivel global.

Netflix a evitat însă la rândul său să vină cu reclame în România iar, în condițiile în care „password sharing” era interzis de la început pe SkyShowtime, această nouă platformă de streaming lansată în Europa își pierde atuul prețului. Sigur, SkyShowtime rămâne platforma cu unele dintre cele mai tari „blockbustere” de la Hollywood, anunțând chiar luna aceasta că și Oppenheimer va intra în catalogul său din 21 martie.

Încă un film „Predator” e în lucru

Trecând la vești mai bune, cei de la Deadline au dezvăluit în exclusivitate recent că un nou film Predator e în lucru la studioul 20th Century și că Dan Trachtenberg, regizorul Prey – cel mai recent lungmetraj al francizei -, e deja la bord pentru noul proiect care ar urma să înceapă filmările mai târziu în cursul acestui an în condițiile în care deja a început procesul de casting.

Cei de la Deadline au mai aflat și că filmul care se va numi Badlands e una dintre prioritățile celor de la 20th Century și cam la atât se rezumă ce știm până acum. Printre marile semne de întrebare se numără dacă viitorul film va fi lansat exclusiv în streaming, cum a fost cazul Prey, sau dacă el va veni întâi în cinematografe. Deadline înclină spre a doua variantă, dat fiind succesul uriaș de care s-a bucurat Prey.

Ceea ce e sigur e că următorul film Predator va putea fi văzut la un moment dat în streaming pe Disney+, dat fiind faptul că studioul 20th Century e deținut de Disney. Și ziceam puțin mai sus că „încă un film Predator” e în lucru, nu „un nou film”, fiindcă succesul Prey a fost atât de mare încât studioul 20th Century lucrează și la un sequel pentru acesta, separat de viitorul Badlands.

Pedro Pascal va juca într-un film Marvel

Trecând la vești cât se poate de oficiale, tot din universul mai larg al celor de la Disney am aflat săptămâna aceasta că Pedro Pascal va juca rolul lui Reed Richards într-un viitor film TheFantastic Four pentru care vom mai avea de așteptat nițel, lungmetrajul urmând să fie lansat abia în data de 25 iulie a anului viitor. Deci adio lui John Krasinski, care l-a jucat pe Richards în Doctor Strange in the Multiverse of Madness.

Ceilalți 3 „fantastici” vor fi jucați de Vanessa Kirby (care va fi Sue Storm), Ebon Moss-Bachrach (Ben Grimm/The Thing) și Joseph Quinn (Johnny Storm). Dar Pascal e fără doar și poate capul de afiș al viitorului film, cooptarea sa la bord părând o tentativă destul de străvezie a Disney de a se folosi de popularitatea sa pentru a reanima franciza Marvel aflată în criză din cauza „oboselii” față de producțiile cu supereroi.

La fel ca în cazul viitoarelor lungmetraje Predator, informațiile despre The Fantastic Four sunt deocamdată foarte puține, Disney dezvăluind însă că el va fi un „origin story” și că urmează să fie regizat de Matt Shakman. Regizorul american a semnat anterior toate episoadele serialului cu supereroi WandaVision și are un portofoliu impresionant care include titluri ca Succession, Game of Thrones, Mad Men sau Fargo.

De ce a dispărut documentarul despre Navalnîi de pe Netflix

Știrea ultimei săptămâni a fost, evident, moartea disidentului rus Alexei Navalnîi în odioasa închisoare din Siberia unde a fost transferat anul trecut. Moartea sa a trezit din nou interesul pentru documentarul Navalnîi, lansat în 2022 și care la ediția următoarea a Premiilor Oscar a câștigat Oscarul pentru cel mai bun documentar pe fondul invaziei rusești din Ucraina. Mulți și-au amintit că au văzut Navalnîi pe Netflix.

Însă unii au constatat că documentarul nu mai e pe platforma americană de streaming iar în bula mea de Facebook s-au ivit și câteva postări conspiraționiste cum că Netflix ar fi șters Navalnîi de pe site din nu știu ce presupuse motive legate de pupatul în fund al lui Putin. Nimic nu e mai departe de realitate și amintesc în treacăt și de faptul că Netflix și-a oprit serviciile în Rusia la scurt timp după declanșarea invaziei.

Explicația e de fapt una banală. Documentarul nu este o producție originală a Netflix, el fiind co-produs de mai multe studiouri mici de film și distribuit de gigantul Warner Bros. Navalnîi a apărut pe Netflix prin licențiere după ce compania americană de streaming a cumpărat drepturile de difuzare pentru acesta. Dar contractele de genul se încheie pe perioade limitate și în multe cazuri doar pentru anumite piețe.

Cu alte cuvinte, documentarul nu mai e pe Netflix fiindcă a expirat licența de difuzare cumpărată de compania americană pentru el. Navalnîi poate fi însă văzut în continuare pe HBO Max, platforma de streaming care aparține conglomeratului Warner Bros. Discovery, cel care a distribuit documentarul prin studioul său Warner Bros. Chiar nu e nicio uneltire sinistră la mijloc.

Spike Lee și Denzel Washington lucrează la un nou film împreună

Revenind la vești bune, ultimele 7 zile au aparținut fără doar și poate noutăților în materie de filme și de la revista Variety am mai aflat că, în afară de viitoarele lungmetraje Predator și The Fantastic Four, Hollywood lucrează la un „remake” în limba engleză al peliculei High and Low (în original Tengoku to jigoku), un clasic de la legenda cinematografiei japoneze Akira Kurosawa.

Povestea filmului original din 1963 se învârte în jurul unui om de afaceri bogat care începe să își pună semne de întrebare cu privire la propria moralitate după ce fiul șoferului său este răpit. Noul lungmetraj va marca a cincea colaborare între regizorul afro-american Spike Lee și Denzel Washington, după Mo’ Better Blues, Malcolm X (unul dintre cele mai bune filme ale lui Washington), He Got Game și Inside Man.

De data aceasta Lee va fi însă producătorul executiv al filmului, cei de la Variety mai notând că producția urmează să înceapă deja de luna viitoare la studioul A24. Vestea proastă este că Apple TV+ este unul dintre finanțatorii lungmetrajului, ceea ce înseamnă că nu îl vom putea vedea în streaming pe HBO Max, în pofida contractului de exclusivitate pe care l-a semnat recent cu A24 pentru a difuza producțiile sale.

Deși Washington și Lee au lucrat la 4 filme împreună, ultimul – Inside Man – datează din 2006 (FOTO: Shutterstock Editorial / Profimedia Images)

„Rise of the Ronin” vine cu un trailer masiv înaintea lansării

Apropo de lucruri legate de Japonia, studioul nipon de jocuri video Team Ninja (nu e tocmai cel mai original nume) a lansat un trailer de tip „în spatele scenei” pentru viitorul său titlu Rise of the Ronin, unul dintre cele mai așteptate jocuri pentru Playstation în 2024. Trailerul vine cu noi imagini din joc, elemente de gameplay și alte lucruri pe care le poți vedea puțin mai jos, nu cred că e cazul să mă pun să îl povestesc.

Jocul va fi un titlu single-player care se va învârti în jurul unui samurai rebel care călătorește prin Japonia la sfârșitul secolului XIX într-o perioadă turbluentă marcată de război civil iar trailerul prezintă numeroase elemente care le vor fi imediat familiare fanilor genului RPG, ca de exemplu luarea unor decizii care influențează evoluția poveștii și a personajelor sale. Jocul urmează să fie lansat luna viitoare, pe 22 martie.

Marele „din păcate” este desigur că el va fi un titlu exclusiv pentru consola PlayStation 5. Deși în general evit să scriu în rubrica Nerd Alert despre jocuri video create doar pentru console, în cazul de față chiar mi se pare că merită. Pe lângă multe altele, Rise of the Ronin e cel mai ambițios proiect din istoria studioului Team Ninja, care lucrează la el din 2015, iar rezultatul final pare să fie pe măsura așteptărilor:

„Poliția” corectitudinii politice a mai găsit o țintă

Încheiem săptămâna aceasta cu o știre tot din domeniul jocurilor video că e edificatoare pentru faptul că și acest domeniu, de regulă mai rezistent decât Hollywood, de exemplu, nu e tocmai imun față de ceea ce unii ar descrie drept ingerințele corectitudinii politice. Vestea săptămânii la capitolul jocuri video a fost că au apărut în sfârșit edițiile „Remastered” ale primelor 3 titluri Tomb Raider.

Însă Crystal Dinamics, studioul din California care a lucrat la adaptarea graficii și a celorlalte elemente ale jocurilor clasice pentru un public modern, a venit cu o surpriză de proporții sub forma unui „avertisment” care notează că „jocurile din această colecție conțin reprezentări jignitoare ale unor oameni și culturi, înrădăcinate în prejudecăți rasiale și etnice”. Avertismentul spune mai departe că:

„Aceste stereotipuri produc prejudicii profunde, nu pot fi scuzate și nu sunt în linie cu valorile noastre de la Crystal Dinamics”. Studioul notează de asemenea în avertismentul afișat gamerilor că a ales să păstreze acest conținut problematic în forma sa inițială, fără modificări, „în speranța că putem admite impactul său rănitor și să învățăm din el”. Însă despre ce este vorba, mai exact?

Inclusiv cei de la IGN, cel mai mare site din lume specializat pe industria jocurilor video, par să fie perplecși. Ei speculează însă că avertismentul ar putea avea legătură cu al treilea joc Tomb Raider, care la un moment dat o duce pe Lara Croft pe o insulă (sau mai multe insule, nu mai îmi amintesc nici eu exact) din Pacificul de Sud. Tomb Raider 3 sugerează că membrii triburilor indigene de aici sunt canibali.

IGN mai notează că indigenii sunt prezentați într-o manieră care ar putea fi considerată un stereotip: fluturând topoare deasupra capului, urlând ca nebunii și trăgând cu săgeți din sarbacane împotriva eroinei. Avertismentul amintește de cel pus de HBO Max în 2020 la începutul filmului Pe aripile vântului, declanșând controverse uriașe la momentul respectiv, urmate de unele privind rescrierea unor cărți îndrăgite pentru a nu jigni sensibilitățile moderne.

Însă, din câte pot să îmi dau seama, avertismentul cu care au venit cei de la Crystal Dinamics pare să fie o premieră pentru lumea jocurilor video și el ia la țintă tocmai unele dintre cele mai populare titluri din istorie, unele cu care a crescut o generație întreagă de gameri. Iar în cazul de față studioul american nici nu a binevoit să indice ce părți din ele ar fi jignitoare, după cum subliniază și cei de la IGN.

br>

În caz că ești curios să citești și rubrica Nerd Alert de weekendul trecut, o ediție specială despre ce ne mai putem aștepta de la Hollywood în viitor, o poți găsi aici:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro