O privire "constructivă" asupra Ordonanței 114. Cum ar trebui să fie reconstruită, ca să dăinuie

Că mult vestita OUG 114/2018 a bulversat aproape toate sectoarele de importanță strategică ale economiei, nu mai constituie o surpriză. Până și ceea ce părea bun la început – facilități fiscale pentru companiile din sectorul construcțiilor, „oferite” sub pretextul dezvoltării sectorului, s-au dovedit a fi „calul troian”, tulburând apele și stârnind invidia restului domeniilor afectate de aceeași OUG 114. Și pe buna dreptate, daca ne raportăm la diminuarea cu mai mult de jumătate a taxelor salariale de care ar trebui sa beneficieze acest sector. Reducere care ar fi trebuit sa asigure venituri salariale nete mai mari pentru angajați și, automat, costuri salariale mai mici pentru angajatori, o creștere a gradului de atracție a forței de muncă în acest domeniu și o reducere a migrației acesteia peste hotare, atragerea de noi investiții și, de ce nu, creșterea șanselor de finalizare a marilor proiecte de infrastructura pe care le așteptăm de ani buni.

Însă, si în economie, ca și în viață, totul are un preț: oricât de frumos par așternute pe hârtie, implementarea în practică a acestor facilități fiscale ridică multe probleme si întrebări fără răspuns.

Ceea ce atrage atenția, în primul rând, este modul în care a fost redactată, foarte probabil arbitrar, lista codurilor CAEN. Și să vedem de ce: există numeroase societăți având în obiectul de activitate declarat coduri aflate pe lista OUG 114, care sunt, însă, strict auxiliare unui domeniu de activitate principal, uneori fără legătură cu activitatea de construcții. Cum ar fi, de exemplu, societățile active în grupa CAEN 711, cu activități de inginerie în proiectarea mașinilor, inginerie chimică, procese industriale și instalații industriale, ce pot fi prestate de societăți care nu au nicio legătură cu domeniul construcțiilor.

În al doilea rând, sunt situațiile, frecvente în practică, în care obiectul de activitate declarat la Registrul Comerțului cuprinde o serie de coduri CAEN, fără ca societatea să desfășoare efectiv respectivele activități.

Cum, cel mai probabil, autoritățile vor verifica mai degrabă existența formală a codurilor CAEN din cele enumerate de OUG 114 decât desfășurarea în fapt a activităților în domeniul construcțiilor, ar fi recomandat ca societățile să verifice cu atenție dacă au unele dintre codurile menționate. În caz contrar, ar fi indicat să renunțe la codurile neutilizate, mai ales în situațiile în care activitatea derulată de societate este una fără nicio legătură cu domeniul construcțiilor.

În schimb, sunt companii, unele dintre ele mari angajatori și mari contribuabili, care, dimpotrivă, consideră că activitățile lor sunt strâns legate de cea a construcțiilor și, cu toate acestea, codurile lor CAEN, surpriză, nu au fost cuprinse în lista OUG 114. Dintre acești mari perdanți din economie ar fi de menționat producătorii de ciment. In cazul lor, problema ar putea fi rezolvata, dacă ar fi revizuită și modificată lista codurilor CAEN.

În al treilea rând, poate cea mai spinoasă problemă generată de lista de coduri CAEN prevăzută de OUG 114, se referă la obligația pe care o au angajatorii, care desfășoară activități în baza acestor coduri, de a asigura un salariu minim lunar de 3.000 lei tuturor angajaților, independent de activitatea acestora – indiferent dacă are sau nu o legătura directa cu domeniul construcțiilor. Pe de altă parte, însă, îndeplinirea acestei obligații nu garantează aplicarea facilitaților fiscale. Pentru a te bucura de ele, trebuie să realizezi o cifră de afaceri din aceste activități de cel puțin 80% din total. Iar lunar, contabilii acestor companii trebuie sa facă acest calcul, care se poate dovedi deloc ușor, mai ales pentru acele companii care au în derulare proiecte complexe.

Ordinul 611/2019, având ca autor principal Ministerul Finanțelor, deși încearcă sa facă mai multa lumina în modul de calcul al procentului în discuție, își atinge scopul doar parțial – companiile întâmpină dificultăți în aplicarea formulei de calcul, cum este cazul celor care și-au ales un an alt financiar decât cel calendaristic, în ce privește recunoașterea veniturilor din servicii sau a producției în curs s.a.m.d.

În al patrulea rând, ne mai ciocnim de o problema. Astfel, multe companii, cu cel puțin unul dintre codurile CAEN de mai sus, multinaționale sau autohtone, nu pot aplica facilitățile fiscale, pentru ca procentul de 80% se dovedește a fi prea ridicat pentru ele. Concomitent, aceleași companii se vad nevoite sa facă față creșterilor de costuri salariale, pentru că salariul minim (3.000 lei) pe care ele trebuie sa-l garanteze este net superior salariului minim aplicabil restului economiei (2.080 sau 2.850 lei).

Există numeroase cazuri în care simpla desfășurare a unei activități secundare în baza unuia dintre respectivele coduri CAEN, oricât de neînsemnată ar fi aceasta, obligă companiile la garantarea noului nivel al salariului minim introdus de OUG 114, pentru absolut toți angajații. Astfel, aplicarea legii va genera o majorare în cascada a nivelului salarial în interiorul companiei, necesară pentru menținerea diferențelor între angajați, în funcție de poziție, experiență si pregătire profesională, pentru a putea evita fluctuația de personal.

Practic, aceste companii înregistrează o dubla pierdere, al cărei impact poate fi semnificativ prin costuri cu pana la 44% mai mari fata de anul 2018, multe dintre ele, evident, nebugetate. În cazul lor, problema s-ar fi putut rezolva daca acest procent ar fi fost calculat prin raportare la situația concreta a întregului sector de activitate și printr-o corelare a condițiilor de aplicare a facilitaților fiscale prevăzute de OUG 114. Soluțiile pe care le au companiile de a contracara aceste efecte sunt reduse si implementarea lor implică costuri care cad tot în sarcina lor. În ceea ce îi privește pe angajați, puterea lor este și mai limitată. Unii vor trebui să se obișnuiască cu ideea că nu vor putea să beneficieze de facilități; alții, mai fericiți, vor trebui să gestioneze doar fluctuația salariului net de la o luna la alta. Ambele situații sunt generatoare de incertitudine și frustrări in rândul angajaților, factori importanți ai migrației externe și implicit ai deficitul forței de munca în domeniu și în economia româneasca, în general.

În al cincilea rând, nu trebuie sa scăpam din vedere o altă problemă, după cum este marcata si in Ordinul 611 – facilitățile care vizează direct angajatorii constituie ajutor de stat și, astfel, aplicarea lor devine condiționata de aprobarea unei scheme de ajutor de stat, al cărei orizont de timp este greu de estimat.

Este de salutat intenția Guvernului de a susține acest sector de activitate pentru următorii 10 ani, prin aplicarea facilităților fiscale. Dar, oare, aceasta intenție are la bază rezultatele pozitive ale unor studii de impact realizate în prealabil asupra bugetelor de contribuții sociale, dacă ne gândim că angajații, care, deși exceptați, au dreptul la beneficiile oferite de sistemele sociale? Sau asupra drepturilor la pensie ale acelorași angajați ale căror contribuții la Pilonul II sunt sistate? Sau asupra companiilor din domeniu care nu pot aplica facilitățile fiscale, dar se vor confrunta cu creșteri de la un an la altul ale salariului minim obligatoriu? Sau sunt doar niște alte masuri fiscale propuse de Guvern din „poignet”, fără studii în prealabil, fără instrucțiuni sau norme clare de aplicare?

Ca să concluzionăm, oricât de mult ne-am dori să vedem partea frumoasă a OUG 114, ea se dovedește scumpă la vedere. Pentru că efectele pozitive pe care ne-am dori să contăm cu toții, să devină reale și să fie, într-adevăr, resimțite de cat mai mulți angajați și angajatori din domeniu sau de întreaga economie, ar trebui ca Ordonanța să sufere modificări, adaptate la realitate.

Un articol semnat de Daniel Anghel, Liderul Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică, PwC România, Irina Nistor, Senior Manager Global Mobility, PwC România și Ioana Cercel, Avocat senior, D&B David si Baias