O susanea pluteste pe „Lacul lebedelor”

„Daca unii au scris povestiri dupa piesele lui Shakespeare, de ce n-am vinde noi romanilor o povestire dupa ‘Lacul lebedelor’ al lui Ceaikovski?”, cred ca s-au intrebat membrii unei trupe de la Baletul din Kiev. Diferenta este ca povestirile dupa Shakespeare erau chiar scrise cu pasiune si respect fata de cititori. Nimic din acestea nu s-au regasit joi seara pe scena Nationalului din Bucuresti.

Vrand parca sa scufunde reputatia scolii de balet kievene (la care s-a format si Alina Cojocaru, steaua noastra de la Covent Garden), bucurestenilor care au umplut sala li s-a oferit o jalnica versiune a celui mai faimos spectacol de baley din toate timpurile. Ceaikovski si Petipa s-ar rasuci in morminte, daca ar sti ca unii vand „Baltoaca”, nu „Lacul”.

O insailare penibila de momente evocand doar pe alocuri versiunea originala; adaptari comico-patetice, culminand cu un final improvizat; un prim-solist de-a dreptul penibil, care doar se plimba pe scena pana cand da bir cu fugitii de tot, lasandu-l pe Rotbar sa moara singur – probabil de plictiseala; un ansamblu aflat la cel mult 50% din capacitatea numerica si artistica normala…

Cu alte cuvinte, un spectacol demn de caminul cultural al unei gubernii izolate, oferit de o trupa improvizata in pripa de unii care prefera sa transforme un turneu in Romania intr-un concediu platit bine. Aviz amatorilor din alte localitati!

Adaugati la acestea incapacitatea cronica a Teatrului National de a oferi conditii decente de temperatura, accesul si evacuarea pe doar o singura poarta din cele cinci porti ale foaierului si veti avea imaginea unei adevarate farse oferite de organizatori celor care au infruntat canicula si au dat intre 100 si 150 de lei (noi!) pe bilet.