Ordonanta publicitatii TV: Senatorii din Comisia de Cultura au corectat o "eroare materiala" ce obliga definitiv televiziunile sa factureze doar catre clientii de reclama, nu si catre agentii – Georgica Severin
Senatorii din Comisia de Cultura au eliminat, marti, o „eroare materiala” dintr-un proiect de lege referitor la publicitatea TV, prin care ar fi fost impusa definitiv obligatia ca televiziunile sa factureze direct catre clienti, nu si catre intermediarii-agentii de media, pentru reclama televizata, dupa cum a declarat pentru HotNews.ro presedintele Comisiei, Georgica Severin. Prevederea legislativa respectiva declansase, recent, o riposta vehementa din partea asociatiei care reprezinta interesele industriei de comunicare, IAA Romania, care acuza „o limitare clara a libertatii pietei”, ce deschidea portile unor abuzuri.
Comisia de Cultura de la Senat a discutat din nou proiectul de lege pentru aprobarea OUG 25/2013, celebra ordonanta a publicitatii TV. Georgica Severin a declarat pentru HotNews.ro ca, azi, a fost adoptat cu unanimitate de voturi un raport pozitiv, ce urmeaza sa fie redactat definitiv pana joi.
Raportul, a spus el, corecteaza o „eroare materiala” prin care, in ultima versiune a textului de lege – asa cum trecuse de aceeasi Comisie in martie – nu se mai putea ca televiziunile sa factureze si catre agentii, daca acestea sunt desemnate de catre clientii de publicitate ca intermediari in relatia cu posturile TV.
Potrivit lui Georgica Severin, in urma corectarii acestei „erori” televiziunile vor putea „sa factureze cu intermediarii”, daca toate cele trei parti – TV, client, agentie – sunt de acord cu acest lucru in cadrul unor „contracte tripartite”.
Background:
- Ordonanta de Urgenta 25/2013, adoptata de guvern fara vreo consultare cu piata de media si publicitate, prevedea intre altele eliminarea agentiilor de media de pe traseul banilor de publicitate TV – clientii si televiziunile trebuind sa incheie contracte directe. OUG a fost confirmata prin lege, dar fostul presedinte Traian Basescu a trimis-o inapoi pentru reexaminare in Parlament, calificand-o drept o „ingerinta nejustificata” in activitatea radiodifuzorilor. Intre altele, ordonanta de modificare a Legii audiovizualului elimina agentiile din traseul platilor pentru publicitatea televizata, fortand astfel clientii sa incheie contracte de publicitate in mod direct cu statiile de televiziune, iar rebate-ul inregistrat de agentii era de asemenea eliminat.
- In noiembrie anul trecut, dupa mari presiuni din partea pietei de comunicare, Camera Deputatilor a adoptat o forma modificata a legii, ce permitea agentiilor de media, care administreaza bugetele de publicitate ale companiilor sa revina in circuitul banilor de reclama TV. Mai precis, la Camera a fost introdusa posibilitatea ca orice client de publicitate sa poata sa-si desemna un intermediar (agentie) care sa-l reprezinte in relatia cu televiziunile si care sa efectueze platile in numele clientului de publicitate.
- In martie, Comisia de Cultura din Senat a adus noi modificari si a trimis textul rezultat spre aprobare plenului Senatului. Schimbarile includeau introducerea unor „contracte tripartite” daca vreuna dintre parti vrea sa se asigure de „transparenta totala”, dupa cum spunea atunci Georgica Severin.
- Dar la Comisia din Senat s-a renuntat la posibilitatea facturarii catre intermediar, prevazuta in textul care a trecut de Camera, ceea ce i-a nemultumit profund pe reprezentantii industriei. In aprilie, asociatia-umbrela a pietei de publicitate, IAA Romania, cerea senatorilor sa revina acestor schimbari, iar presedintele IAA, Mihai Barsan, declara ca este vorba despre „o limitare clara a libertatii presei”, ce deschidea portile unor abuzuri. Pe 24 aprilie, textul era trimis inapoi la Comisia din Senat, pentru raport suplimentar