Orientul Mijlociu si Egiptul: o Europa cu susul in jos

Nu e ușor să comentezi situația din Egipt, mai ales când numărul morților din confruntările violente e în creștere. Orientul Mijlociu și Africa de Nord sunt o regiune greu de analizat, în general. Nu le poți aplica modelele economice uzuale și trebuie să observi atent ce se întâmplă „în teren” ca să faci o prognoză pe termen lung.

Regiunea își pierde direcția pozitivă, chiar dacă națiunile producătoare de petrol au economii în creștere. Totul se împarte în două: nordul și sudul. E la fel cu ce se întâmplă în Europa, doar că invers. În Europa, nordul pare sănătos și încearcă să găsească modalități de a scoate sudul din marasmul economic. În Orientul Mijlociu și Africa, sudul e cel care încearcă să țină nordul în afara disputelor politice, de teama unei “epidemii” a cererilor populare de democrație și transparență politică, valori care să guverneze economia și societatea. Nu e varianta… diplomatică, dar e cea reală.

Până nu demult, puține țări din regiunea MENA (Orientul Mijlociu și Africa de Nord) operau cu noțiunea de buget pe 3-5 ani. Politica de creștere economică era dictată de prețul petrolului, de necesitatea creării locurilor de muncă și asigurarea necesarului de bază pentru traiul populației. Acest model s-a perpetuat în statele MENA când nu a existat volatilitate politică. Acum, însă, situația s-a schimbat și guvernele din regiune nu sunt pregătite pentru a face față noii situații, eșuând în încercarea de a reforma statele din punct de vedere economic și politic înainte de marele avânt financiar din 2007. Acest lucru a lăsat moștenire niște sisteme care sunt dominate de veniturile generate prin transfer. Ceea ce, din nou, e diferit față de Europa.

Egiptul își va pierde, probabil, ajutorul financiar și militar oferit de SUA, din cauza condițiilor tratatului semnat cu Israelul, la Camp David. Între timp, însă, țările vecine care își doresc foarte mult stabilitatea în regiune au donat rapid 12 miliarde de dolari Egiptului pentru a-i asigura lichiditățile necesare achiziției de grâu: Egiptul este unul dintre cei mai mari importatori de grâu din lume, în principal importând din SUA.

Pentru un observator cu sânge rece, Egiptul e un paradox. Un președinte și un guvern aleși democratic au fost înlăturați de la putere de aceeași grupare militară care l-a înlăturat și pe dictatorul Hosni Mubarak. După numai un an, democrația pare mult mai fragilă. Principalele forțe politice sunt captive, fără să știe încotro să se îndrepte. Un compromis pare imposibil, cu atât mai mult cu cât întoarcerea în funcție a președintelui ales democratic Mohamed Morsi e improbabilă.

Incapacitatea guvernelor noi de a administra noile paradigme nu e o surpriză, dacă privim în istorie. Statele nou formate au pendulat între extreme, în încercarea de a-și găsi echilibrul. Democrațiile din Europa sunt rezultatul a secole de evoluție în care au parcurs toate regimurile politice posibile. Cu toate acestea, avem pretenția ca noile guverne să îmbrățișeze cele mai noi standarde democratice peste noapte. Nu trebuie să privim mai departe de Irak și Afghanistan pentru a înțelege ce înseamnă să nu dai timp acestor națiuni să crească, să învețe și să adopte dificila sarcină de a crea o economie politică funcțională.

Evaluând ce impact ar putea avea situația din Egipt asupra pieței, nu văd o creștere a prețului petrolului cu mai mult de 2 dolari. Riscul real este să se închidă Canalul Suez, ceea ce nu dorește niciuna dintre părțile implicate, nici SUA. Dacă se va întâmpla asta, totuși, adăugați 20-25$ la prețul petrolului, din cauza riscului geopolitic. Cu piața de acțiuni din regiune e o altă poveste. Bursa de valori din Egipt încă funcționează, deși cu turația redusă cu 60% față de nivelul de vârf din 2007. Cu toate acestea, capitalizarea acestor piețe este de cele mai multe ori mai mică decât a unei companii din S&P 500.

Privind cu atenție harta, mă îngrijorează că partea nordică a regiunii este în criză. Siria, Iordania, Egiptul și teritoriile Palestiniene au involuat, de la rău la mai rău, în termeni economici. Adăugând faptul că Iranul are mari probleme legate de lichidități, avem imaginea unei regiuni extrem de inflamabile, politic și economic. Puține companii, în pofida petrolului din zonă, sunt dispuse să riște să-și trimită angajații acolo. Turiștii au cam dispărut, iar businessul pare să se concentreze în Emiratele Arabe Unite, mai ales în Dubai, unde afacerile de tip “bubble” par mai avantajate.

E greu să combini știrile privind situația scăpată de sub control din Egipt cu titluri de genul celui pe care l-am văzut pe Bloomberg, referitor la regiunea despre care vorbim: “Dubaiul construiește cel mai înalt turn de birouri, în pofida unei lipse de cereri de ocupare de 45%”. Se vede treaba că influența negativă din piețele emergente cuprinde acum și sectorul imobiliar. Procentul de spații de birouri libere din Abu Dhabi este 38%, iar în Mumbai de 25%. În Moscova, dacă ar fi să comparăm, e de 15%. Faptul că mai multă lume preferă să facă afaceri în Moscova e un semn că regiunea Orientului Mijlociu și a Africii de Nord pierde din competitivitate, mai ales din cauza faptului că bogățiile petrolifere nu par să fie transferate de sub controlul companiilor deținute de stat în administrarea companiilor private.

Pentru a păstra zona pe linia de plutire, sudul – așa cum se întâmplă cu nordul Europei – va furniza bani, îndrumare și mediere. Istoria ne demonstrează că soluțiile pornite din respect, înțelegere și stimulare economică trebuie să apară din interior, nu din Europa sau SUA.

Cred că Egiptul și restul regiunii vor intra într-o perioadă mai bună, dar, înainte de asta, MENA trebuie să găsească o soluție agreată de majoritate pentru a rezolva situația nu doar din Egipt, dar și din Siria, Iordania, Irak, Iran și teritoriile Palestiniene.

Cine pierde pe termen scurt și mediu? Ca de obicei, populația și procesul democratic care abia începuseră să-și revină anul trecut. Însă eu cred cu tărie în revirimentul economic al regiunii, așa cum cred în micro economie. Individul, “firma” aceea minusculă care își dorește să o ducă mai bine, transparent și mai rapid, va învinge, în pofida curentului instituțional care i se opune din față.