Sari direct la conținut

„Palatul împăratului”: În plin scandal privind renovarea vilei din Aviatorilor, RA-APPS anunță profitul pe anul trecut / Contractele cu Președinția i-au adus pierderi în 2022

HotNews.ro
Bancnote numărate, Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Bancnote numărate, Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

În plin scandal privind lucrările de 9 milioane de euro pentru renovarea clădirii din Aviatorilor 86 – „Palatul împăratului -, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) anunță că a avut un profit de puțin peste 750.000 lei în 2023 și anticipează 918.000 lei în 2024, după ani de pierderi.

„În anul 2023, RA-APPS a înregistrat un buget realizat pe profit de 750.20 mii lei, iar pentru anul 2024 există o propunere de realizare a Bugetului de Venituri şi Cheltuieli (BVC) cu un rezultat de buget de profit în valoare de 918.03 mii lei”, a transmis instituţia, marţi, într-un comunicat de presă, fără a da alte detalii.

Precizările RA-APPS vin în contextul scandalului privind lucrările la vila de protocol din Aviatorilor.

RA-APPS a avut pierderi în ultimii ani

Conform datelor analizate de HotNews.ro, în primul semestru din 2023 compania înregistra o pierdere de 2,98 milioane lei, dar în final se pare că s-a redresat.

În 2022, conform datelor oficiale, la 1000 de lei venituri, RA-APPS a cheltuit 1.034 lei.

Pierderile au fost acoperite din surplusul de rezervă din reevaluare, conform L36/2003 privind repartizarea profitului RA APPS. Conform acestei legi, din sumele încasate din închirierea bunurilor proprietate publică a statului se suporta cheltuielile aferente de administrare și funcționare. Profitul rămas după plata impozitului pe profit se reține în exclusivitate pentru lucrări de investiții, modernizare și dotări, executate la bunurile proprietate publică a statului. Deci, ar avea bani din trecut.

Încă nu există datele finale cu privire la rezultatele pe 2023, probabil că vor fi publice în câteva luni, dar ne putem face o idee despre activitate uitându-ne pe bilanțul din 2022 (pierderea fiind și din cauza creșterii prețurilor la energie și gaze, dacă ne uităm pe document). În acel an au fost vândute 17 imobile cu plata integrală, valoarea activelor fiind de 9,387 milioane lei, fără TVA. Astfel, veniturile s-au ridicat la 46,3 milioane lei. Cheltuielile pentru imobilele vândute s-au ridicat la 24,2 milioane lei, fiind inclusă și obligația către bugetul de Stat de 19,8 milioane lei.

RA-APPS deține și 40,1% din compania Transporturi Bucureștii Noi Internațional.

În 2022, a avut venituri din emiterea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare auto, vânzarea unor pașapoarte temporare către MAE, activități turistice în Casa Locato, închirierea Vilei Dante, activități de spectacole, expoziții la Sala Palatului, prestări servicii pentru Administrația Prezidențială – pentru reședința oficială a Președintelui României pentru și activități de reprezentare și protocol.

Dacă ne uităm în detaliu, observăm că a avut cheltuieli mai mari decât venituri din multe dintre activitățile menționate mai sus. De exemplu, din activitatea de vânzare marfă și bufet a avut o pierdere de 12 milioane lei, la Casa Locato -259.774 lei, iar contractul cu președinția i-a adus o pierdere de 2,58 milioane lei.

Nici în ceea ce privește activitatea hotelieră nu prea a avut succes, înregistrând o pierdere de 7,97 milioane lei.

A avut, în schimb profit din permise și certificate (51,6 milioane lei), Vila Dante (491.446 lei) sau vânzarea de imobile (22,3 milioane lei).

Asta, în condițiile în 2022 avea 74 de angajați plătiți cu salariul minim pe economie, din 2.315 persoane.

Scandalul „Palatul împăratului”

Recorder a prezentat în urmă cu o săptămână o investigaţie intitulată „Palatul Împăratului: şapte milioane de euro din bani publici pentru confortul unei singure familii” potrivit căreia pe Bulevardul Aviatorilor din Bucuresti, într-una dintre zonele exclusiviste ale Capitalei, a apărut un şantier învăluit într-o secretomanie totală.

Este vorba de lucrări la o vilă de 1200 mp, care a fost, până nu demult, sediu de partid, iar de câteva luni, e transformată, în cel mai mare secret, în reşedinţă pentru o singură familie. Potrivit Recorder, suma pe care RA-APPS intenţionează să o investească depăşind orice imaginaţie, 7 milioane de euro numai pentru renovare şi amenajare.

Jurnaliştii de la Recorder precizau că, potrivit legii, cercul demnitarilor care ar avea dreptul la o asemenea locuinţă de protocol oferită de stat este foarte restrâns. Iar majoritatea indiciilor duc către aceeaşi persoană, şi anume preşedintele Klaus Iohannis.

Administraţia Prezidenţială a transmis apoi că nu există nicio solicitare din partea şefului statului Klaus Iohannis sau a Administraţiei Prezidenţiale, pentru atribuirea unei locuinţe de protocol şi a unui spaţiu pentru cabinet de lucru, ambele cu destinaţia de reşedinţă, după încetarea mandatului preşedintelui.

Prima reacție a RA-APPS în scandalul „Palatul împăratului”

La câteva zile de la izbucnirea scandalului, Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a transmis o primă reacţie, susținând că nu există nicio solicitare privind atribuirea imobilului, iar sumele plătite pentru lucrările executate până în prezent sunt în cuantum de 2.100.000 lei.

Regia mai spunea că planurile, simulările şi imaginile interioare vehiculate în spaţiul public nu corespund documentaţiei avizate, fiind rezultatul unor „simple speculaţii”.

„Ca urmare informaţiilor apărute în mass media, referitoare la imobilul aflat în administrarea Regiei Autonome ‘Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat’, situat în B-dul Aviatorilor nr. 86, facem următoarele precizări menite să clarifice situaţia privind lucrările de ‘reabilitare, modernizare şi refuncţionalizare imobil’: planurile, simulările şi imaginile interioare vehiculate în spaţiul public, nu corespund documentaţiei avizate, fiind rezultatul unor simple speculaţii”, afirmă Regia în comunicatul oficial.

RA-APPS afirma, de asemenea, că „sumele plătite pentru lucrările executate, până la data prezentei, sunt în cuantum de 2.100.000 lei”.

„Raportat la suma inclusă în contractul de execuţie lucrări, precizăm că aceasta reprezintă valoarea maximală a lucrărilor, plăţile aferente urmând a fi efectuate pentru lucrările real executate. Estimarea lucrărilor, înainte de semnarea contractului, a fost efectuată după trecerea în revistă a degradărilor vizibile, şi în baza costurilor lucrărilor de consolidare şi amenajări la construcţii de acelaşi tip şi realizate în aceeaşi perioadă”, mai spunea RA-APPS.

O „bijuterie arhitecturală”

RA-APPS menţiona că „imobilul a fost construit în perioada 1960-1965, înainte de existenţa unor norme generale de proiectare antiseismică, prezintă degradări majore şi sunt necesare lucrări ample de consolidare, prin introducerea de elemente structurale care dublează/întăresc structura existentă”.

„Subliniem în acest context, faptul că Regia Autonomă ‘Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat’ (R.A.-A.P.P.S.) are în administrare un patrimoniu vast, printre care şi clădiri istorice, considerate bijuterii arhitecturale, monumente istorice cu valoare de patrimoniu cultural, unele încadrate în clasa de risc seismic I sau II, situate în zone centrale ale Bucureştiului, pe care şi-a propus să le consolideze, identificând diferite surse de finanţare. În acest sens au fost iniţiate demersuri privind consolidarea şi eficientizarea energetică a unui număr de 7 clădiri aflate în administrarea sa, dintre care 4 monumente istorice, fiecare cu specificul propriu, urmând a se lua măsuri, progresiv, pentru realizarea intervenţiilor si la alte clădiri. Pentru aceste imobile a fost accesat Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic, în prezent întocmindu-se documentaţia în vederea semnării contractelor de finanţare”, a transmis instituţia.

Potrivit RA-APPS, „lucrarea ce urmează a fi executată la imobilul în discuţie face parte din strategia de consolidare şi conservare a patrimoniului statului, prin realizarea investiţiilor la imobilele emblematice/monumente istorice, şi este finanţată exclusiv din fondurile proprii ale R.A.-A.P.P.S, nefiind accesate fonduri bugetare”.

„Nicio solicitare de atribuire” pentru imobilul de pe Bulevardul Aviatorilor

„Veniturile obţinute din activitatea regiei se utilizează, cu precădere, pentru realizarea investiţiilor la imobilele aflate în administrarea sa, precum şi în vederea asigurării cheltuielilor pentru întreţinerea şi administrarea întregului patrimoniu, astfel încât să se poată asigura fondurile necesare realizării acestor activităţi”, se menţionează în comunicat.

Regia mai afirmă că „pentru imobilul situat în B-dul Aviatorilor nr. 86 nu a fost înregistrată nicio solicitare privind atribuirea/închirierea acestuia, stabilirea destinaţiei acestui imobil nefiind în competenţa R.A-A.P.P.S”.

Regia spunea că principalele lucrări de restaurare ce se efectuează la imobil sunt conform Anexei 4 a Certificatului de Urbanism, document care impune o serie de condiţionări specifice, precum şi în acord cu legislaţia aplicabilă regimului juridic al imobilului.

„Recondiţionarea faţadelor principală, laterale şi parţial posterioară, precum şi cele ale construcţiilor anexe, placate cu plăcute ceramice. Termoizolarea interioară cu tencuieli termoizolante, care să păstreze caracteristicile fizice ale pereţilor iniţiali, având în vedere obligativitatea restaurării faţadelor. Înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie din lemn cu eficienţă energetică ridicată şi reintroducerea rulourilor exterioare. Înlocuirea tâmplăriei exterioare din inox cu tâmplarie din inox cu eficienţă energetică ridicată. Conservarea şi recondiţionarea zonelor cu elemente din piatră naturală, marmură de Alun şi travertin de Geoagiu, care provin din cariere ce nu se mai exploatează la această dată”, specifică instituţia.

Potrivit RA-APPS, conform dispoziţiilor legale, pentru clădirile care se renovează aprofundat, consumul de energie trebuie acoperit în proporţie de minimum 30% cu energie din surse regenerabile.

CITEȘTE ȘI:„Palatul împăratului”: Contractul pentru renovarea vilei din Aviatorilor a fost secretizat de ORNISS. La fel și un HG semnat de Ciucă / Liderul liberal neagă informația / Ciolacu: „Nu știam”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro