Pangolinul există! Dar asta nu rezolvă problema

Comunicarea electronică produce o sumedenie de mutații comportamentale. Sunt atât de cunoscute, încât parcă nici nu mai are rost să le trec în revistă. De pildă, ceea ce eu numesc ”igiena căsuței poștale”. Este evident necuviincios să lași să zacă cu săptămânile și să se împută mesaje necitite, cu atât mai mult acele mesaje care te avertizează prin subiect că e ceva ”important” sau ”urgent”. Așa că, cu o frecvență pe cât se poate periodică, asemeni spălatului pe dinți, te obișnuiești să deschizi TOATE noile apariții și să le sortezi, după caz, drept pur și simplu citite, plasabile în alt folder specializat sau înstelate – adică, pare a fi ceva pe-aici, e de citit mai încolo, când oi avea vreme. E o rețetă complet anapoda, grație căreia ajungi să nu mai citești niciodată mesajele care cu adevărat te-ar putea interesa, dar să ai conșiința curată că ai ”albit” tot ce era infamant bolduit în căsuța ta poștală.

Azi am fost parte a unui experiment mailicesc plin de învățăminte. La deschiderea cutiei dau peste o avalanșă de mesaje noi, să tot fi fost mai bine de 150. Numărabile de ieri. O iau pe firul apei și găsesc, la izvor, o înștiințare de la universitate, către o nu știu ce doamnă, care și-ar fi adus sau nu și-ar fi adus nu știu ce acte la nu știu ce serviciu administrativ. Mai citesc o dată, poate n-am înțeles. La a treia lectură sunt convins că nu e nimic de înțeles: zbârcă, eroare de comunicare, naiba știe cum am ajuns eu pe lista destinatarilor. Am chiar răgazul să-mi formez o explicație care, eventual, ar putea elucida acest nonsens: acum vreo 6-7 ani am fost invitat să țin un curs la un program inaugurat la o facultate vecină și prietenă din universitate și, deși în cele din urmă n-am mai ținut cursul cu pricina, am rămas pe lista lor de colaboratori. Merg către următorul mesaj și ipoteza mea se infirmă: cineva, ca și mine, protestează că a primit un mail care nu avea de ce să îi fie adresat. Acum e deja clar: e pur și simplu o eroare, Dumnezeu știe cum și de ce produsă. Mă uit rapid pe lista mesajelor și văd o mulțime de Re, Re/Re/Re, Re/Re/Re/Re… ș.a.m.d. Mi-e clar acum, căsuța mea a fost invadată de o epidemie de mailuri străine. Dar, zic eu, mă aflu într-o postură epidemică fericită, pentru că am acces la primum movens, la sursa răului, la pangolinul de la care a pornit toată tărășenia.

Revin așadar la pangolin și îi explic, într-un registru manierat, că, pesemne dintr-o neatenție, pare să mă fi năpădit, dacă nu de viruși, medicali sau digitali, de o puzderie de mutanți, care n-au ce căuta la mine acasă. Îmi exprim totodată scepticismul în privința capacității pangolinului de a mai repara cele înfăptuite și-l asigur, în final, de stima și iritarea mea deosebite. După care, odată datoria de conștiință împlinită, revin la igiena poștei electronice. Întâlnesc, în fiecare mesaj nou pe care îl deschid, același reproș, clamat pe nenumărate voci: de ce-mi trimiteți mie chestia asta? ”Bună ziua, Nu cred ca trebuia sa ajungă emailul la mine.” – după care urmează declinarea identității; ”cred ca este o greseala delivrarea acestor comunicari personale in masa.”, ”Bună ziua! Cred că ați greșit adresat, eu sunt student la…”, ”Buna ziua, și la mine au ajuns eronat”, ”Va rog sa ma scoateti si pe mine din lista de mailing. Si la mine a ajuns mesajul, fara sa am nici o legatura cu subiectul.” Etc. etc.

Nu reușesc să-mi dau seama de ce acești respondenți țin să-i înștiințeze pe toți destinatarii inițiali că și ei sunt victimele unei erori. Un sentiment de solidaritate? O simplă obișnuință în manevrarea mailurilor colective? O stare de incertitudine privind natura mesajului și a cooptării lor între destinatari? Cine știe ce alte motive?

Brusc, mă simt fericit: pare că sunt singurul, în această mulțime fremătătoare, care mai crede în relația cauză-efect, care a făcut un efort în a identifica ”pacientul 0” și a îl interpela direct. Mândria mi se spulberă însă la fel de iute precum a răsărit. Sunt, evident, analfabet computațional, dacă nu mi-am dat seama din capul locului că eu, de fapt, pot ști doar câți s-au lăsat trași în mrejele comunicării de mase, și nu voi ști în veci câți de pe listă au procedat întocmai ca mine, căutând pangolinul spre a-l aborda. M-am trezit victimă a unei orbiri epistemice foarte asemănătoare celei prin care suntem zilnic bombardați cu cifre privind noile infestări cu COVID 19, uitând aproape de fiecare dată că semnificația acestor statistici devine relevantă în raport cu numărul de testări efectuate. Îmi amintesc, de pildă, de cazul Indiei care la un moment dat difuza clipuri cu agenți de poliție care îi atenționau cu bastoane la poponeț pe bicicliștii fără mască și anunțau îmbolnăviri cât să fi pus un pic pe jar primarul de la Poplaca dar n-ar fi zis nici bleau despre numărul de testări.

Un pic rușinat de derapajul meu de raționament, revin la grooming-ul căsuței electronice. Aceleași atenționări, curgând una după alta. Am acum o altă iluminare, când îmi dau seama că aceste mesaje de semnalare a erorii au, la rândul lor, o destinare eronată, ceea ce poate genera noi mesaje de semnalare care… Am, deci, revelația modului în care se poate genera o evoluție exponențială, o progresie geometrică a proliferării mesajelor.

Noroc însă că nu sunt singurul cu astfel de intuiții. Citesc, la un moment dat: ”Va rog sa opriti raspunsurile pentru acest mesaj. O sa ajungem sa primim sute de mesaje si nu cred ca este cazul.”

Sună cunoscut, nu? Mie îmi pare foarte asemănător cu tentativa unui vaccinist de a găsi o linie de comportament acceptabilă și de către un anti-vaxler.

E punctul de pornire al unui nou val de mailuri, cu un conținut diferit față de cel precedent și care, pentru o vreme, interferează cu acesta. Pe scurt, în vreme ce unii continuă să ne anunțe pe toți că au primit un mail din greșeală, alții îi somează, tot mai vehement, să înceteze să mai folosească funcția ”Reply all”: ”Rugăminte: nu mai dati reply all (cum am făcut intenționat acum), chiar dacă sunteți din greșeală într-o conversatie”; ”NU MAI DATI REPLY ALL!!!”; ”A ajuns la multe persoane, nu mai dati reply all va rog.”; ”Buna ziua, este evident ca a ajuns eronat la toata lumea. Acum ce facem? Primesc notificari toata ziua, de la toti oamenii care raspund?” etc.

Unii dintre corespondenți invocă, la rândul lor, mai mult sau mai puțin explicit, pangolinul: ”NU MAI RASPUNDETI, S-A INTELES CA SUNTETI DE LA ALTE FACULTATI, A GRESIT DOAMNA” sau ”Având în vedere că expeditorul a primit 20+ de mesaje, cred că s-a convins că a fost o greșeală. Nu mai dați va rog reply”.

Deja pentru unii participanți la conversație situația pare a se fi constituit în obiect de contemplație și reflecție:

”Impresionant cum desi primiti mesaje sa nu mai dati reply, insistati sa spuneti ca emailul nu era pentru voi. A inteles toata lumea, a fost un email gresit probabil, NU MAI RASPUNDETI”

sau cu irizări ironice: ”E foarte interesant! Poate totuși restrângem puțin cercul destinatarilor?”

sau de vădită iritare:

”AVEȚI O OBSESIE? A ÎNȚELES TOATĂ LUMEA CA A FOST O GREȘEALĂ, NU E NEVOIE SA FACEȚI PREZENTA ACUM”

Cineva pare a se amuza de cercul vicios pe cale de a se instaura:

”Dacă se tot trimit mesaje cu „reply all”, ca să se transmită celorlalți să nu mai dea reply all… vom avea în curând sute de notificări))”

Iar, în final, liniște. Mesajele care păreau să prolifereze la infinit au contenit.

De ce?

Cred că și în cea mai cumplită tragedie poate apărea un punct de vedere optimist. Vorbeam mai deunăzi cu prieteni apropiați despre cum a dat tulpina Delta iama printre noi, despre colegii de facultate infestați peste noapte, despre cum toți cei vaccinați au trecut ușor sau fără mari probleme prin boală. Și, evident, despre întristătoarea performanță a vaccinărilor în România, care va avea – are deja! – consecințe sumbre pentru sănătatea oamenilor, pentru demnitatea umană, pentru calitatea vieții celor trăitori în patria noastră. Ne mărturiseam, între noi, prieteni vechi, convingerea că, într-un fel sau altul, vom trece cu toții, nemijlocit, prin această experiență pandemică. Vaccin sau îmbolnăvire – sau și una și alta – nu ne vor ocoli, probabil, pe cei mai mulți dintre noi.

Vestea cea bună e că, la fel ca în povestea sarabandei de mailuri, nu se cunoaște vreo epidemie – fie ciumă bubonică, holeră, gripă spaniolă, tifos, tuberculoză, ebola, heave și ce or mai fi fost – care să fi exterminat (sic!) specia homo sapiens. La un moment dat, se oprește – ăsta poate fi un bun proiect conversațional între un vaccinist și un conspiraționist anti-vaxler. Că vine de la mișculațiile chinejilor, de la amestecul lui Putin sau al CIA, de la un pangolin năuc sau de la un chinez care a trecut granița pe furiș purtând în plămân – sau în valiză – un virus letal, că e o invenție propagandistică a marilor corporații, a lui Bill Gates sau a mafiei medicamentelor, în absolut orice variantă putem cădea de acord că, la un moment dat, COVID 19 va face o plecăciune și va ieși din scenă. Orice scenariu vom adopta, ne va fi greu să imaginăm un beneficiar ultim care să își dorească altceva – nici măcar virusul însuși. Până și acel Dumnezeu veterotestamentar cu pusee de mânie pentru umanitate își mai păstra deoparte vreun Noe astfel încât un cataclism planetar să nu aducă cu sine dispariția totală a pedepsitei specii umane.Citeste continuarea pe contributors.ro