Părinții „elicopter” sunt cea mai bună sau cea mai proastă versiune de parenting? Cât este bine să te implici de fapt ca părinte în viața copilului

Părinții elicopter – cei care manifestă niveluri excesive de implicare și control în viața copiilor – pot afecta nu doar bunăstarea psihologică a acestora, ci și comportamentul lor social. Spun unele studii. Altele, sunt de părere că implicarea părinților este de bun augur în dezvoltarea copiilor. Cât de mult e prea mult să-ți ajuți copilul și cum faci să mai reduci din implicare ca să nu-l sufoci?

Nu e nimic greșit în a fi sprijinul copilului tău. A fi alături de el, a-l înțelege, a avea o relație deschisă de comunicare și de prietenie, a-i fi ajutor. În mediile familiale în care părinții sunt implicați în mod regulat în viața copiilor lor și oferă sprijin adecvat pentru dezvoltarea lor, copiii tind să exceleze academic și emoțional și să construiască relații mai bune cu colegii lor.

În mod specific, nivelurile ridicate de sprijin matern sunt asociate cu un comportament acceptabil din punct de vedere social și speranță la tineri.

Termenul de „părinte elicopter” a fost folosit prima dată în cartea „Between Parent and Teenager”, a dr. Haim Ginott (1969). Un adolescent intervievat în carte a declarat că mama s-a l-a supravegheat „ca un elicopter”. „Părinții plug de nea”, „buldozer” sunt sinonime.

Părinții elicopter: de la intenții bune, la rezultate slabe

Au făcut totul pentru copilul lor. Totul, însemnând chiar TOTUL. Tot ce era mai bine pentru el. De la salteaua bio din primul pătuț de copil, la biscuiții cu ovăz preparați în casă la diversificarea alimentației. De la învățătoarea din clasa pregătitoare cu care puiul își trasa cele două liniuțe la temă și cu ajutorul căruia a trecut peste stresul primului an de studiu… până la jocurile din curtea casei, unde mama îi alegea prietenii cu care să interacționeze, pentru că, deh!, toată lumea știe că anturajul te poate ajuta sau nu. Au cumpărat biberoane anti-colici, capace de priză, jucării non-alergenice, genunchiere pentru mersul de-a bușilea… au fost atât de obsedați să le fie bine copiilor lor încât le-au făcut mai mult rău.

Și-apoi, rezultatele. Implicarea părinților este legată de multe rezultate pozitive ale copilului, dar dacă nu este adecvată din punct de vedere al dezvoltării, poate fi asociată cu niveluri mai ridicate de anxietate și depresie a copilului, spune acest studiu efectuat pe copiii care au avut parte de părinți elicopter, copii care acum au ajuns la vârsta studenției. Efectele negative ale parentingului elicopter asupra bunăstării studenților au fost explicate în mare măsură prin încălcarea nevoilor psihologice de bază ale studenților pentru autonomie și competență. Cei care au avut părinți elicopter au raportat că se simt mai puțin mulțumiți de viața de familie și au niveluri mai scăzute de bunăstare psihologică.

În timp ce intenția din spatele părinților elicopter este, de obicei, bună – de a menține copiii în siguranță și de a-i ajuta să reușească – realitatea este că adesea poate face mai mult rău decât bine. Studiile au arătat că părinții elicopter au riscuri mai mari de a avea copii care suferă de anxietate, depresie și stimă de sine scăzută.

Ce îl determină pe un părinte să devină „elicopter”

Există o cerere tot mai mare pentru copii de a performa și de a excela în toate aspectele vieții lor. Concurența dură pentru a obține admiterea la o școală și o facultate bună și pentru a obține un loc de muncă respectabil a pus fiecare părinte sub stres constant. Aceste circumstanțe îi determină pe părinți să înceapă micromanagementul copiilor lor. Acest lucru poate fi dăunător bunăstării mentale și emoționale a copilului și este observat în special la părinții cu un singur copil.

Teama de consecințe grave

Părinții se tem de faptul că copilului lor ar putea fi respins de către echipa sportivă la care ar vrea să se alăture sau de vreun angajator la interviul de angajare. Și atunci fac mai mult decât e nevoie pentru a se asigură că odrasla lor nu trece prin experiențe care l-ar putea destabiliza emoțional. Dar, potrivit expertului în reziliență dr. Deborah Gilboa, „multe dintre consecințele pe care părinții încearcă să le prevină – nefericirea, lupta, faptul că nu excelează, munca grea, lipsa rezultatelor garantate – sunt profesori excelenți pentru copii și nu le pun viața în pericol”.

Supracompensarea

Atenția excesivă și monitorizarea continuă a copiilor de către unii părinți exprimă, uneori, anumite deficiențe de care au avut parte părinții în copilăria lor. Adulții care s-au simțit neglijați, neiubiți sau ignorați în copilărie pot supracompensa cu proprii copii.

Presiunea modelului altor părinți

Când părinții văd alți părinți supra-implicați, se poate declanșa un răspuns similar. „Putem simți că, dacă nu ne implicăm total în viața copiilor noștri, suntem niște părinți răi. Vinovăția este o componentă importantă în această dinamică”, spune dr. Gilboa.

Efectele negative ale parentingului elicopter

Părinții implicați în viața copiilor au multe beneficii pentru cei mici, cum ar fi sentimente de dragoste și acceptare, o mai bună încredere în sine și oportunități sănătoase de dezvoltare. Cu toate acestea, „problema este că, odată ce părinții devin guvernați de frică și decizii bazate pe ceea ce s-ar putea întâmpla, încalcă exact acea limită care nu mai face bine copiilor”, explică dr. Gilboa. „Eșecul și provocările îi învață pe copii noi abilități și, cel mai important, îi învață pe copii că pot face față eșecului și provocărilor.”

Efectele unui stil de parenting elicopter pot include consecințe precum:

• stima de sine scăzută. Când copilul simte că părintele nu are încredere îl el, ajutându-l la tot pasul, va ajunge să experimenteze o lipsă de încredere în sine.
• abilități scăzute de coping și de viață. Dacă părintele este întotdeauna acolo pentru a curăța mizeria copilului – sau pentru a preveni problema în primul rând – cum învață copilul să facă față dezamăgirii, pierderii sau eșecului? Ca rezultat, parentingul elicopter poate duce la comportamente dezadaptative. În plus, părinții care leagă întotdeauna șireturile, spală farfuriile, împachetează prânzul, spală hainele și monitorizează progresul școlar – chiar și după ce copiii sunt capabili mental și fizic să îndeplinească sarcina – împiedică copiii să stăpânească aceste abilități.
• creșterea anxietății. Un studiu publicat în Journal of Child and Family Studies a constatat că parentingul elicopter este asociat cu niveluri mai ridicate de anxietate și depresie a copilului. Cercetătorii au descoperit că același lucru a fost valabil și pentru studenții ai căror părinți au fost supra-implicați.
• dezvoltarea unui sentiment că „totul li se cuvine”. Copiii care au avut întotdeauna viața socială, academică și sportivă ajustată de părinții lor pot dezvolta un sentiment de „totul mi se cuvine”, devenind răsfățați și incapabili să trăiască perioade mai puțin bune ale vieții.
• nu vor știi niciodată să pledeze pentru ei în viață. Când părinții pun întrebări în locul copiilor, rezolvă situații de viață și iau decizii, îi privează pe copii de a dezvolta abilități care să-i ajute să găsească rezolvări în situații de viață.

Parentingul elicopter nu e numai rău. Există și o parte bună!

În primul rând, părinții elicopter sunt părinți implicați, pe care se poate conta în orice împrejurare. Copiii lor tind să primească mult sprijin și îndrumare cu orice se întâmplă în viața lor. De asemenea, părinții elicopter știu întotdeauna cu cine este copilul lor și cum se descurcă la școală. Și, dacă copilul lor are dificultăți academice, vor face tot ce pot pentru a-l sprijini. Același lucru este valabil și atunci când vine vorba de boli, probleme de agresiune sau de sănătate mintală. Părinții elicopter vor lucra neobosit pentru a se asigura că aceste probleme sunt rezolvate.

Cheia este nivelul de implicare. Fiți prezenți în viața copilului, dar lăsați-i spațiu pentru a crește, a învăța abilități noi, a greși și a-și reveni singur după eșec. Cum poate un părinte să aibă grijă de copiii săi fără a le inhiba capacitatea de a învăța abilități esențiale de viață? Dr. Gilboa oferă acest sfat: „Ca părinți, avem o slujbă foarte dificilă. Trebuie să fim cu un ochi pe copilul nostru de acum – factorii lor de stres, punctele forte și emoțiile – și un ochi pe adultul pe care încercăm să-l creștem. A-i duce de aici până acolo implică ceva suferință, atât pentru copiii noștri, cât și pentru noi.”

În cele din urmă, acest lucru înseamnă să-i lăsăm pe copii să se lupte, să le permitem să fie dezamăgiți și să-i ajutăm să treacă peste eșec. Înseamnă să ne lăsăm copiii să facă sarcinile de care sunt capabili fizic și mental. Doar în felul acesta vor crește încrezători în forțele lor.