Partidul Alienarii Civice (de Radu Preda)

De-atata stat la „intuneric”, luceafarul huilei a devenit dependent de luminile rampei. Proaspat iesit din parnaie, chiar in ziua cand se aniversau 15 ani de la descinderea de pomina a ortacilor in centrul Capitalei, Miron Cozma s-a adresat cu emfaza multimii. Multimii de ziaristi care ii sorbeau vorbele ca pe-o cupa de nectar.

Cu pletele fluturandu-i slinos pe umeri (probabil un omagiu adus lui Marian Munteanu), marele gratiat a tinut un amplu discurs despre starea natiunii, reusind sa amestece in aceeasi hazna acuzatii cu toptanul la adresa lui Iliescu si Petre Roman, cimilituri anticomuniste din care Dr. Barbi ar putea sa incropeasca un nou imn al golanilor, ineptii cu tenta populista, laitmotivul fiind adevarul.

Cu A mare. Miron Cozma detine o seama de adevaruri, mai mult sau mai putin absolute, or, din aceasta postura, ar fi si pacat de la Dumnezeu sa nu cocheteze cu politica. A si spus-o dupa o zi sau doua, iar stirea s-a insinuat ironic-alarmist pe prima pagina a ziarelor si in prima parte a jurnalelor de stiri de la televiziuni.

Cozma isi face partid! Foarte frumos din partea lui, dar cui i s-ar putea adresa acest partid? Ortacilor lui din Valea Jiului? Putin probabil. A lipsit suficient de mult din schema pentru ca alti smecheri sa puna stapanire pe sufletele minerilor mai saraci cu duhul, dispusi sa creada baliverne despre miracole sociale.

Drept dovada, primul mesaj al fostului lider catre camarazii sai a fost o dojana apasata pentru „tupeul” de a o fi expulzat din Vale pe fosta doamna Cozma.

Cei multi si saraci au alti idoli. Pe Ion Iliescu, de exemplu. Si poate sa le recite Miron oricate poezele despre „Nea Nelu vinovat pentru sangele varsat”, ca n-are nici un spor. Domnu’ Iliescu e bland si bun, fie-i numele laudat.

Electoratul nervos, dornic de razbunari justitiare, care ar manca la micul dejun cate o pulpa de baron pesedist imbogatit din sangele poporului, are alta portavoce. Tribunul Vadim il face knock-out din doua propozitii si-o trasatura de condei pe „mocofan”.

Or, ca sa tii aprinsa flacara razbunarii, trebuie sa ai vorbele cu tine, iar citatele din istoria universala (fie ele si dupa ureche) fac parte obligatoriu din recuzita.

Despre intelectuali, fostii studenti din 1990, nici n-are rost sa mai pomenim. Cei carora li s-a atrofiat dorinta de razbunare au devenit cel mult indiferenti fata de politica. In nici un caz nu se vor alatura calaului idealurilor lor de acum 15 ani. Iar colegii lui Miron, scriitorii, au alte probleme de rezolvat.

Prin urmare, intr-o societate normala, un individ de teapa „luceafarului” n-ar avea alta sansa decat sa fie marginalizat. In puscarie, la ospiciu sau pur si simplu in libertate. O eventuala emulatie in jurul lui Cozma nu ar reprezenta decat masura alienarii noastre civice.