Sari direct la conținut

Pe cine propune ministrul energiei la Hidroelectrica, cea mai importanta companie de stat: Un fost operator de productie grafica la TV, o fosta prezentatoare TV si Andreea Lambru, cunoscuta din presa de scandal

HotNews.ro
Andreea Ioana Lambru, Foto: alegeri.tv
Andreea Ioana Lambru, Foto: alegeri.tv

​Ministrul energiei Toma Petcu a transmis vineri catre Hidroelectrica o lista cu sase propuneri pentru functiile de membri provizorii in Consiliul de Supraveghere al companiei. Unele propuneri ale Ministerului Energiei sunt neobisnuite: un fost operator de productie grafica, actual consilier la Secretariatul General al Guvernului (SGG), o fosta prezentatoare TV si controversata Andreea Lambru, secretar general adjunct al Guvernului. Pe lista se mai afla si vicepresedintele Oficiului National pentru Jocuri de Noroc. Acestia se vor afla la conducerea uneia dintre cele mai valoroase companii din Romania.

UPDATE Documentul cu propunerile Hidroelectrica au fost publicate pe site-ul Hidroelectrica.

Vedeti si documentul atasat.

  • Cine va conduce Hidroelectrica

Ioana-Andreea Lambru (32 ani), absolventa a Universitatii Romano-Americana, Relatii Internationale Financiar Bancare. In ianuarie, premierul Sorin Grindeanu a numit-o secretar general adjunct al Guvernului, post pe care l-a mai detinut in perioada noiembrie 2012-iulie 2014. In perioada 2009-2011 a fost sefa de cabinet a lui Radu Stroe, care ocupa pe atunci functia de secretar general al PNL. In mai 2011, Lambru a fost desemnata secretar general adjunct al PNL. Acum este membru ALDE. In noiembrie 2012, a fost numita secretar general adjunct, post din care a fost eliberata din functie in iulie 2014, prin decizie a premierului Victor Ponta. In noiembrie 2012 a fost implicata intr-un scandal sexual cu un membru PNL. Vezi aici detalii.

Horia Marian Gambuteanu (35 ani), absolvent al Facultatii de Transporturi. In prezent este consilier la Secretariatul General al Guvernului. Din septembrie 2014 pana in februarie 2017 a fost consilier in cadrul Ministerului Dezvoltarii. Timp de doua saptamani, in 2015, a fost directorul de cabinet al ministrului Sevil Shhaideh. Pentru perioada martie 2010- septembrie 2014 si-a trecut in CV ca a avut „activitati pe cont propriu”, la „diferite firme, institutii si persoane fizice”. Din 2004 pana in 2010 a lucrat ca operator productie grafica sau ca regizor la Prima TV, Canal D si Best Video Broadcast SRL.

Andreea Negru- Ciobanu (36 ani), absolventa a Facultatii de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori (ASE). Are un doctorat in finante cu teza „Managementul portofoliului de active financiare in contextul globalizarii pietelor de capital”. In prezent este purtător de cuvânt al ministrului Dezvoltării, Sevil Shhaideh. In perioada august 2013- februarie 2017 a lucrat in PR& Comunicare la Transelectrica. Pana in 2013 a fost jurnalist. In perioada 2004-2006 a fost jurnalist la Bursa, dupa care, pana in 2010, a ajuns editor-prezentator la Money Channel, in cadrul trustului Realitatea Media. Intre 2010 si 2012 a fost redactor sef la Money Channel, iar intre 2012 si martie 2013 a fost director editorial la Money TV.

Gheorghe Gabriel Gheorghe (46 ani), absolvent al Facultatii de Drept „Lucian Blaga” din Sibiu. A facut pregatire si la Colegiul National de Aparare in 2013. In prezent, este vicepresedinte al Oficiului National pentru Jocuri de Noroc. In perioada octombrie 2013- februarie 2016, a fost membru in Consiliul de Administratie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii. In perioada ianuarie 2013-aprilie 2013 a fost seful Directiei Antifrauda-Anticoruptie din Ministerul Economiei. Dn octombrie 2012 pana in martie 2013, a fost presedintele Consiliului de Supraveghere al Transelectrica. In perioada iulie 2012- ianuarie 2013 a fost sef al Corpului de Control in Ministerul Economiei, institutia fiind condusa atunci de Daniel Chitoiu (ALDE). Pana atunci a fost comisar la Garda Financiara Sibiu.

Dorin Liviu Nistoran (49 ani), absolvent al Universitatii Politehnica Bucuresti, Electrotehnica. In prezent este director general al Televoice Group SRL. In perioada 2008-2009, a fost presedintele Autoritatii Nationale pentru Comunicatii. In perioada 2004-2008, a fost deputat PD. In perioada 2001-2004, a fost director general al SC Televoice Group, iar in perioada 2001-2003, consilier general Municipiul Bucuresti. Intre 2000 si 2003 a fost country manager Avenir Telecom SA.

Dan Laurentiu Tudor (51 ani), absolvent al Facultatii de Constructii. In prezent este Director General Adjunct in cadrul ELCEN Bucuresti si se ocupa cu organizarea si coordonarea directiei tehnice si a departamentului IT. In perioada 2013-2015 a lucrat, ca sef biou si ca inspector sef regional, la Inspectoratul de Stat in Constructii. In perioada iunie 2012- ianuarie 2013, a fost consilier in Ministerul Economiei, in perioada lui Daniel Chitoiu. Pana atunci a lucrat la diverse firme din constructii.

Toate aceste propuneri vor fi votate in sedinta Adunarii Generale a Actionarilor din 19 aprilie 2017. Fondul Proprietatea, in calitate de actionar minoritar, a propus numirea membrilor unui nou Consiliu de Supraveghere, conform legii 111/2016, pentru un mandat de patru ani. Aceasta propunere nu este agreata de Ministerul Energiei, actionarul majoritar, care doreste un consiliu de supraveghere provizoriu, pe o perioada de patru luni.

„Aceste noi numiri pentru Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica sunt fundamentale nu doar procesului de listare, dar si pentru stabilitatea si dezvoltarea companiei pe termen lung, in calitatea ei de lider pe piata energiei din Romania. Consideram ca perpetuarea inutila a status quo-ului de interimat pentru Consiliul de Supraveghere al unei companii de o asemenea anvergura aduce riscuri uriase pentru actionarii ei”, a declarat, vineri, Greg Konieczny, CEO si Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea.

„Asadar, suntem increzatori ca Ministerului Energiei va tine cont de propunerea noastra si va vota favorabil pentru numirea noului Consiliu de Supraveghere, conform prevederilor guvernantei corporative. Consilul urmeaza sa voteze, la randul sau, printr-o procedura de selectie transparenta, noua conducere executiva, care este de asemenea necesara stabilitatii companiei atat pe term scurt, cat si pe termen lung”, a mai spus Konieczny.

Acesta a precizat ca Hidroelectrica a reusit sa-si dubleze valoarea de la 2 miliarde de Euro pana la 4 miliarde de Euro intre 2012 si 2016, conform evaluarilor independente, si sa inregistreze mai mult de 280 de milioane de Euro profit net in anul 2016, comparativ cu pierderile de 100 de milioane de Euro inregistrate in 2012.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro