Persecutori si mortile lor: doua volume despre Lactantiu in limba romana
Recenzia de față e pricinuită de apariția a două volume dedicate aceluiași text antic, unul în seriaTradiția creștinăde la Polirom (Lactanțiu,Despre moartea persecutorilor, traducere de Cristian Bejan și studiu introductiv, tabel cronologic, note explicative și anexe de Dragoș Mîrșanu, 2011), celălalt la Editura Universității București (Octavian Gordon,Lactantius: De mortibus persecutorum: studiu filologic, București, 2009). Cele două volume au intenții și anverguri diferite: primul este o introducere în domeniul studiilor dedicate luiDMP, oferind o prezentare de ansamblu a acestora și o traducere adnotată a textului latinesc. Al doilea, o monografie rezultată în urma unui doctorat, este o contribuție de sine stătătoare între celelalte studii aprofundate din domeniu.
Primul titlu (aș nota că echivalarea prin singular a pluralului latin e o soluție bine găsită) este volumul 11 din seria Tradiția Creștină (Polirom) unde sînt publicate traduceri din texte patristice, cu textul sursă (pînă acum latin sau grecesc) în oglindă, însoțite de introduceri și comentarii în note, de cronologii relevante și de precizarea opțiunilor de traducere. Volumul Lactanțiu conține toate aceste lucruri, adăugînd trei anexe bibliografiei și indicilor.
Studiul introductiv scris de Dragoș Mîrșanu oferă repere din bibliografia esențială, prezentînd pe scurt viața lui Lactanțiu, scrierile lui și concentrîndu-se apoi pe DMP: scop, datare, autor, conținut, problema identificării persecutorilor, apoi cea a prezenței citatelor din Vergiliu. O comparație cu mărturia lui Eusebiu despre moartea acelora și persecutori precede considerații despre valoarea istorică a DMP, în general și a episodului viziunii lui Constantin, în particular. Accentul este astfel pus foarte potrivit pe interpretarea istorică a textului. Cele trei anexe sînt bine alese și sprijină această direcție: Anexa 1 oferă lista împăraților pomeniți în DMP, o cronologie a tetrarhilor urmată de o genealogie a acestora și o reconstrucție cronologică a sfîrșitului persecuțiilor sub tetrarhi. Mai important, Anexa 2 prezintă o listă a particularităților istorice ale DMP („informații exclusive, amplificări, erori și omisiuni”) apoi un tablou al concordanței acestora cu alte surse contemporane lui Lactanțiu. Anexa 3 ia în discuție o soluție astronomică și una meteorologică pentru episodul viziunii lui Constantin. Dată fiind emfaza istorico-critică a volumului, poate fi surprinzătoare apariția pe p. 23 a unor judecăți axiologice/teologice despre autorul antic, unde Lactanțiu e găsit „insuficient ancorat în scripturi,” iar „teologia sa defectuoasă”; oricum, acestea sînt singulare și nu afectează calitatea generală introducerii.
Probabil că punctul cel mai slab al acestui volum este textul latin. Nici nota asupra ediției, nici cea a traducătorului nu precizează ce ediție citim; din prima aflăm că traducătorul a folosit mai multe ediții critice (Migne, Moreau, Creed). Să înțelegem că și textul latin din volumul Polirom combină cele trei ediții? Notele lingvistice din comentariu asta par să sugereze: notele 2, 8, 9, 15, 16 arată cum textul latin din volum folosește o lecțiune preferată de mai mulți autori dintre care cel care apare constant este Moreau (deschizînd deci posibilitatea ca textul latin imprimat să urmeze ediția acestuia din Sources Chrétiennes), însă în nota 13 Moreau e pomenit cu o varianta secundară, lecțiunea din volumul nostru fiind una propusă de alți editori. Avem deci, după toate aparențele, un text eclectic (produs de C. Bejan? De C. Bejan și D. Mîrșanu?). Intenția de a oferi o ediție nouă, eventual îmbunătățită a textului latin ar fi lăudabilă, dar rezultatul este o improvizație, iar lucrul acesta face ca textul latin din volumul Polirom (și traducerea, cu un drum) să fie științific vorbind perfect inutilizabil.
Volumul este oricum o excelentă introducere la Lactanțiu și mai ales la De mortibus persecutorum. Va putea fi folosit astfel de studenți și de profesori la cursuri de Patristică sau de Istorie bisericească; este folositor în special ca exemplu excelent și la îndemînă pentru felul în care poate fi extrasă critic informația istorică dintr-un text patristic. În general, va fi de folos cititorului interesat de latinitatea creștină din Antichitatea Tîrzie care vrea să afle mai multe despre Lactanțiu, epoca lui și despre acest text interesant.
Traducerea de la Polirom este dublată de publicarea în 2009 a doctoratului lui Octavian Gordon, scris sub îndrumarea regretatului Profesor Dan Slușanschi și susținut în 2007:Lactantius: De mortibus persecutorum – studiu filologic. Ca doctorat, volumul se dorește o contribuție de sine stătătoare în domeniul mai larg al acestor studii.
Cartea are patru părți, iar obiectivele generale sînt clar trasate dinIntroducere(cap. 1): o analiză paleografică a singurului manuscris păstrat cu texulDMP,Colbertinus(cap. 2), o analiză a morfologiei și a sintaxei dinDMP(cap. 3) și o analiză a vocabularului folosit (cap. 4). Ultimul capitol țintește să lămurească problema autenticitățiiDMPca text scris de Lactanțiu, în contextul în care lucrul acesta a fost contestat de alți cercetători.
Cele trei capitole sînt contribuții solide și importante pentru ansamblul studiilorDMP. Capitolul 2 (Probleme de critică de text) discută 12 lecțiuni din manuscris; Gordon pledează pentru soluțiile cele mai economice în transcriere și propune 7 lecțiuni dintre care 5 noi pentru o viitoare ediție critică aDMP. Capitolul 3 (Particularități morfo-sintactice) este un foarte bun studiu de caz pentru latina de la începutul secolului al patrulea, dezvoltat în principiu pe structura Manualului de latină creștină al lui Albert Blaise; capitolul 4 (Vocabularul) este un compendiu de termeni latini cu sensul lor specializat, grupate după arii semantice ale limbajului doctrinar creștin și apoi, ținînd seama de specificul DMP, în jurul ideii de prigoană.
Revin la tema paternitățiiDMPpentru că pare să fie cheia de boltă care leagă teza – tema e tratată mai ales în introducere, dar reapare în celelalte capitole și în concluzii – și pentru că felul în care e tratată ridică probleme metodologice, pe care le voi prezenta pe scurt. La p. 35, aflăm că aportul autorului la disputa despre paternitatea DMP este acela de a semnala, de-a lungul analizei de vocabular, amănuntele „care vin în sprijinul paternități lactanțiene”. Gordon ne spune însă că a fost convins de la începutul cercetăriicăDMPîi aparține lui Lactanțiu (pp. 328-9), iar prezentarea din introducere a bibliografiei acestei dispute este în fapt o înșiruire a argumentelorpro (cele contra apărînd doar ca punct de pornire al primelor), la care autorul aderă explicit.
După toate aparențele, Gordon asumă o poziție și apoi caută dovezi care să o sprijine. O astfel de metodă este inadecvată. Într-un material îndeajuns de complex cum esteDMPpoți găsi – și s-au și găsit – dovezi care să sprijine oricare dintre cele două poziții. O argumentare cu materiale noi pentru una dintre ele ar trebui să dea seama punctual și de poziția opusă sprijinită pe materiale similare, dar lucrul acesta nu se întîmplă. Cu alte cuvinte, ipoteza de lucru a lui Gordon (cum o numește la p. 205) econfirmată(prin exemplele găsite), dar niciodatăverificată(prin identificarea și respingerea posibilelor obiecții împotriva validității acelor exemple). Ca să fiu limpede, nu vreau să spun căDMPnu e scris de Lactanțiu; nici măcar că dovezile adunate în carte nu ar sugera paternitatea lui lactanțiană. Spun doar că în punctul acesta argumentația lui Gordon este vulnerabilă. Dar în economia cărții tema aceasta este fără îndoială secundară, iar rezervele punctuale de mai sus nu amenință lucrarea în ansamblul ei; ar putea fi însă folosite pentru o eventuală republicare a volumului (la o editură ceva mai vizibilă? Nu știu dacă poate fi procurat din altă parte decît din magazinul EUB din holul facultății de istorie din București; mi-ar placea să mă înșel.)
E evident că în spatele cărții stă multă muncă, iar rezultatele ei sînt importante. În opinia mea, cea mai importantă contribuție a volumului este în zona criticii de text: atît cap. 2 cît și cap. 3 furnizează date care ar trebui să poată fi folosite de oricine va întreprinde o nouă ediție critică a textului latin alDMP. Recomand deci traducerea și publicarea lor în reviste de studii potrivite. În plus, capitolul 4 (Vocabularul) oferă cum ziceam un compendiu de termeni latini cu sensul lor specializat, lucru care îl face un instrument mai mult decît folositor traducătorilor, filologilor, teologilor etc interesați de latina creștină.
INTERVIURILE HotNews.ro