Persistă enigma agresiunii din Bucegi: Un specialist în carnivore mari insistă că ursul nu vânează oameni. „În toată istoria modernă a Europei nu a existat un urs care să atace și să-l mănânce pe om”

Din descrierile unui martor ocular, cel care a sunat la 112, ursul a atacat-o pe tânără și a tras-o în prăpastie. Silviu Chiriac, specialist pe carnivore mari, spune, într-un interviu acordat HotNews.ro, că acesta este un comportament complet atipic pentru urs, care nu vânează oameni.  

• „Un urs hrănit de om este un urs condamnat la moarte”.
• De ce? ”Un urs care a mâncat din mâna unui om va căuta tot timpul prezența omului pentru a se hrăni. Și de aici până la a face o greșeală fie omul, fie ursul și să apară un incident riscant este un pas foarte mic și ursul respectiv mai devreme sau mai târziu va fi mort”, spune Silviu Chiriac.

O tânără de 19 ani a murit marți pe Jepii Mici din Bucegi după ce a fost atacată de urs. Martorul care a sunat la 112 și cei de la salvamont spun că a fost vorba despre un atac direct, adică femeia mergea pe potecă, ursul a atacat-o și a tras-o în prăpastie.  

„Eu spun să mai aveți un pic de răbdare”

– Este normal acest comportament al ursului?
– Știți d-voastră exact care a fost contextul? Ne putem da cu părerea în momentul în care vedem niște rapoarte finalizate de instituțiile abilitate, astfel încât să înțelegem exact despre ce este vorba. Când vor apărea toate rapoartele – de la Salvamont, Jandarmerie, Inspectorarul General de Poliție, Parchetul care analizează cele două dosare penale deschise in rem, raportul de medicină legală și raportul de la ANSVSA, atunci vom înțelege întregul context. 

Acum au apărut rezultatele parțiale ale raportului de la medicină legală, nu se știe dacă decesul a fost cauzat de rănile provocate de urs sau de căderea în gol și lovirea de stânci. 

Până nu se constată că în interiorul organismului ursului ar exista țesut uman, nu avem nici cea mai mică posibilitate de a afirma că ursul respectiv a făcut o prădare directă. 

Mai ales că în toată istoria modernă a Europei nu a existat niciun caz de prădare clară înregistrată la om, prădare însemnând momentul în care un urs a atacat un om pe care l-a și consumat. 

Eu spun să mai aveți un pic de răbdare. Mass-media ar trebui să ceară insistent ca toate aceste documente să vă fie puse la dispoziție, astfel încât să interpretăm pe bună dreptate și în cunoștință de cauză ce s-a întâmplat acolo. Astfel nu facem decât niște ipoteze care nu fac bine nici oamenilor, nici turiștilor, nici speciei ursului, nici autorităților. 

„Aproape orice animal sălbatic evită orice contact vizual, fizic cu oamenii”

– Cum se comportă ursul de obicei?
– Ca și la oameni, există animale cu personalități diferite. Sunt indivizi care au o agresivitate mai crescută, sunt indivizi mai timizi, stau liniștiți și evită orice contact cu omul. Nu putem să încadrăm comportamental o întreagă specie. 

Sunt urși care fug de mănâncă pământul când aud cel mai mic zgomot, sunt urși care sunt atrași de zgomot și pot asocia prezența omului cu o potențială sursă de hrană. Orice animal sălbatic care nu are un comportament deviant însușit în urma unor reflexe condiționate, cauzate de hrănirea de către om, orice urs sălbatic va evita fără îndoială orice contact cu omul. 

Aproape orice animal sălbatic evită orice contact vizual, fizic cu oamenii. Întotdeauna. 

– Avem exemple în România de urși care au atacat oameni direct?
– Dacă vom interpreta un picuț contextul în care s-a întâmplat fiecare incident, o să vedem că fiecare a fost declanșat de un anumit context. Fie că incidental un om s-a interpus între femelă și pui, fie că un om, accidental, a dat peste o pradă îngropată de urs, fie că acel alergător s-a dus și s-a uitat în bârlogul ursului și bineînțeles când bagi capul în bârlogul unui urs creezi posibilitatea unui atac. 

Fie cazul celor trei conjudețeni de-ai mei din Vrancea care au luat la bătaie un urs tranchilizat cu parul și când s-a trezit ursul, i-a rănit destul de grav. Sunt extrem de puține cazuri în care cineva mergând așa pe un drum foarte pitoresc și liniștit s-a trezit deodată cu un urs în spate. 

„20 de ani am căutat ursul cu lumânarea”

– Dar au fost cazuri de urși care să vâneze oameni?
– Asta vă pot spune sigur că nu. Întotdeauna ursul și multe alte animale sălbatice vor fugi de om. Cred că vreo 20 de ani am căutat ursul cu lumânarea eu și colegii mei, ca cercetători în proiecte pentru conservarea carnivorelor, am făcut tot posibilul să dăm de ei în pădure, am încercat să ne apropiem și, credeți-mă, ne-a fost extrem-extrem de greu. Ceea ce se întâmplă acum în zone ca Transfăgărășan este efectul pe care noi l-am creat. Am făcut o specie să se atașeze de oameni. 

– De ce au ajuns urșii să vină în localități, în apropierea omului?
– Noi am creat un reflex condiționat la hrană pentru aceste exemplare. Atâta timp cât urșii au înțeles că prezența omului este generatoare de hrană, indiferent de sursă, că le-a fost oferită voluntar, că au găsit-o ei în containere, că au găsit porumbul nerecoltat de pe câmp sau porcul nepăzit cum trebuie într-un coteț la marginea pădurii, toate acestea au făcut ca ursul să înțeleagă că este mai bine să vină lângă om, că nu va păți nimic și că va găsi hrană foarte multă și de bună calitate. Și atunci nu putem să ne întrebăm la nesfârșit ce caută urșii lângă noi. 

„Seceta înseamnă foamete. Foametea nu este numai pentru noi, este și pentru urs”

– Care ar fi soluția?
– Problema este foarte complexă și necesită soluții complexe. În primul rând trebuie să îndepărtăm toate aceste elemente care atrag urșii lângă noi, aproape de drumuri, aproape de zonele turistice, aproape de localități, apoi trebuie să vedem dacă numărul acesta de urși este prea mare, s-au înmulțit prea mult, calitatea habitatului mai poate să suporte acel număr de urși. 

Noi nu știm nimic din toate acestea: câți urși avem, care este calitatea habitatului, dacă contextul actual legat de schimbările climatice mai poate oferi hrană acestor urși. 

Am un coleg din Harghita care merge în pădure de 20 de ani și spune că tot timpul când mergea prin pădurile din județ avea bocancii uzi, asta înseamnă viață, fructe de pădure, hrană pentru urs. Acum, de 5-6-10 ani de zile, bocancii sunt uscați. 

Seceta înseamnă foamete. Foametea nu este numai pentru noi, este și pentru urs. Ce ați vrea să mănânce urșii din Harghita? Ace de brad? Nu, ursul se duce către acele lanuri de porumb neculese până târziu, în ianuarie-februarie, lanuri de porumb care în depresiunea Transilvaniei au apărut în ultimii ani și care sunt lăsate acolo toată iarna pentru că însilozarea porumbului costă foarte mult. Dacă ursul nu mai doarme, că e cald afară, și mănâncă porumbul pe care harghiteanul îl lasă lângă sat, cum ne putem întreba ce caută ursul în sat?

„Îndepărtarea urșilor-problemă”

– Împușcarea urșilor va rezolva acest conflict om-urs?
– Într-o foarte mică și necunoscută măsură, poate. Atât timp cât nu este dovedit că densitatea unei specii este cea care generează conflicte, atât timp cât noi vom avea un urs sau 10 sau 70 cât sunt în Italia, putem să avem oricând astfel de accidente. 

Cu puțin timp în urmă, în Italia, care are aproximativ 70 de urși în zona Trentino a avut loc un accident similar. Un tânăr a fost omorât acolo, în contextul în care au 70 de urși. 

Dacă noi împușcăm 500 de urși din cei 8.000-10.000- 12.000, cât susțin unii sau alții, nu o să mai avem 8.000, o să avem 7.500. Și în cei 7.500 nu poate să existe în continuare un exemplar care să creeze probleme? Se poate întâmpla oricând. 

Aici este vorba de educație, de a îndepărta într-adevăr toți acei urși care creează probleme, fiindcă despre asta vorbim, și dacă vrem să reducem populația, trebuie să scoatem exact acele exemplare de urs care creează probleme, care produc pagube, care vin lângă oameni, care atacă, nu să luăm trofeul. 

Abia după ce am terminat cu toți urșii problemă, ne putem duce, dacă vrem să avem mai puține exemplare, putem să ne ducem și să scoatem și ursul ăla nevinovat din pădure. Dacă eu mă duc mâine și împușc 500 de urși dintre cei care în viața lor nu s-au apropiat de o așazare umană și las toți urșii ăia care sunt pe trasee turistice, pe Transfăgărășan, ce am rezolvat?

– Când vorbiți de educație, ce soluții sunt?
– Trebuie să ne educăm de la cel mai mic la cel mai mare, să înțelegem contextul actual, ce putem să facem, iar autoritățile trebuie să-și facă datoria și să utilizeze toate pârghiile legale pe care le au. 

În momentul de față avem legislație foarte clară, care ne permite să scoatem orice urs care ne creează probleme. Ursul de la Prahova putea fi oricând scos de acolo, împușcat, eutanasiat. Există astfel de unelte legislative, există pârghiile necesare ca să îndepărtăm orice fel de pericol. 

– Este plin internetul de filmulețele acelea în care oameni care merg pe Transfăgărășan hrănesc urși. Ce înseamnă pentru urs asta?
– Este un dicton care spune așa „un urs hrănit de om este un urs condamnat la moarte”. Oriunde te duci în Canada, în Alaska, în Statele Unite și există urși o să găsești un astfel de afiș: „Nu hrăni ursul pentru că îl condamni la moarte”. Un urs care a mâncat din mâna unui om, care face această corelație că omul îi oferă hrana, va căuta tot timpul prezența omului pentru a se hrăni. Și de aici până la a face o greșeală fie omul, fie ursul și să apară un incident riscant este un pas foarte mic și ursul respectiv mai devreme sau mai târziu va fi mort. 

Foto: Kutizoltan, Dreamstime.com