Sari direct la conținut

VIDEO Petrol scurs pe zeci de kilometri din coasta rusească a Mării Negre, după ce o navă s-a rupt în două, iar alta a eșuat. Un al treilea petrolier este în dificultate

HotNews.ro
VIDEO Petrol scurs pe zeci de kilometri din coasta rusească a Mării Negre, după ce o navă s-a rupt în două, iar alta a eșuat. Un al treilea petrolier este în dificultate
Petrol scurs pe coasta rusească a Mării Negre. FOTO: Handout / AFP / Profimedia

Incidentul ar putea deveni unul dintre cele mai mari dezastre ecologice care au afectat regiunea în ultimii ani, scrie Reuters.

Petrolul deversat după ce două petroliere au fost grav avariate de o furtună la sfârșitul săptămânii trecute a ajuns pe „zeci de kilometri” de coastă a Mării Negre din Rusia, a declarat marți un oficial regional, iar presa de stat a anunțat că o a treia navă este acum în dificultate.

Agenția de știri TASS a scris că cel de-al treilea petrolier a emis un mesaj de urgență, dar coca sa era încă intactă, nu existau scurgeri de petrol și echipajul era în siguranță.

Agenția de știri RIA a precizat că petrolierul, Volgoneft 109, a staționat în siguranță în apropierea portului Kavkaz din strâmtoarea Kerci, între Marea Neagră și Marea Azov.

Prima navă, Volgoneft 212, s-a rupt în două duminică în strâmtoare. Cea de-a doua, Volgoneft 239, a eșuat la 80 de metri de țărm, în apropierea portului Taman, pe partea de est a strâmtorii.

Navele, ambele mai vechi de 50 de ani, transportau în total aproximativ 62.000 de barili de produse petroliere, a relatat TASS, sporind temerile că incidentul ar putea deveni unul dintre cele mai mari dezastre ecologice care au afectat regiunea în ultimii ani.

Un certificat văzut de Reuters a arătat că al treilea petrolier a fost construit în 1973 și făcea parte din aceeași flotă îmbătrânită.

Stare de urgență locală în patru localități

Veniamin Kondratiev, guvernatorul regiunii sudice Krasnodar, a declarat că a fost găsită păcură de-a lungul coastei între orașele Temriuk și Anapa.

„În această dimineață, în timpul monitorizării țărmului, au fost descoperite pete de păcură. Produsele petroliere au fost aduse la țărm pe o distanță de câteva zeci de kilometri”, a declarat el.

Autoritățile au anunțat că a fost declarată stare de urgență locală în patru localități din districtul Temriuk și într-un sat din districtul Anapa din cauza petrolului deversat pe țărm.

O înregistrare video postată de Zvezda TV arată o substanță neagră, asemănătoare petrolului, de-a lungul coastei la Anapa, și pete de gudron de-a lungul unei plaje.

Rută cheie pentru exporturile de cereale și produse combustibile rusești.

Agenția de știri TASS, citând un om de știință, a declarat că strâmtoarea Kerci este o zonă importantă pentru delfinii migratori și alte mamifere marine. „Se poate spune că au lovit un loc cheie”, a declarat Dmitri Glazov de la Institutul de Ecologie și Evoluție.

O înregistrare video difuzată de postul de televiziune de stat Vesti a arătat de asemenea mai multe păsări acoperite cu petrol agitându-și aripile și încercând să zboare.

Strâmtoarea Kerci este o rută cheie pentru exporturile de cereale și produse petroliere rusești.

Ministerul rus al resurselor naturale și al ecologiei a declarat luni că păcura s-a scurs în mare, însă amploarea scurgerii nu era încă clară.

Ministerul Mediului: Nu există riscul ca o poluare semnificativă să pună în pericol apele teritoriale româneşti

Ministrul mediului, Mircea Fechet, a convocat, luni după-amiaza, o întâlnire de lucru având ca subiect accidentul din Marea Neagră.

Fechet a precizat că au existat consultări cu specialiştii din Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, INHGA, Poliţia Română, Paza de Coastă, Apele Române şi Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” cu privire la posibilitatea ca unda de poluare să ajungă în apele teritoriale româneşti ale Mării Negre.

„Sunt în contact, încă de la primele ore ale dimineţii, cu ministrul Mediului şi Apei din Bulgaria, Petar Dimitrov, şi cu Svitlana Grynchuk, ministrul Protecţiei Mediului şi Resurselor Naturale al Ucrainei. Din informaţiile pe care le avem până în acest moment, nu există riscul ca o poluare semnificativă cu petrol să ajungă în partea de vest a Mării Negre şi să pună în pericol apele teritoriale româneşti”, a explicat ministrul Mediului, într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.

INTERVIURILE HotNews.ro