Sari direct la conținut

Petrom anunta ca a inceput productia de gaze din zacamantul Padina, descoperit in 2014

HotNews.ro

OMV Petrom, in parteneriat cu Hunt Oil Company of Romania (Hunt Oil), anunta demararea productiei experimentale de gaze din zacamantul de la Padina (sudul judetului Buzau), descoperit la sfarsitul lui 2014.

Productia se realizeaza cu ajutorul sondei Padina Nord 1, forata in 2014, si a unor facilitati de productie nou-construite: separatoare de gaze, sisteme de tratare si masurare a gazelor, conducte pentru conectarea cu sistemul national de transport si facilitati de depozitare a produselor lichide, se arata intr-un comunicat de presa.

Valoarea cumulata a investitiilor celor doi parteneri in perioada 2014-2016, pentru proiectul de la Padina Nord 1, se ridica la aproximativ 17 milioane de euro. Lucrarile de constructie a facilitatilor s-au realizat in doar sapte luni.

Cu o productie medie totala de gaze si condensat care s-a stabilizat in jurul valorii de 1.900 bep/zi, in linie cu estimarile initiale, sonda Padina Nord 1 se numara in acest moment printre cele mai productive sonde din portofoliul OMV Petrom.

„Punerea in productie a zacamantului de la Padina demonstreaza angajamentul nostru de a continua investitiile pentru proiectele care se dovedesc viabile, in ciuda contextului nefavorabil determinat de preturile mici ale titeiului si gazelor. Cu un portofoliu de zacaminte predominant mature, Romania are nevoie de investitii pentru a continua sa produca titei si gaze”, a declarat Peter Zeilinger, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Upstream.

Productia experimentala este ultima faza a etapei de explorare a unui zacamant nou. Se estimeaza ca, la Padina, productia experimentala va dura circa 12 luni. Prin exploatarea experimentala se urmareste obtinerea datelor care sa permita stabilirea detaliilor tehnico-economice care stau la baza deciziei de trecere in faza de dezvoltare.

In 2010 OMV Petrom a incheiat un contract cu Hunt Oil in scopul de a explora si dezvolta blocurile de pe uscat Adjud si Urziceni Est, fiecare partener avand o cota de participare de 50 de procente, iar Hunt Oil fiind operatorul.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o productie anuala de titei si gaze de aproximativ 65 milioane bep in 2015. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual si opereaza o centrala electrica de inalta eficienta de 860 MW si un parc eolian de 45 MW.

Hunt Oil Company, este una dintre cele mai mari companii nelistate din Statele Unite, care opereaza atat intern, cat si pe plan international. Cu mai mult de 80 de ani de leadership in industria de explorare si productie, Hunt Oil Company a cunoscut initial succesul in campurile petroliere din estul Texasului. Azi, compania este implicata activ in activitati de explorare si productie in America de Nord, America de Sud, Europa si Orientul Mijlociu. Compania a forat sonde in fiecare continent, cu exceptia Antarcticii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro