Poliția Română, despre viitorul sistem IT de recunoaștere facială: Nu va monitoriza în timp real spațiile publice și private și nu va capta înregistrări video
Sistemul IT de recunoaștere facială, pe care Poliția Română vrea să-l operaționalizeze în următoarea perioadă, „nu va realiza o monitorizare în timp real (live) a spațiilor private și/sau publice și nu va capta/stoca înregistrări video întrucât nu are capabilități tehnice în acest sens, ci va fi utilizat pentru identificarea persoanelor exclusiv în cadrul investigării punctuale a unei fapte penale.”, a precizat pentru HotNews.ro Răzvan Rădoi, comisar în cadrul Poliției Române.
Poliția Română a confirmat pentru HotNews.ro că este a doua oară când încearcă implementarea unui sistem IT de recunoaștere facială în investigațiile sale, după anularea unei licitații în anul 2016. Printre firmele interesate atunci de implementarea unui asemenea sistem s-a numărat și Ymens Teamnet, parte a grupului fondat de Sebastian Ghita.
La sfârșitul lunii trecute, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a demarat o nouă licitație deschisă pentru realizarea unui sistem IT de recunoaștere facială care să permită introducerea, preluarea și compararea de imagini faciale digitale provenite din diferite surse (CCTV – sisteme TV cu circuit închis, webcam, telefoane mobile, ATMcam) cu cele stocate în baza de date, în vederea recunoașterii persoanelor. Tehnologia de recunoaștere facială, care ridică tot mai mari temeri în UE, este deja implementată în controversatul sistem SII Analytics gestionat de SRI.
În urma solicitării HotNews.ro de a oferi mai multe detalii privind modul cum va fi folosită această noua tehnologie în contextul temerilor legate de posibile încălcări ale vieții private, Răzvan Rădoi, comisar în cadrul Poliției Române, a transmis următoarele precizări:
- „În septembrie 2016, a devenit operațional sistemul NBIS (National Biometric Identification System). Acesta este o bază de date națională care cuprinde informații (inclusiv imagini faciale) cu privire la persoane ce prezintă interes pentru activitățile operative specifice Poliției Române. Imaginile persoanelor sunt realizate de către lucrătorii de poliție în cadrul sediilor unităților Poliției Române.
- În ultimul trimestru al anului 2016 s-a dorit achiziționarea unor componente software și hardware care aveau ca scop extinderea capabilităților bazei de date NBIS cu un modul de recunoaștere facială automată ce avea drept scop compararea și verificarea imaginilor digitale faciale ale persoanelor stocate în baza de date. Achiziția nu a fost realizată întrucât, aceasta a fost anulată.
- Achiziționarea unui modul de recunoaștere facială destinat bazei de date NBIS a fost reluată în cursul acestui an.
- În prezent, Poliția Română nu are implementat și operațional un sistem de recunoaștere facială automată.
- Soluția de recunoaștere facială automată, care face obiectul procedurilor actuale de achiziție, nu are cerințe operaționale privind utilizarea în mod direct a înregistrărilor video ca sursă de imagini faciale ori pentru conectarea live la camere video (CCTV, web, ATM etc.) sau la orice astfel de dispozitive audio-video, publice sau private.
- În configurația solicitată în documentația de achiziție, software-ul pentru recunoaștere facială utilizează pentru comparare/căutare exclusiv imagini (fotografii) digitale faciale ale persoanelor ce fac obiectul identificării de către organele judiciare în cadrul atribuțiilor proprii de investigare a faptelor penale.
- Imaginile faciale ce vor fi utilizate pot fi însă cadre extrase din înregistrări video care ilustrează aspecte ce prezintă interes pentru investigarea faptelor penale și care sunt obținute de către organele judiciare conform atribuțiilor proprii.
- În consecință, sistemul nu va realiza o monitorizare în timp real (live) a spațiilor private și/sau publice și nu va capta/stoca înregistrări video întrucât nu are capabilități tehnice în acest sens ci va fi utilizat pentru identificarea persoanelor exclusiv în cadrul investigării punctuale a unei fapte penale.
- În calitate de organe de cercetare penală, lucrătorii de poliție au dreptul să administreze probe care servesc la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru stabilirea adevărului.„, a precizat pentru HotNews.ro oficialul Poliției Române.
Poliția, asaltată de întrebări legate de protecția datelor personale la licitația publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice
Noul sistem IT de recunoaștere facială, licitat acum de Poliție, are o valoare estimată la peste 4,7 milioane de lei (fără TVA), este finanțat cu fonduri UE nerambursabile și fonduri bugetare și va trebui implementat în 250 de zile.
Data limită pentru depunerea ofertelor era 1 octombrie 2019, dar în Sistemul electronic de achiziții publice (SICAP) au apărut deja cereri de clarificări de la firme interesate de acest proiect și răspunsurile furnizate de Poliția Română. La solicitrea unui operator, Poliția a acceptat deja să prelungească termenul limită de depunere a ofertelor până la data de 21 octombrie 2019.
Foarte multe întrebări vizează însă modul în care va respecta Poliția legislația privind protecția datelor personale.
Iată câteva astfel de întrebări:
Premisă: În vederea implementării sistemului de recunoaștere facială, autoritatea contractantă avea obligaţia realizării unei evaluări a impactului prelucrărilor de date (DPIA), în conformitate cu Decizia Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal nr. 174 din 18 octombrie 2018 privind lista operatiunilor pentru care este obligatorie realizarea evaluării impactului asupra protecţiei datelor cu caracter personal, dar și conform Art. 32 din Legea nr. 363/2018.
Întrebari 1 și 2:
– Autoritatea contractantă a realizat o DPIA privind implementarea unei soluții de recunoaştere faciala?
– În cazul în care a fost realizata o DPIA, vă rugăm să ne prezentați concluziile acesteia.
- Răspunsul Poliției: Solicitarea de clarificare mai sus menţionată nu vizează aspecte de ordin tehnic ori criterii de calificare și/sau selecţie menționate în documentele achiziției. După finalizarea contractului și semnarea procesului verbal de recepție fără obiecțiuni, înainte de trecerea în producţie a sistemului, IGPR va respecta toate normele şi prevederile legale în vigoare.
Întrebare 3: Premisă: Conform dispoziţiilor art 10 din Legea nr. 363 din 28 decembrie 2018 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date, prelucrarea datelor biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fiztce se poate realiza numai dacă sunt strict necesare într-un caz determinat, dacă sunt instituite garanţii adecvate pentru drepturile şi libertăţile persoanei vizate şi dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:
a) prelucrarea este prevăzută expres de lege;
b) prelucrarea este necesară pentru prevenirea unui pericol iminent cel puţin asupra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei Vimte sau ale unei alte persoane hzice;
c) prelucrarea se referă la date cu caracter personal care sunt făcute publice în mod manifest de persoana vizată.
Mai mult, art. 11 din Legea nr. 363/2018 prevede că:
1) Adoptarea unei decizii întemeiate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea: de profiluri, care produce un efect juridic negativ pentru persoana vizată sau care o afectează în mod semnificativ este il’itelzisă, cu excepţia cazului în care prelucrarea este reglementată expres de lege, fiind prevăzute garanţii adecvate pentru drepturile şi libertăţile persoanei vimte, inclusiv dreptul de a obţine intervenţia umană din partea operatorului,
2) Prelucrarea categoriilor de date cu caracter personal prevăzute la art. 10 în scopul adoptării de decizii în condiţiile prevăzute la alin. (1) este interzisă, cu excepţia situaţiei în care sunt instituite măsuri corespunzătoare pentru protejarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanei vizate.
3) Crearea de profiluri care au drept rezultat discriminarea persoanelor fizice pe baza criteriilor ce determină categoriile de date prevăzute la art. 10 este interzisă.”
– Vă rugăm să ne comunicaţi, în mod explicit, care sunt garanţiile adecvate pentru drepturile şi libertăţile persoanei vizite pe care Autoarea Contractantă le-a luat în calcul atunci când a proiectat cerinţele Sistemului de recunoaştere facială, pentru a asigura viabilitatea sistemului, în conformitate cu dispoziţiile art 10 din Legea nr. 363/2018.
– Vă rugăm să ne indicați dispozițiilelegale exprese care reglementează prelucrările de date asociate sistemului de recunoaștere ce face obiectul prezentei achiziții conform cerințelor art. 11(1) din Legea nr. 363/2018.
- Răspunsurile Poliției: Solicitarea de clarificare mai sus menţionată nu vizează aspecte de ordin tehnic ori criterii de calificare şi/sau selecţie menţionate în documentele achiziţiei. După finalizarea contractului şi semnarea procesului verbal de recepţie fără obiecţiuni, înainte de trecerea în producţie a sistemului, IGPR va respecta toate numele şi prevederile legale în vigoare.
Vezi AICI integral documentul cu răspunsurile oferite pană acum de Poliție la întrebarile primite.