Ponta, banii si dictatorii

Neostoit dupa apriga lupta cu dictatorul Basescu, incheiata nedecis printr-un pact de coabitare, premierul (social-)democrat Ponta pare decis sa studieze obiceiurile dictatorilor in mediul lor de viata, astfel incat la urmatoarea runda sa fie mai bine pregatit. Tanarul plagiator a purces la un turneu asiatic ce a inclus Azerbaijan, Kazahstan, Uzbekistan si China. Ponta a ratat vizita in Belarus, dar nu e timpul piedut sa compenseze cu o vizita fulger in Coreea de Nord. Ca sa justifice cumva timpul si banii, Ponta s-a intors si cu promisiuni fanteziste de investitii in Romania, nu doar cu strangerea legaturilor cu unele dintre cele mai longevive regimuri autoritare din lume, scrie Ovidiu pe blogul La coltu’ strazii.

In Azerbaijan gasim prima dinastie prezidentiala din lume. Ilham Alyev, sau Aliev al II-lea, a preluat in 2003 functia de presedinte de la tatal sau, Heydar, adica Alyev Intaiul. Acesta din urma, general kaghebist convertit la lider nationalist, are o veche istorie de prietenie cu politicienii romani. Inca din 2007 in Parcul Tei din Bucuresti a fost dezvelita statuia dictatorului azer, pe o alee ce ii poarta numele, cu participarea presedintelui Basescu, cel care nu a pierdut ocazia sa ii laude viziunea eliberatoare (nu, nu era ironic, asa gandeste el). In vremuri mai recente, vice-presedintele ICR Horia Garbea (demis intre timp), a publicat un omagiu ca pe vremuri, pentru care a primit si o distinctie oarecare a statului azer. Buna parte a stabiltatii dictaturii de familie din Azerbaijan se datoreaza rezervelor insemnate de hidrocarburi ale tarii.

Ignorand ca azerii tocmai ne-au tras indirect clapa, omorand proiectul Nabucco, Ponta a reluat traditia de buna prietenie initiata de noul sau mentor de la Cotroceni si a propus companiei petrolieze azere sa cumpere Oltchim. Rezultatul vizitei a fost un raspuns politicos.

Asa ca primul-ministru al Romaniei si-a continuat turneul in Kazahstan, o alta tara plina de petrol si gaze (la propriu), unde domneste unul dintre cei mai fericiti dictatori ai lumii, Nursultan Nazarbayev. Caderea URSS l-a prins pe Nazarbayev in functia de prim-secretar al sovietului kazah, de unde a carmit imediat catre independenta si nationalism. In 1991 a fost ales presedintele tinerei republici, iar in 1995 si-a extins mandatul cu inca patru ani, prin referendum. Ulterior, s-a hotarat ca e mai frumos sa castige alegeri, asa ca a candidat cu succes in 1999 si 2005. In acest context, succes inseamna invariabil 91 virgula ceva la suta din voturi. Dupa ultima victorie a fost o mica discutie constitutionala, pentru ca textul fundamental spunea ca un presedinte poate avea maxim doua mandate. Ca sa rezolve problema, Parlamentul a votat in 2007, din proprie initiativa, un amendament la Constitutie prin care Nazarbayev si doar el are voie sa candideze de cate ori doreste. In 2010, acelasi Parlament i-a oferit presedintelui titlul de Parinte al Natiunii, dar acesta, modest, l-a refuzat. Modestia lui Nazarbayev se vede si din faptul ca in toata tara sunt doar doua statui ale sale, la care se adauga o universitate si vreo trei mulaje de bronz ale palmei sale, in care cetatenii isi pot aseza gratuit propria palma, punandu-si o dorinta. O greva din 2011 intr-un oras industrial, singura opozitie veritabila timp de doua decenii, a fost prompt inabusita cu gloante. Altfel, Kazahstan este o tara bogata. Din nefericire pentru poporul kazah, presedintele nu are niciun fiu sa ii urmeze la conducere, insa se spune ca a pus deja deoparte peste un miliard de dolari pentru viitorul celor trei fiice.

Relatiile romano-kazahe sunt desigur bune, chiar daca KazMunai, compania petroliera de stat, ne-a tras o teapa in dosarul Rompetrol. Pentru ca Ponta a ajuns acolo imediat dupa esecul Nabucco, i s-a oferit sa primim si noi o teava mai mica, extensie a South Stream. Nu e clar cine plateste, dar premierul nostru a parut fericit.

Oprirea in Uzbekistan e mai greu de explicat economic, pentru ca aceasta tara, desi bogata in resurse, nu este deloc cunoscuta pentru investitiile sale in exterior. Poate ca rezervele de aur (locul patru in lume) sa o faca interesanta pentru premierul ce tocmai si-a regasit interesul pentru proiectul de la Rosia Montana. Sau poate i s-a parut ca Islam Karimov este un caz interesant. Pana la un punct, Karimov pare a-l copia pe Nazarbayev: secretarul de partid la castigarea independentei devine primul presedinte ales „democratic” in 1991, isi extinde mandatul in 1995 prin referendum, este reales in 2000 si din nou in 2007, desi Constitutie spune ca are voie doar doua mandate. Nici el nu are fii, dar cele doua fiice au clare ambitii politice si i-au dat si trei nepoti. Karimov este unul dintre cei mai duri dictatori in viata, cunoscut si pentru baia de sange din 2005, cand cateva sute de protestatari au fost incercuiti de fortele de ordine si impuscati cu sange rece. Regimul uzbek recunoaste 187 de morti, alte surse vorbesc de cateva sute.

Din Uzbekistan Ponta nu s-a intors cu nicio promisiune economica, dar a vizitat cu interes Samarkand, oras incarcat de istorie, pe care orice turist si-ar dori sa il vada.

Ultimul popas al asa-numitului turneu asiatic este China. Spre deosebire de celelalte trei tari, China nu are o dictatura a unei persoane, ci una a unui partid. Durata domniei liderilor supremi scade (Mao – 27 de ani; Deng – 16; Jiang si Hu – cate zece, fiind inlocuiti inainte sa moara), iar puterea este exercitata de Comitetul Permanent al Biroului Politic al Partidului Comunist, un grup de sapte tovarasi care detin controlul a tot ce misca in cea mai numeroasa natiune a globului si una dintre cele mai mari puteri economice. Poate ca la noi astora sapte le-ar fi zis baroni, moguli sau cine mai stie cum, sa nu speculam. Nu insist asupra modului autoritar in care Partidul Comunist exercita puterea in China, si nici asupra tragediilor ce insotesc acest control. Notez doar ca exista o adevarata admiratie a multor politicieni de la noi pentru modul de functionare a societatii chineze si, din pacate, o insemnata parte a populatiei are sentimente similare.

Deocamdata Ponta nu s-a intalnit cu niciunul dintre cei sapte, dar se pare ca marti ar urma sa se vada cu Xi si Li, adica cei mai importanti dintre ei. Intre timp, a avut mai multe intrevederi cu alti tovarasi mai mici sau chiar mititei, spre exemplu seful unei televiziuni locale sau un viceprimar. Comparat cu cei sapte, acesta din urma poate intra cu greu in primii sapte mii de mari tovarasi, ceea ce nu il impiedica sa aiba in birou un tablou fabulos, pe care il puteti admira in imaginea ce insoteste acest articol, imagine ce tocmai a devenit cover-ul paginii oficiale de Facebook a premierului nostru.

Ponta in China

Foto: Facebook

Urmand visul tuturor liderilor europeni, de cand cu criza, de a primi bani chinezi (fara numar, fara numar), Ponta are tolba plina de proiecte si e gata sa vanda orice, doar sa vina chinezii. Catre presa a fost aruncat zvonul ca ar fi interes pentru centrala nucleara de la Cernavoda; de urmarit, dar nu e prima data cand se spune acest lucru.

Aparent, turneul se incheie la Beijing, Coreea de Nord mai asteapta. Unele spirite atente au remarcat ca un alt premier din zona noastra, Viktor Orban, si-a inceput cariera cu vizite similare la bogatii dictatori asiatici. Ba chiar ar fi obtinut ceva investitii chinezesti in Ungaria, pe vremea cand se tinea mandru si dadea cu tifla Comisiei Europene si Fondului Monetar International. Dintre aceste spirite, cele mai carcotase au remarcat si ca ulterior Ungaria a intrat intr-o acuta criza economica, dar mai ales ca derapajele de la democratie, stat de drept si respectarea drepturilor omului s-au inmultit considerabil, transformand statul maghiar in paria Uniunii Europene. Pare-se ca pe langa bani, Orban ar fi deprins si altele de la prietenii lui autocrati.

Cum noi avem un nefast istoric al influentei nord-coreene asupra gandirii megalomanice a primului Geniu al Carpatilor, nu pot decat sa sper ca tanarul Victor nu va merge pe drumul mai experimentatului Viktor. Cat despre promisele investitii azero-kazahe-chineze, va rog sa imi permiteti sa fiu sceptic. Astept uzbecii.

Comenteaza pe blogul La coltu’ strazii.