Portret robot al coronascepticului
Nu există un portret robot al coronascepticului. Unii sunt ne-educați, alții sunt experți. Unii sunt excluși social, alții sunt vedete. Unii nu au încredere în explicațiile oficiale… dar cine are? Să ridice mâna cine poate spune, cu sufletul deschis și mintea împăcată: „Eu am încredere în explicațiile oficiale”.
Coronascepticismul este mânat de indignare, dar coloana sa vertebrală este romantismul științific: glorificarea cercetătorilor anti-sistem și a demascării puterii. Pe lângă coronascepticii naivi sau machiavelici, trebuie să îi recunoaștem pe cei ce insistă să gândească rebel. Altminteri vom rata nu doar dialogul factual, ci și dialogul politic necesar unui nou contract social.
Proprietățile cognitive umane ne dau motorul psihologic, atacurile propagandistice ne dau motorul politic, dar care-i motorul sociologic? Coronascepticismul este susținut tocmai de valoarea pe care o dăm în societate individualizării, nonconformismului și geniului neînțeles. Coronascepticismul prosperă din bucuria gândirii critice, din plăcerea pură a filmelor polițiste cu indicii și vinovați, precum și din fascinația față de omul de știință excepțional și preferabil persecutat.
Coronascepticii au re-descoperit faptul că știința este o construcție socială și nu cade din cer neprihănită, coerentă și neschimbătoare. De aici, o frenezie detectivistică a contestării estimărilor riscurilor COVID-19 și a vânării incoerențelor, văzute ca simptome de manipulare. Dacă abordarea științifică încearcă detectarea semnalului din spatele zgomotului, abordarea coronasceptică transformă zgomotul într-un psuedo-semnal, o poveste a conspirațiilor din umbră. Ingredientele principale ale acestei alchimii sunt:
- Acuzarea unei distorsionări grosolane și intenționate a fatalității noului coronavirus, actualmente estimată în România la 5,4% din cazurile confirmate (vezi intervențiile dr. Constantinescu, dr. Astărăstoaie, dr. Pop, dr. Beliș) (desigur, cu ignorarea oricărei discuții privind sursele de sub-estimare a fatalității);
- Contestarea persistentă a numărului de cazuri; testarea excesivă este portretizată ca sursa principală a creșterii infecțiilor, preluând retorica președintelui american Donald Trump și adaptând-o la suspiciunile românești (vezi și analiza de tip corelație = cauzalitate a dl. Munteanu);
- Interpretarea malițioasă a incoerențelor temporale ale politicilor publice: OMS și-a schimbat recomandările despre măști (errare humanum est, perseverare diabolicum); România a reacționat la pandemie înainte de a declara propria epidemie; pe logica „te-am prins cu mâța-n sac”, orice contradicție sau revenire devine culpabilă;
- Utilizarea tactică a incoerențelor geografice, în care opiniile unor specialiști privind realitatea din alte țări sunt înseriate cu comentarii despre România; de ex., analiza dr. Freund privind Franța în iulie e propusă ca lentilă pentru a înțelege România în iulie; controversa privind supra-atribuirea deceselor COVID19 în Anglia intră în seria contestării estimărilor românești, dar cea din Spania privind sub-atribuirea e ignorată;
- Rescrierea istoriei – atât a trecutului pandemiei (mutând originile sale în toamna 2019) cât și a viitorului (gata, epidemia s-a terminat!)
- Amplificarea zgomotului continuu generat la firul ierbii prin contradicții politice diverse.
Desigur, toate estimările sunt afectate de erori aleatoare și sistematice. Totuși, asta nu a oprit omenirea în general și știința în particular să măsoare și să compare. De exemplu, vedem în Figura 1 o serie de estimări teribil de imperfecte ale fatalității COVID-19 pentru cazurile confirmate, puse împreună de Wikipedia. Putem alege să vedem zgomotul, putem alege să vedem tiparul și categoric putem compara cu fatalitatea gripei sezoniere estimată stabil la 0,1%.
Figura 1. Semnal sau zgomot? Fatalitatea COVID-19 pentru cazurile confirmate, în diferite țări.
Sursa tabelului: Wikipedia, 27 iulie 2020.
Singurul indicator al pandemiei în România ce nu a fost încă atacat este numărul de cazuri grave, adică de pacienți internați la ATI. Este un indicator suficient de imaginabil și suficient de legat de oameni vii încât să reziste reinterpretărilor masive – cel puțin până acum.
Figura 2. Evoluția numărului de noi cazuri COVID-19, noi decese și total pacienți internați la ATI, raportate zilnic.
Sursa datelor: Grupul de Comunicare Strategică, prin https://stirioficiale.ro/
Autorii care articulează și legitimează în media pozițiile coronasceptice nu refuză defel autoritatea științei. Dimpotrivă, caută vocile experților rebeli pentru propria legitimare – însă le izolează de dialogul științific real. Uneori produc și analize proprii în care utilizează, într-un stil amatoristic dar pasionat, metode din repertoriul științific. Cheia interpretării coronasceptice constă în refuzul opiniilor științifice dominante, preferând excepțiile eroice, experții care fac senzație. Astfel, platformele coronasceptice compun, ca un Frankenstein modern, o Creatură din povești și cifrese inspiră din știință, întorcând-o pe dos.
Această Creatură coronasceptică se hrănește din incertitudinea pandemiei pentru a respira certitudinea unei conspirații a elitelor. Câteva proprietăți specifice ale virusului, pandemiei și practicii științifice reale creează crăpăturile în care se înfig argumentele negaționiste. Printre aceste specificități aș include:
- Variabilitatea mult mai mare a simptomelor COVID-19 față de alte infecții, cu riscuri care merg de la nimic la moarte, după cum observă Anthony Fauci; pentru copii și tineri statisticile spun că-i un fel de gripă sezonieră (dar în lipsa oricărei imunități), în timp ce pentru vârstnici este ruletă rusească;
- Întârzierea de câteva săptămâni dintre începutul creșterii infecțiilor și declanșarea morților și haosului, decalaj care invită tot felul de speculații despre cum virusul ăsta nu (mai) e mare lucru;
- Diferențele vizibile de gravitate ale pandemiei în spațiu și timp, care fac riscurile să fie imense undeva cândva, și neglijabile altundeva sau altcândva;
- Incertitudinile în cronologia pandemiei și imunitatea populațiilor: când a apărut primul caz? Câți au fost infectați?
- Incertitudinile persistente și greu de acceptat subiectiv privind numărul de cazuri, numărul de morți și ratele mortalității;
- Creșterea absurdă, pentru intuiția umană, a funcției exponențiale ce stă la baza proiecțiilor COVID-19, funcție despre care poate am învățat în clasa a X-a, dar pentru care tot legenda boabelor pe tabla de șah este mai educativă;
- Nu în cele din urmă, tensiunile politice privind reducerea și împărțirea costurilor enorme ale pandemiei între diferite categorii sociale. Argumentele morale și cele factuale se contopesc, și realitățile sunt adesea descrise pentru a fi coerente cu ce ne dorim.
Pentru un curent ce denunță globalizarea, răspândireaexperților științifici înseriați în articolele coronasceptice e remarcabilă – de la Luc Montagnier la Carl Heneghan, Yonathan Freund, Enqiang Mao, Anders Tegnell sau grupul de zece experți italieni celebri în diferite feluri. Invocarea științei este intensă și diversă. Este interesant că relatări privind opiniile acestor experți sunt chiar și traduse în română pentru o penetrare publică mai vastă, ceea ce nu prea vedem în cazul articolelor de impact ce susțin mainstream-ul științific – vezi traducerile pentru dr. Heneghan, pozițiile de pe Twitter ale dr. Freund, sau discuțiile privind tratarea cu vitamina C administrate intravenos. Sunt recrutate și evaluări ale experților români ce își asumă poziții contrariene – precum Răzvan Constantinescu, Vasile Astărăstoaie, Gheorghe Borcean, Monica Pop sau Vladimir Beliș și Geza Molnar. Cu alte cuvinte, vedem cum discursul coronasceptic asimilează un puzzle compus din mărturii experte convenabil selectate și însăilate. Acestea sunt extrase din dialogul științific local și global, pentru a converti incertitudinile pandemiei în certitudinea unei manipulări globale.
INTERVIURILE HotNews.ro