Povestea frământărilor politice din ultimele zile. Și de ce este atât de superficială politica României față de Republica Moldova

Ce se întâmplă la est de Prut?

La Chișinău se dă o luptă grea pe scena politică. La capătul unei ședințe parlamentare ”blitz”, prelungite, a fost instalat un guvern și au fost constituite toate structurile de lucru ale Parlamentului Republicii Moldova, blocate după validarea rezultatelor scrutinului din 24 februarie, 2019.

Ceea ce părea de neimaginat s-a produs. Două forțe politice rivale, PSRM și Blocul ACUM, au încheiat o Înțelegere Politică Temporară (ÎPT) pentru a se opune puternicului oligarh din Republica Moldova, Vlad Plahotniuc, liderul și ideologul actualului partid de guvernământ, PD. Opoziția acuză actuala guvernare de capturarea statului, dar și de alte grave abuzuri și derapaje antidemocratie. Astăzi, Republica Moldova este un stat capturat, în care nu mai funcționează justiția, iar Constituția e călcată în picioare de o curte constituțională extrem de politizată, formată aproape în totalitate din persoane loiale exclusiv partidului de guvernământ (PDM). Instituțiile statului de drept abia de mai respiră, iar impunitatea și abuzurile au făcut din justiție o sperietoare, îndemnând cetățenii să ia drumul pribegiei ori să-și găsească dreptatea în procese interminabile la CEDO împotriva statului, care nu le mai face dreptate. Poliția și Procuratura sunt cele mai corupte instituții conform datelor sociologice, educând prin acțiunile lor un sentiment de toleranță la impunitate, corupție și abuzuri, ceea ce demotivează participarea liberă a cetățenilor în alegeri și corupe elita politică. Nici modelul democrației procedurale nu mai este de actualitate pentru că și alegerile au devenit o ”farsă”, în care cetățenii se fac că votează, iar autoritățile statului se fac că respectă legea, într-un mediu nociv în care puterea politică oricând poate schimba regulile de joc (electorale sau economice), fără să-i pese de consecințe, și abuzând de fiecare dată de însușirea unor resurse publice în scopuri politice și cumpărării voturilor.

Republica Moldova se află azi în acest moment sub sancțiuni europene, impuse de UE în 2018, ca urmare a invalidării alegerilor locale printr-o decizie judecătorească. Republica Moldova este astăzi lider la numărul de sesizări la CEDO și la rata de procese pierdute de guvernul Republicii Moldova în cauze de tortură, arestări ilegale și alte tratamente rele, iar mai nou, autoritățile moldovene au fost aspru criticate pentru controlul politic asupra justiției, cenzură și obstacole în calea presei independente, multe dintre aceste fapte fiind fixate în cele două rezoluții ale Parlamentului European în adresa Repubicii Moldova (4 iulie și 14 noiembrie). În Rezoluția PE din 14 noiembrie, Vlad Plahotniuc este menționat nominal ca fiind în spatele unor dosare fabricate judecătorilor incomozi (Domnica Manole și Gheorghe Balan) și a altor activiști și oameni de presă, care au criticat guvernarea deținută de PD, guvernare care este responsabilă și de aplicarea unor sentințe penale neproporționale, dosare fabricate și justiție selectivă contra oponenților politici. Plahotniuc este acuzat și de liderii Blocului politic ACUM, de exercitarea unei influențe dictatoriale asupra celor mai puternice agenții ale statului: procuratura, curțile de justiție, ministere și agenții de reglementare, însușindu-și dreptul de viață și moarte în Republica Moldova, transformată în acest fel într-un fief financiar, conectat la un pâienjeniș de jurisidicții offshore, servicii speciale străine și lumea interlopă.

La începutul anului 2016, PD s-a debaranșat de foștii săi aliați, PL și PLDM, trimițându-l înknock out tehnic pe fostul lider al PLDM, Vlad Filat, care-și ispășește sentința de 8 ani pentru corupție, și scuturându-i pe ultimii miniștri liberali, după care a instalat un guvern (ianuarie 2016) preluând inițiativa politică pe ruinile fostei alianțe pentru integrare europeană (AIE). De atunci, PD nu a mai menajat pe nimeni, intensificând seria de privatizări rapide și valul de represiun contra adversarilor săi politici. Din 2016, principalele teme ale PD s-au rezumat la schimbarea regulilor de joc, stabilitatea extragerii de rente și legalizarea banilor dobândiți anterior prin fraudele din sectorul bancar. Faptele și nu intențiile au compromis radical relația liderilor PD cu parteneiri externi, iar lipsa unui consens public minimal a târât guvernul PD într-un război de uzură și multă propagandă. Investigarea fraudeei de 1 miliard de dolari a fost trasă pe linie moartă, și asta pentru că investigațiile desfășurate de Kroll International au descâlcit relativ ușor lista beneficiarilor efectivi ai fraudelor bancare. Drept urmare, liderii PD au indicat Procuraturii Generale să secretizeze raportul de investigați, ferindu-l de ochii publicului. Deși condamnat în primă instanță la o sentință de 7 ani și jumătate cu executare pentru delapidări în proporții deosebit de mari, fostul bancher Ilan Șor a rămas în libertate, ajungând chiar și Primar de Orhei. Impunitatea sa vorbește elocvent despre sistemul de garanții individuale pe care influentul lider al PD, Vlad Plahotniuc, le folosește pentru a-și proteja locotenenții săi de afaceri. Între timp, PD a adoptat cu sateliții săi politici (PPEM și PSRM) un sistem electoral mixt, în pofida opiniilor deosebit de critice al Comisiei de la Veneția/OSCE-ODIHR, dar și a opoziției, din partea partidelor și societății civile, care au acuzat autorii lui de încălcarea flagrantă a standardelor electorale.

În 2018, UE a suspendat finanțarea alocată Republicii Moldova ca urmare a anulării rezultatelor alegerilor locale, în urma cărora candidatul opoziției pro-UE, Andrei Năstase, câștiga detașat prmăria Chișinău. Pentru că această victorie nu-i convenea liderului PD, acesta s-a folosit de instanțele de judecată pentru a bloca accesul noului primar ales la conducerea primăriei. Nu au ajutat nici cele două rezoluții ale Parlamentului European, și nici avertizările repetate ale unor parteneri occidentali contra lunecării Republica Moldova spre un model anti-democratic și expus unor riscuri iminente. Cu două luni înainte de alegerile generale, Parlamentul Republicii Moldova forma o comisie de anchetă (Comisia Kozlovska) cu scopul de a acuza liderii partidelor de opoziție de ”trădare de patrie” pentru o presupusă finanțare din partea Fundației Open Dialogue. Ancheta s-a poticnit doar atunci când Polonia a cerut răspicat autorităților de la Chișinău să înceteze a mai implica statul polonez în politica din Moldova.

Bătălia de la Chișinău are toate ingredientele unui război hibrid, în care propaganda, dezinformarea și maskirovka sunt exploatate la cote maxime și în care mizele sunt adeseori mult mai mari decât par. De multe ori, presa din România se simte obligată să trieze subiectele de interes legate de Republica Moldova exclusiv prin luneta propriilor tabieturi, fie menținând acest interes în albia simbolismului etnic, fie în cheia unor conflicte geopolitice, care oferă răspunsuri rapide și simpliste la aproape orice întrebări care se pun în privința spațiului dintre Prut și Nistru. Și totuși, metoda binară de a explica evoluțile politice din RM aduce de multe ori deservicii monitorizării atente, pentru că atenuează nuanțele, esențiale în procesul politic. Cel mai proaspăt exemplu este motivul pentru care niciun actor politic nu-și dorește, astăzi în Republica Moldova să facă coaliție de guvernare cu PDM, partidul lui Plahotniuc.

Evoluții post-electorale

Alegerile din februarie 24, 2019, au adus în componența Parlamentului Republicii Moldova trei grupuri distincte: PSRM cu 35 mandate, PD cu 30, Blocul ACUM cu 26, Partidul Șor cu 7 și 3 independenți. Strict matematic, aceste scoruri susțineau ideea că într-un Parlament cu 101 deputați orice guvern poate fi instalat doar cu votul unei alianțe. Alternativa pentru o coaliție politică era declanșarea alegerilor anticipate, însă nimic nu garanta că un scrutin nou ar fi adus rezultate diferite. PD putea conta liber pe voturile celor trei deputați independenți, aleși pe circumscrițiile din Transnistria și pe deputații Partidului Șor (7). Totuși, acest număr garantat de 40 de deputați nu-i oferea acoperirea necesară pentru a guverna singur, iar costurile unei afilieri deschise cu Partidul Șor i-ar fi închis automat toate ușile la Brussels. În aceste condiții, PD a lansat o ofertă publică Blocului ACUM, a doua zi după alegeri, sugerând (prin vocea lui A.Candu) că ar fi putut accepta candidatura Maiei Sandu la funcția de prim ministru, într-o guvernare comună. Miza unei asemenea oferte era, fără îndoială, capitalul politic onorabil al Blocului ACUM. În plus, alegerile anticipate ar fi fost mai costisitoare decât beneficiile unei coaliții. Opoziția pro-europeană nu obținuse o majoritate suficientă pentru a vota legile sale din pachetul anti-oligarhic, ceea ce a făcut-o dependentă de disponibilitatea la dialog a celorlalte componente parlamentare. Acest program elimina din start Partidul Șor, principalul beneficiar al fraudelor bancare din 2015, dar și PD, al cărui lider rămânea pe lista principalilor suspecți din raportul Kroll (2018).

O coaliție între PD și PSRM nu era doar posibil, ci chiar organic legată de tranzacțiile efectuate între aceste două partide, programul de stânga cu care se identifică și interdependența liderilor săi. În ultima vreme, liderii PSRM au fost încurajați să nu accepte rolul de partener junior cu PD, respingând scenariul de a-l menține la putere pe Vlad Plahotniuc împotriva căruia au fost deschise dosare penale pe cauze de spălare de bani și acțiuni cu caracter criminal, inclusiv în Rusia, țara în care socialiștii lui Dodon își găsesc îndrumare și protecție. Moscova este însă la 1,145 km de Chișinău, în timp ce procurorii lui Plahotniuc la doar 320 m de sediul PSRM. Ambele partide, PD și PSRM, sunt legate simbiotic între ele, oferindu-și alibiuri esențiale în perioada alegerilor, iar expresia ”frați siamezi” li se potrivește ca o mănușă. Liderii PSRM și PD realizau că orice schimbare bruscă de reguli le-ar fi adus mai multe probleme și costuri condiției lor curente. Cu puțin timp înainte de alegerile din 2019, PD a anunțat un curs ”pro-Moldova”, contestând obligația de a aplica condițiile UE privind statul de drept – deși nu s-ar fi sfiit să obțină sprijin financiar de oricâte ori acesta ar fi propus. Și PSRM a făcut pași îndirecția UE, declarând că prioritatea sa față de Rusia nu se opune direcției Republicii Moldova spre UE, și că aplicarea judicioasă a Acordului de asociere UE-RM (27 iunie, 2014) nu va fi contestată de PSRM.

Ceea ce este valabil pentru PD cu PSRM este inaplicabil cu Blocul ACUM. Acesta și-a format profilul ideologic printr-o campanie de contestare a puterii politice, direct în stradă, printr-un discurs aprig și revendicativ contra injustițiilor resimțite de populație. Politicienii celor două formațiuni constitutive ale Blocului (PAS și DA) au cerut sancțiuni internaționale pentru grupurile de oligarhi aflați la putere, dar și investigarea urgentă a fraudelor din sistemul bancar. Tot ei au cerut să se investigheze landromatul, care a implicat tranzitarea a circa 24 mlrd $ prin intermediul băncilor din RM, dar și confiscarea averilor marilor corupți, ceea ce sintetic vorbind ar duce, în opinia lor, la o adevărată dezoligarhizare a regimului politic din Moldova. Imediat după anunțarea rezultatelor scrutinului din 2019, PD a comunicat că și-ar dori o alianță politică cu Blocul ACUM și că, i-ar oferi chiar și funcția de prim ministru liderului PAS, Maia Sandu – sugerând însă că de alte aranjamente PD ar prefera să se ocupe pe cont propriu. Oferta generoșilor ”mecenați” din PD a fost respinsă de liderii PAS, care au numit-o ”măr otrăvit” și ”cadou toxic”, reiterând că sursa răului în Moldova este statul capturat, pe care-și doresc să-l scoată la lumină.

O alternativă la PD (și la alegeri anticipate) ar fi crearea unei majorități tehnice a Blocului ACUM cu PSRM, care a părut o idee destul de bicisnică în prima clipă. Prea divergente sunt viziunile celor două partide față de UE și UEA, NATO și Rusia, nemaivorbind de moldovenismul primitiv al socialiștilor, flancat direct de către majoritatea deputaților Blocului ACUM, care se identifică ca români și susțin proiectul unionist. Chiar și invocarea unei ipotetice apropieri între Acum și PSRM provoca alergie în cele două tabere, care nu se suportă ideologic, contrazicându-se la fiecare pas. Și PSRM și ACUM, însă, au promis în campania electorală din 2019 să spargă sistemul plutocratic, care împinge mase uriașe de oameni să plece zilnic din Republica Moldova, în căutarea de slujbe mai bune – dar și pentru că viața în condițiile unui sistem închis, surd la nevoile oamenilor, nu mai are sens. În plus, liderul informal al PSRM, Igor Dodon, nu a părut nici o clipă interesat să își riște relațiile sale cu influentul oligarh, Plahotniuc de dragul unor idealuri de care se simte profund străin. Sintagme precum ”stat capturat”, ”model european de guvernare”, îi crează probabil confuzii și neliniști greu de potolit.

În contrasens cu scenariul unei coaliții politice dintre PSRM și PD, voci ale societății civile au chemat PSRM să formeze o majoritate situativă (tehnică) cu Blocul ACUM, motivată de faptul că scopul eliberării statului de controlul total al liderilor PD este valoros pentru ambele formațiuni. Cei 61 de deputați din partea PSRM și Blocul ACUM sunt o armă nucleară care pot destructura sistemul oligarhic de comandă și control. Inițial, aceste voci au fost luate în derâdere pentru că puțini și-ar putea imagina cum ar arata o revolta a socialiștilor contra unui sistem oligarhic, condus cu o mâină forte de liderul PD, Vlad Plahotniuc, cunoscut ca un personaj care nu iartă și nici nu face acte de caritate. Pentru că art.85, alin.1 din Constituția RM prevede dizolvarea Parlamentului în cazul imposibilității formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, opțiunea a prins contururi mai clare la sfârșitul lunii mai, în care, s-au făcut schimburi de oferte, discutându-se condițiile tehnice în care ar putea exista un vot tehnic între PSRM și Bloc. PSRM a cerut funcția de Speaker și semnarea unui acord de coaliție stabilă de 4 ani. În replică, liderii Blocului au cerut garanții că PSRM vrea și poate să voteze legile din pachetul ”deoligarhizării”, susținând că anume Blocul ar trebui să preia funcția de Speaker până la adoptarea întregului pachet de legi, după care, s-ar obliga să-l înlocuiască cu un candidat al PSRM. În plus, Blocul a cerut PSRM să se disocieze public de orice proiect de coaliție cu PD, semnând un angajament public de luptă contra sistemului cleptocratic al liderului PD, Vlad Plahotniuc.

Discuțile s-au blocat des, iar PSRM a fost de negăsit săptămâni întregi. PSRM a acceptat să voteze legile propuse de Bloc și să susțină cu voturile sale (35) un guvern al Blocului, condus de Maia Sandu, dar nu a acceptat categoric ca funcția de Speaker să revină altcuiva decât PSRM. PSRM a pretins că deputații ACUM ”și-ar dori prea multe avantaje politice, în contrast cu scorurile din alegeri”, iar președintele I.Dodon, a cerut patru noi ministere. A sugerat și adoptarea unor legi care nu ar fi putut întruni în mod categoric acordul Blocului. Singurul element distinct, care a scuturat moleșala negocierilor, a fost vizita din 3 iunie al celor trei demnitari din UE, SUA și Rusia, aduși la Chișinău cu scopul de a facilita încheierea acestui blocaj prelungit. Rămânînd în taină adepții unei alianțe politice cu PD, deputații PSRM înțeleg că toxicitatea PD le distruge partidul și electoratul, în timp ce un vot tehnic cerut de Blocul ACUM în scopul adoptării legilor anti-oligarhice ar putea dezlega impasul politc. Într-un final, PSRM a cerut categoric să i se garanteze că Blocul va vota candidatul său la funcția de Speaker – o condiție pe care Partidul PAS a acceptat-o pe 5.06.2019, seara, iar PPDA a confirmat-o condiționat, la 6.06.2019. Precizăm însă că ambele formațiuni au pledat pentru o colaborare tehnică/parlamentară cu PSRM, condiționându-și decizia de respectarea normelor de integritate, transparență și votul comun al pachetului de legi antioligarhice. Nicidecum însă în favoarea unei coaliții politice cu PSRM, așa cum au interpretat unii spălători de imagine, aflați în solda lui Plahotniuc.

Escaladare ori stabilizare?

Stabilitatea politică are o conotație de ambiguitate la Chișinău pentru că a fost anterior puternic exploatată de PCRM în perioada lui Vladimir Voronin (2001-2009) și a revenit brusc în retorica PD după evenimentele politice din 2015, legate de fraudele bancare. Exista astfel o ”stabilitate” a controlului quasi-total al partidului-stat (PD), stabilitate înțeleasă exclusiv ca un statu-quo, care îmbină impunitatea cu frica băgată adânc în populația rămasă în RM. Această stabilitate se explică și prin dificultățile evidente de a rezista sistemului semi-autoritar, ocrotit de grupurile de ”pretorieni”, desemnați personal de Vlad Plahotniuc, oameni loiali imperiului său mediatic, imobiliar, economic, energetic etc – mulți dintre ei instalați în fruntea unor instituții de stat pentru a înăbuși ideea de revolte populare ori rezistență politică activă. Acești pretorieni, organizați pe anumite segmente de responsabilități, descriu foarte bine ”eco-sistemul” unei cleptocrații maturizate, un adevărat ”pumn de oțel” al regimului oligarhic existent în RM, care generează un amestec ciudat de frică, admirație și consecințe asupra publicurilor active. Pentru ”pretorienii” loiali lui Plahotniuc, PD este doar un vehicol prin care-și exercită controlul asupra unor feude economice, care separă diverse carteluri și grupuri de interese.

Am descris pe scurt esența regimului politic pentru a sugera impasul unei soluții ”incrementale” în condițiile unui stat capturat efectiv de Vlad Plahotniuc și pretorienii săi, încercând să arăt astfel de ce singurele grupuri politice relevante ale opoziției au adoptat conceptul dezoligarhizării pe parcursul ultimilor ani (2015-2018), ca o mișcare de rezistență civică, scoasă de sub controlul exclusiv al partidelor politice, implicând și societatea civilă, presa, autoritățile locale în acțiuni de confruntare a sistemului oligaric. Doar partidele de orientare europeană au adoptat însă dezoligarhizarea ca pilon ideologic al campaniei electorale din ianuarie – februarie 2019. Acest pilon a devenit astfel un blazon al opoziției și o formă de recunoaștere a intențiilor de a ”europeniza” guvernarea din RM, printr-o accelerare a reformelor sistemice, cu oameni noi și combaterea corupției mari.

Imediat după alegeri, discuțiile dintre cele trei grupuri politice cu mandate în Parlamentul RM s-au mișcat foarte lent, au avut loc doar întâlniri sumare. Curtea Constituțională a validat la 9 martie, 2019, mandatele noilor deputați, iar ședința abia începută a fost închisă brusc, lăsând constituirea structurilor de lucru ale Parlamentului în aer, paralizând astfel și activitatea tuturor deputaților. Pentru a reveni la ședințele Parlamentului, socialiștii au cerut funcția de Speaker al Parlamentului, pe motiv că reprezintă grupul politic cel mai numeros, dar, neprimind garanții de vot din partea celorlalte formațiuni, PSRM a decis să se alinieze PD, ieșiți complet din spațiul public în lunile martie-mai, ca urmare a unei decizii a liderului PD. Blocul ACUM anunța că este pregătit să preia guvernarea printr-un guvern minoritar, cerând altor partide să susțină pachetul dezoligarhizării prin votarea unui Speaker al Blocului, care să asigure adoptarea legilor. Ambele partide (PSRM și PD) au preferat să ridiculizeze oferta Blocului, arătând că preferă un guvern format de partide cu experiență de guvernare. În nici o ecuație nu apăreau deputații Partidului Șor, văzuți de toți ca o emanație a lui Plahotniuc. Blocul Acum a susținut că nu acceptă niciun fel de discuții cu PD, dar se oferea să discute cu ”alți deputați” votarea legilor privind dezoligarhizarea statului.

În replică, socialiștii spuneau că nu acceptă transmiterea tuturor funcțiilor relevante Blocului ACUM și că ar avea de votat un pachet de legi sociale, egale ca importanță cu legile dezoligarhizării. În plus, PSRM insista pe o formulă de coaliție pe termen lung cu Blocul ACUM, inacceptabilă de deputații acestui bloc. PD anunța în același timp că poate forma o coaliție stabilă cu PSRM, garantându-i poziția de Speaker și oferind socialiștilor o generoasă ofertă ministerială. PSRM a avut o poziție indecisă. Într-o zi accepta idea unei coaliții cu PD, în altă zi se răzgândea, semnalând de regulă că ar prefera mai degrabă alegeri anticipate. Oboseala electoratului făcea foarte complicată poziția partidelor care admiteau ideea alegerilor anticipate.

Tentativele Blocului ACUM de a constitui un grup de lucru pentru a discuta cu PSRM votul pentru pachetul dezoligarhizării au fost ecranate repetat de tactica socialiștilor de a obține beneficii maxime din negocieri încrucișate. Vineri, la ora 16.00, fumul înecăcios din șemineurile sediului PSRM confirma pentru ultimii visători ai vieții politice de la Chișinău că PSRM a decis. Mesajul Consiliului Politic a fost transmis în direct chiar de Președintele Igor Dodon, care anunța la ora 17.00 că nici un acord nu poate fi semnat între PSRM și ACUM, nefiind întrunite condițiile puse de socialiști, și că nu există dovezi că deputații blocului ar fi votat pentru partidul socialist. Mesajul coincidea cu îmbulzeala câtorva zeci de manifestanți ”pro-PD”, scoși în stradă să protesteze în centrul Chișinăului contra unei ”trădări”. Ei au dispărut la 15 minute după mesajul lui I.Dodon.

La ora 17.20, Magistrații Curții Constituționale (CCM) resping sesizarea președintelui Igor Dodon, care cerea interpretarea unor articole din Constituție legate de stabilirea datei de la care se calculează termenul de inactivitate a Parlamentului (3 luni). Respingerea era de fapt un mod de a împinge PSRM în brațele PD. Străns cu ușa, PSRM era obligat fie să se conformeze PD, fie să accepte alegerile anticipate în toamnă.

PSRM își motivează decizia prin convocarea consiliului politic, întrunit la ora 16.00, iar la ora 17.00, Președintele I.Dodon a transmis că PSRM nu s-a înțeles cu Blocul ACUM și nici cu PD, și că se vor pregăti de alegeri. Ironic, mesajul PSRM era transmis la ora în care nici un fel de majoritate tehnică nu ar mai fi fost posibilă. La ora 18.00, nici unul dintre liderii PSRM nu mai erau de găsit pentru presă, iar concluzia aproape generală era alegerile anticipate sunt inevitabile. Glonțul unei dezoligarhizări a trecut pe lângă urechile oligarhului.

Într-un târziu, pe la 19.00, PSRM transmite un mesaj urgent că-și dorește să comunice cu deputații Blocului ACUM și că vrea să reia ședința constitutivă a Parlamentului. Prevederile constituționale vobesc despre un termen de 3 luni de inacțiune (neadoptarea nici unei decizii legislative) ca temei pentru dizolvarea Parlamentului ori eșecul repetat de a aproba un nou guvern. Mai mult, PSRM renunță la cererea imperativă de a forma o coaliție pe termen lung și acceptă constituirea unui guvern condus de candidatul Blocului, Maia Sandu, concomitent cu adoptarea legilor dezoligarhizării.

La prima oră, sâmbătă, 7 iunie, ambele grupuri politice (PSRM și Acum) semnează nominal textul acordului, numit ” Înțelegere Politică Temporară”, care fixează obligațiile în vederea deblocării situației politice în parlament, prin: votarea Speakerului și a tuturor structurilor de lucru. După ora 12.00 lucrurile avansează rapid. Deputații ambelor facțiuni votează unitar, într-o stare de entusiasm vizibil, alegerea Speakerului cu 61 voturi, după care adoptă cu același număr de voturi Declarația cu privire la recunoașterea statului capturat. Imediat după adoptarea Declarației apare în ședința Parlamentului Președintele Igor Dodon și se face public decretul său cu privire la desemnarea Maiei Sandu în calitate de prim ministru pentru formarea noului guvern. Maia Sandu prezintă componența noului guvern și programul de guvernare, este apoi prezentat avizul Comisiei Juriidce și din nou sunt 61 voturi la investirea noului guvern, după care urmează depunerea jurământului. După o pauză scurtă, Parlamentul votează rapid și demiterea ambilor directori ai SIS și CNA. Ședința are loc în obscuritate deoarece Secretariatul a interzis angajaților săi să vină la serviciu, La balcoanele pentru invitați este plin de jurnaliști, iar în partea stângă a sălii renovate de ședințe în plen se găsesc toate ambasadele acreditate la Chișinău. Cu excepția ambasadorului României.

Se vorbește tot mai des de represalii din partea instituțiilor controlate de PD. Duminică, 9 iunie, Curtea Constituțională reapare cu o nouă interpretare a Constituției, prin care-l suspendă pe președntele Dodon și îl abilitează pe ex-prim ministrul P.Filip să preia atribuțiile președintelui. Decizia CC îi lasă fără cuvinte pe majoritatea absolută a experților în drept constituțional, care o consideră abuzivă. Art.85 din Constituție prevede că Președintele ”poate” dizolva Parlamentul, după consultarea facțiunilor și numai dacă au expirat 3 luni de zile, în timp ce Curtea ”obligă” Președintele să dizolve Parlamentul. Mai rău, Curtea își depășește atribuțiile pentru că funcția sa este de a ”constata circumstanțele care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea Președintelui”, nu și impunerea unor soluții, cu atât mai mult, transmiterea atribuțiilor puterii de stat, unor pesoane terțe (art.4, f din Legea cu privire la Curtea Constituțională). Curtea devine astfel un instrument de impunere a unei soluții convenabile Partidului Democrat care, în absența unui acord de guvernare cu PSRM și Bloc, decide abrupt să ceară alegeri anticipate și conservarea puterii de stat. În replică, Parlamentul RM se întrunește în ședință și apelează la calmul cetățenilor, solicitând reacții din partea comunității internaționale.

Sigurul subiect pe ordinea de zi este Declarația Parlamentului RM cu privire la ultimele decizii ale Curții Constituționale care, între timp, fără nici o ezitare, declarase mandatul Parlamentului RM consumat, invocându-se faptul că cele trei luni de la data validării mandatului au expirat pe 7 iunie. Declarația adoptată cu 61 voturi în Parlamentul RM spune că, „Parlamentul constată uzurparea puterii în stat de către fosta guvernare antipopulară, care a pierdut încrederea cetățenilor și a comunității internaționale și în loc să cedeze democratic puterea a decis să meargă pe calea destabilizării și escaladării violențelor. Parlamentul ales în cadrul scrutinului din 24 februarie 2019, declară în afara legii Guvernul Filip și cere Partidului Democrat să îndepărteze mercenarii din instituțiile statului”.

Duminică, grupurile loiale Partidului Democrat convoacă un mare miting politic care se adună în centrul Chișinăului pentru a sprijin poziția liderilor săi. Deși se așteptau la vreo 50.000, PD abia adună 5000 de participanți, aduși cu autobuzele din diverse raioane, bugetari și angajați ai trupelor de interne în civil. O dualitate a puterii ar fi compromisă de faptul că pretorienii lui Plahotniuc continuă să exercite un control dur asupra instituțiilor de forță, servicii speciale, poliție, procuratură, pe care nu-și doresc să le cedeze. Deși izolat pe plan internațional, PD nu pare nici astăzi, luni, 6 iunie, să plece în mod pașnic de la putere, în cadrul unei tranziții politice.

Apar tot mai multe semnale că înflăcărații ”pretorieni” ai oligarhului Plahotniuc nu vor să plece prin demisie din structurile de stat controlate. Până la sfârșitul zilei de duminică, apar declarații vitale din partea UE, SUA, OSCE și Consiliului Europei, care confirmă că, fiecare în parte, consideră voința populară exprimată în alegerile din februarie 24, 2019, drept baza legitmității actualului Parlament, îndemnând forțele politice să se conducă de legile în vigoare și de voința cetățenilor, aceptâd o tranziție politică pașnică. Mai mult, Thorbyorn Jagland, Secretarul general al CoE a solicitat avizul Comisie de la Veneția pe disputa existentă între Curtea Constituțională și Parlamentul RM. De modul în care va răspunde Comisia de la Veneția va depinde tranziția politică, începută de vineri, 7 iunie, în Parlamentul RM și care are șansa reală de a pune capăt regimului cleptocratic legat de numele lui Vlad Plahotniuc.

Pentru foarte mulți analiști ”de casă” de la București această situație pare incredibilă și greu de explicat. În timp ce opoziția de la Chișinău crează condiții practice de a elibera Republica Moldova de sub controlul unui regim dicatorial, răspunzător de derapajele antidemocratice din ultimii ani, la București, acesta este tratat ca ”partener respectabil” ori ca un ”rău necesar”, iar oamenii săi apropiați obțin distincții din partea unor instituții ale statului român. Mai ales edițiile de presă finanțate de MRP (deschide.md, timpul.md, 10tv, ziarulnațional.md) sunt, de regulă, cele mai vehemente mijloace de luptă ale regimului Plahotniuc contra opoziției europene de la Chișinău, lustruind imaginea lui Vlad Plahotniuc și demonizându-i pe toți cei care-i stau în cale. Fiecare în parte, aceste platforme se manifestă deosebit de acid la adresa liderilor Blocului ACUM și a opoziției anti-oligarhice, păstrându-și o surpinzătoare toleranță față de celebrul oligarh, insinuând chiar printr-o casacadă de așa-zise evaluări, analize și editoriale semnate de nume grele ale beau monde-ului politic de la București că ”opoziția de la Chișinău ar dramatiza exagerat sursa răului” și că, în acest fel, ”ei ar juca cartea Rusiei de dragul distrugerii unui rival cu capacități, resurse și putere importantă”.

Mai mult, ei insinuează că orice forme de colaborare cu PSRM ar însemna un ”act de trădare” iremediabilă. Se alunecă astfel într-un determinism simplifcator care nu a făcut deloc bine României în ultima perioada – cea de a-i lăsa pe oligarh să păzeascp cu strășnicie ”statu quo-ul” politic.

Ocultarea adevăratelor probleme cu care se confruntă Republica Moldova (și implicit și partidele autentic pro-europene și românești de la Chișinău) face parte din porția de dezinformare pe care PD a servit-o mulți ani la rând pe terenurile de golf și hotelurile de lux de la Chișinău, deținute de Plahotniuc. Această discreție, pe fundalul unei lipse de atenție asurzitoare la București față de interesele vitale ale Republicii Moldova, generează costuri pe care ar trebui cineva să și le asume politic.

O politică bazată pe evaluări superficiale și dovezi implauzibile nu servește intereselor naționale ale României în RM. O politică bazată pe opiniile unor cercuri versatile și conectate la imperiul financiar al lui Plahotniuc descurajează dezvoltarea unei relații speciale între București și Chișinău, creând răni și supărări care se cicatrizează greu, slăbind totodată capacitatea statului român de a fi un actor credibil la est de Prut, dar și în toată regiunea Europei de Est.

Comenteaza pe Contributors.ro