Povestile Irakului – Episodul XII: Respiro

Bring a bottle. Pe lifturile din Palestine cineva a anuntat o petrecere in barul de la ultimul etaj. Toata lumea este invitata, cu o conditie: „bring a bottle”. Pe la 11 seara ma infiintez acolo cu o sticla de Absolut. Sunt doar vreo 30-40 de persoane, majoritatea straini. E amestecul obisnuit in Palestine – jurnalisti, oameni de afaceri, cativa bodyguarzi. O femeie la cinci – sase barbati. Vreo doua dintre ele danseaza.

Ma lipesc de un grup de jurnalisti sarbi care lucreaza pentru o televiziune americana. Tarziu in noapte, dupa ce barul incepuse sa se goleasca, sarbii fac ceea ce stiu ei mai bine – iau o chitara si canta folk si muzica traditionala de-a lor. Brusc, barul din Palestine nu mai este in Irak, ci undeva acasa.

Apuc sa dorm doar doua ore inainte de a pleca la Kerbala, unde in seara precedenta avusesera loc trei atentate sinucigase care tintisera si contingetul bulgar. Fusese prea tarziu ca sa mai pornesc la drum atunci, asa ca o amanasem pentru prima ora a diminetii.

Suntem doar eu si Qaiser. Masina nu are nici un fel de insemne de presa, iar eu port pe cap un yasmak rosu. Nu mi-ar conveni sa fim observati, pentru ca drumul trece prin Mahmudiya. Orasul este destul de periculos, chiar daca, deocamdata, nu se vorbeste de el ca despre unul dintre centrele „triunghiului mortii”. Sunt, oricum, prea obosit ca sa mai am emotii si picotesc cea mai mare parte a drumului.

In Kerbala mergem mai intai la sediul primariei, locul unuia dintre atacuri. Doi insurgenti deghizati in politisti urmarisera, cu masina lor, convoiul care il escorta pe primar. Garzile de la intrarea in primarie crezusera ca teroristii fac parte din escorta si ii lasasera sa intre in curte, unde se aruncasera in aer.

Aflu o parte din detaliile atacului de la o echipa Reuters. Ii intreb unde sunt bazele bulgare din oras. Ma sfatuiesc sa nu merg acolo pentru ca bulgarii sunt foarte nervosi; aproape ca ii impuscasera cand incercasera sa se apropie de ei. Le multumesc pentru sfat insa decid sa imi incerc norocul. As vrea sa stau de vorba cu un purtator de cuvant al batalionului bulgar.

Ne indreptam catre prima baza. Ii zic lui Qaiser sa opreasca masina la cateva sute de metri si sa ma astepte inauntru, apoi ma apropii incet de intrarea bazei, avand grija sa fiu vazut tot timpul de cei doi militari care stau de garda. Cand ma pot auzi, le strig in engleza ca sunt jurnalist.

Ajung langa ei si le strang mana. Unul dintre ei vorbeste destul de bine engleza si imi spune ce se intamplase in ziua precedenta… o cisterna venise in curtea scolii de langa baza pentru a desfunda canalele acesteia. Militarilor nu li se paruse nimic suspect pentru ca in oras tocmai plouase. Cand ajunsese la un canal de langa zidul unitatii militare, cisterna explodase. Ii intreb pe militari daca pot sa ii inregistrez. Nu au voie sa vorbeasca presei si imi spun sa caut un ofiter la comandament, aflat intr-o alta baza.

Qaiser nu stie orasul, asa ca o cautam destul de mult. La un moment dat dam peste un punct de control al bulgarilor, doua Niva militare si o grupa de soldati. Merg sa ii intreb unde este comandamentul. Cand afla ca sunt roman, se inveselesc. Sergentul il cheama pe unul dintre militari, care vorbeste romana.

La un moment dat, unul dintre ei ma intreaba daca nu vreau sa ii tin pistolul si mi-l intinde. Ceva nu imi place in zambetul lui. Inteleg ca este timpul sa plec. Le explic ca sunt jurnalist, nu am voie sa ating arme si imi iau la revedere.

Intr-un tarziu, gasim si comandamentul. Nu apuc sa fac decat vreo 50 de pasi in directia portii, cand un militar ascuns in spatele unui bastion imi face semn cu mana sa plec. Ma opresc, ridic legitimatia de presa si strig catre el „Radio Romania”. Din spatele bastionului se aude clinchetul mitralierelor armate; vad teava indreptandu-se catre mine.

Fac stanga imprejur, insa incerc sa pastrez un ritm de mers normal, pentru a nu parea suspect. Intru in masina si ii spun lui Qaiser ca e timpul sa ne intoarcem la Baghdad. Cand ajung la hotel, aflu la o bere ca pe Karrada explodase o mina artizanala la doar o jumatate de ora dupa ce trecusem noi pe acolo in drum spre Kerbala, iar in Mahmudiya insurgentii atacasera un convoi al unei companii, ranind un bodyguard englez.

Respiro. Tatal meu este si el in Baghdad, la ambasada. Incerc sa imi fac un obicei din a-l vizita cel putin o data pe saptamana, in week-end, cand facem cate un gratar pe terasa cladirii. Pregatim intotdeauna costite de oaie irakiana, cea mai gustoasa din lume. Mai facem si vita, dupa o reteta pe care ne-a spus-o un american: lasam o halca de carne la fezandat vreo doua zile intr-o zeama de bere, mirodenii si Tabasco, apoi o crestam si o punem pe foc, turnand peste ea, pe masura ce o intoarcem, zeama in care am tinut-o.

Dureaza cateva ore pana e gata, timp in care ne cam saturam cu costitele, pe care le mancam in picioare, langa gratar, in bucati de lipie. Ne stingem setea cu „spritul Baghdadului” – whisky cu multe cuburi de gheata si soda irakiana turnata peste ele pana cand bautura atinge culoarea paiului. Uneori, in departare se aud exploziile mortierelor sau tiruri de automat, insa le ignoram.

Incheiem seara vorbind la telefon cu familia de acasa.

Nachos&Blues. Andrew a fost cateva saptamani in concediu la Beirut. Ne vedem in hol si organizam o intalnire ad-hoc la mine in camera. Ni se alatura Andy Duke si Otail. Andrew a adus o punga mare de Nachos si o sticla de sos picant. Pun un CD cu blues si iesim pe balcon. Stam pe scaune de plastic, cu picioarele pe balustrada, mancam Nachos cu sos si bem o bere.

Privim soarele apunand peste Tigru. Chiar in fata noastra este o mica insula acoperita de stuf. Peste rau, Zona Verde, cu vegetatie bogata care ascunde majoritatea cladirilor; se vad doar cupolele palatului. In departare, hotelul Babel pare, in lumina crepusculului, un vechi ziggurat. E liniste. Nu zboara elicoptere, nu se aud explozii sau impuscaturi, generatoarele de curent sunt oprite. Se simte miros de gunoi ars. Andrew ne povesteste ca a luat cina cu o libaneza superba. Razboiul e undeva, departe.

Citeste si: Povestile Irakului – Ep. 1, Ep. 2, Ep. 3, Ep. 4, Ep. 5, Ep. 6, Ep. 7, Ep. 8, Ep. 9, Ep. 10, Ep. 11