Premierul Orban se întâlnește luni cu reprezentanții Federației Sanitas, la întâlnire urmând să participe ministrul Sănătății și ministrul Finanțelor/ Membrii Federației declanşaseră de miercuri greva japoneză
Premierul Ludovic Orban se întâlnește luni la ora 13 cu reprezentanții Federației Sanitas, la întâlnire urmând să participe ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, arată un comunicat transmis duminică seara de biroul de presă al Guvernului. Întâlnirea are loc pe fondul nemulțumirii membrilor Federaţiei Sanitas, care anunțaseră proteste ”până când vom obţine condiţii decente de muncă, deblocarea posturilor pentru cele două sisteme şi respectarea legislaţiei cu caracter salarial”, potrivit reprezentaţilor Federaţei Sanitas.
Mai mult de 32.000 de membri Sanitas din peste 420 de instituţii publice de sănătate şi asistenţă socială din toate judeţele ţării au declanşat miercuri la nivel naţional greva japoneză, o formă de protest care nu presupune întreruperea activităţii, urmând ca în 15 octombrie sindicaliştii să picheteze Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi, ulterior, Ministerul Finanţelor, dacă nu le sunt rezolvate problemele.
„Au continuat să îşi îndeplinească sarcinile zilnice chiar dacă sunt, incontestabil, epuizaţi şi lipsiţi de orizont atât în ceea ce priveşte îmbunătăţirea condiţiilor de muncă cât şi acordarea tuturor drepturilor salariale în vigoare. Salariaţii din sănătate, asistenţă socială, direcţiile de sănătate publică, unităţile de asistenţă medico-socială, serviciile de ambulanţă, medicina şcolară vor continua protestul început, cu acceaşi decenţă, fără întreruperea activităţii, pentru a nu pune în niciun fel în pericol pacienţii, aşteptându-se ca autorităţile române să înţeleagă că trebuie să respecte legea să îşi respecte angajaţii şi mai ales să respecte întreaga populaţie a acestei ţări care în situaţia epidemiologică actuală are toate şansele să devină rând pe rând pacient”, se arată într-un comunicat al federaţiei.
„Greva japoneză – purtarea însemnelor Sanitas şi a unui însemn cu grevă, fără întreruperea activităţii – se desfăşoară în toate judeţele ţării, în marea majoritate a spitalelor publice din România unde noi avem organizaţii sindicale şi în centrele de asistenţă socială. Greva a început astăzi (miercuri, n.r.) şi vom purta aceste însemne până la întâlnirea cu premierul României, după ce iese din izolare, astfel încât să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm astăzi în cele două sisteme, de sănătate şi de asistenţă socială”, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Iulian Pope.
Revendicările formulate în cadrul Consiliului Naţional al organizaţiei începeau cu mai multe solicitări de natură financiară: acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unităţile sanitare, serviciile de ambulanţă, DSP-uri, medicina şcolară, unităţile de asistenţă medico-socială, care în perioada stării de urgenţă a intrat în contact cu pacienţi suspecţi de infecţia cu virusul SARS-COV-2; acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unităţile de asistenţă socială care în perioada stării de urgenţă a intrat în contact cu pacienţi suspecţi de infecţia cu virusul SARS-COV-2; acordarea sporului de până la 30% pentru personalul din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială conform Legii nr. 56/2020 şi a Ordinului comun 1070/94/2087/2020; acordarea voucherelor de vacanţă pentru tot personalul din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din medicina şcolară; acordarea sporului de 55 – 85% pentru personalul din unităţile sanitare şi DSP-uri conform Legii nr. 153/2017 şi HG nr. 153/2018.
În afară de solicitările de natură financiară, celelalte revendicări ale Federaţiei Sanitas sunt deblocarea posturilor în unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială; asigurarea echipamentelor/ materialelor de protecţie în cantitatea/calitatea necesare pentru o optimă protecţie a personalului expus infectării cu noul virus; acordarea, începând cu 1 ianuarie 2020, a salariilor prevăzute de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022, pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistenţă socială şi medico-socială; calcularea sporurilor la salariul de bază actual pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistenţă socială şi medico-socială; relansarea dialogului social real la toate nivelurile.