Presa in Diagonala: Un soldat srilankez a fost filmat in timp ce lichida un rebel tamil; Bolile ereditare ar putea fi eradicate inainte de nastere prin modificarea genetica a ovulelor; Statele Unite si India, impreuna in cautarea apei pe Luna
Secretarul General ONU primeste bine criticile diplomatilor norvegieni. Dupa ce saptamana trecuta a aparut in presa un document oficial redactat de un diplomat norvegian, care il critica aspru pe Ban Ki-Moon, Secretarul General ONU a declarat ca orice fel de critica este binevenita. Documentul destinat Ministerului de Externe de la Oslo mentiona ca Secretarului General „ii lipseste carisma” si ca acesta este un lider slab si ineficient. Cu toate acestea, Ban Ki Moon a declarat ca „din principiu, consider ca aceste critici sunt binevenite. Criticile constructive ma ajuta sa imi imbunatatesc performantele”, scrie Reuters.
Bolile ereditare ar putea fi eradicate inainte de nastere prin modificarea genetica a ovulelor. O noua tehnica medicala, care probabil va deschide o dezbatere etica privind cercetarea embrionilor, va permite cercetatorilor sa indeparteze si sa inlocuiasca partile unui ovul care prezinta anormalitati, fara a supune embrionul vreunui risc. Aceasta descoperire ar putea eradica automat boli rare ale ochiului, muschilor si creierului, putand eventual sa duca la aparitia de noi leacuri pentru boli ereditare precum cancerul, diabetul sau infertilitatea. Cu toate acestea, noua tehnica medicala, deja testata cu succes pe maimute, ar avea nevoie de o schimbare controversata a legilor medicale din prezent pentru a putea fi aplicata si in cazul oamenilor, in contextul in care multi se arata impotriva ei, privind-o ca pe un mod de „a te juca de-a Dumnezeu”, scrie The Telegraph.
Khamenei sustine ca protestele din iunie au fost planuite dinaintea alegerilor prezidentiale. Liderul suprem al Iranului a declarat, miercuri, ca protestele izbucnite dupa alegerile prezidentiale din iunie nu au fost declansate de factori externi. Oficiali iranieni descriau protestele ca fiind o incercare, sprijinita din exteriorul tarii, de a rasturna sistemul religios al Iranului. Acestia au acuzat puterile vestice, in special SUA si Marea Britanie, ca au instigat la dezordine si conflict, acuzatie respinsa insa de Washington si Londra. Chiar daca ayatollahul Ali Khamenei a declarat ca nu crede ca aceste proteste au fost organizate cu ajutorul SUA sau al Marii Britanii, acesta a tinut sa afirme insa ca ele au fost in mod clar planuite inca dinaintea alegerilor, scrie Reuters.
Un soldat srilankez a fost filmat in timp ce lichida un rebel tamil. Postul de televiziune britanic Channel 4 a difuzat, marti seara, o inregistrare care ilustreaza lichidarea unui presupus rebel tamil de catre un soldat srilankez. In imagini se poate observa un tanar dezbracat cu mainele legate la spate si legat la ochi, cu un cadavru zacand peste picioarele sale. Un soldat in uniforma se apropie de el si il impusca de la o distanta foarte mica, parand amuzat de moartea tanarului. Soldatul chiar exclama razand „Parca ar fi sarit!”. Aceasta inregistrare confirma presupunerile activistilor pentru drepturile omului, care sustin ca, in lupta impotriva tigrilor tamili, armata srilankeza si-a ucis majoritatea prizonierilor, scrie The Times. Vezi inregistrarea aici.
Statele Unite si India, impreuna in cautarea apei pe Luna. O misiune comuna, intre Statele Unite si India, a fost demarata cu scopul de a identifica urme ale prezentei apei pe Luna. Oamenii de stiinta sunt de parere ca in craterele adanci si intunecate aflate la poli s-ar putea ascunde apa sub forma de gheata, descoperire ce ar reprezenta o sursa pretioasa pentru viitorii exploratori lunari. Apa sub forma de gheata poate fi distinsa usor de alte materiale, in functie de modul in care variaza ecourile radarului. In 1994, sonda spatiala americana Clementine a reusit sa detecteze niste semnale pe radar, banuite a fi semne ale prezentei apei pe Luna. Experimentul in care sunt implicate agentiile spatiale americane si indiene va genera o noua ocazie de a obtine mai multe informatii referitoare la suprafata selenara, scrie Descopera.