Presa turcă: Cât mai suportă Turcia sfidările SUA? / Toate ţările UE au ambasadori în Turcia şi mai au reprezentanţi şi la Bruxelles, la ce-or folosi!

Toate ţările Uniunii Europene au ambasadori în Turcia; şi mai au reprezentanţi şi la Bruxelles, la ce-or folosi! Unul dintre aceşti ambasadori este francezul Marc Pierini, care acum este profesor la Carnegie Europe şi care într-un articol publicat întreabă: „Cât mai poate sfida Turcia atât NATO, cât şi Uniunea Europeană?” Răspunsul era cunoscut: „Ajunge! Factorul Erdoğan îndepărtează rapid Turcia de Occident. UE şi NATO ar trebui să se adreseze Turciei într-un limbaj al forţei.”, scrie ziarul turc Milliyet.

Un alt european, aşa-zisul om de ştiinţă, Aurel Sari, întreabă într-o revistă de securitate: „NATO poate îndepărta legal Turcia?”. Iar răspunsul este: Bineîneles, poate îndepărta. Când terminaţi de citit articolul, înţelegeţi că autorul susţine că NATO este mai mult decât o alianţă militară, şi, de asemenea, subliniază că de mult a fost depăşită etapa în care Turciei i-a fost oferită oportunitatea de a-şi revizui atitudinea, prin suspendarea statutului de membră NATO; ca în cele din urmă să recomande nu numai îndepărtarea din Alianţa Nord-Atlantică ca urmare a operaţiunilor din Siria, a acordului semnat cu Libia, a explorării zăcămintelor de petrol şi gaze naturale din jurul Ciprului, considerate „contrare spiritului NATO”, dar sugerează chiar şi necesitatea declanşării unui război /împotriva Turciei/.

Mai există numeroase astfel de articole ştiinţifice sau polemici. Dar în aceste articole există o întrebare care nu se pune:

Turcia nu va suporta prea mult aceste presiuni şi îşi va lua singură la revedere de la NATO şi dacă va lăsa NATO sau SUA fără politica echilibrului faţă de Rusia, lumea occidentală va putea suporta acest lucru?

Datorită Turciei, din anul 1950, mai întâi cu Uniunea Sovietică şi apoi aliaţii ei din Europa de Est, şi din 1992, cu Rusia şi cu aliaţii ei, NATO nu s-au aflat niciodată în pragul războiului. Relaţiile de 400 de ani cu Rusia ale Imperiului Otoman, cu 12 mari războaie şi aproape 20 de confruntări mai mici, au devenit istorie.

Tânăra republică, fără a adopta o atitudine împotriva sovieticilor a promovat o politică de „susţinere”. Dacă ar fi să amintum abordarea profesorul Fahir Armaoğlu, această „susţinere” a salvat de neunumărate ori Statele Unite de la un război cu Rusia. Datorită relaţiilor prieteneşti cu „Marea Rusie”, Turcia a obligat cele două părţi să fie raţionale, pacea fiind cea care a câştigat în urma acestei situaţii.

Acum, domnii Uniunii Europene şi şoimii SUA au uitat de necesitatea acestui echilibru şi judecă. Marc Pierini să ştie că, acordul dintre Turcia şi Libia nu a fost semnat pentru a pune mâna pe petrolul Libiei, aşa cum a făcut Franţa, ci pentru a-l proteja. Înainte de a obliga Turcia să dea socoteală, senatorul Bob Menendez ar trebui să dea el mai întâi socoteală pentru relaţiile sale cu prostituate de vârsta copiilor.

Dar nimeni nu pune la socoteală prejudiciul adus Turciei în urma impunerii sancţiunilor prevăzute pentru adversarii SUA, dar aşa cum ştie să se descurce singură, Turcia ştie foarte bine să şi spună „Şi NATO să fie al vostru!” după /excluderea din programul/ F-35.

editorial Milliyet (preluare Rador)