Principalii candidați la Primăria Capitalei, chemați la o dezbatere despre calitatea vieții și a mediului în București
Nicuşor Dan, Gabriela Firea, Cristian Popescu Piedone şi Sebastian Burduja – principalii candidaţi la funcția de primar general – au fost invitaţi de Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde şi de Platforma de Mediu pentru Bucureşti să participe la o dezbatere având ca teme mediul şi calitatea vieţii în Capitală.
„Lipsa dezbaterilor în spaţiul public din România tinde să devină o cutumă alarmantă atunci când este vorba despre alegeri de orice natură. Acest fenomen şubrezeşte democraţia şi încalcă dreptul alegătorilor la o decizie informată atunci când pun ştampila pe buletinul de vot”, au transmis cele două platforme civice, într-un comunicat citat de News.ro.
Argumentul Platformei Civice Împreună pentru Centura Verde şi Platformei de Mediu pentru Bucureşti este şi acela că dezbaterile între candidaţi sunt o chestiune ce ţine de firesc, de normalitate şi de respect faţă de oamenii cărora aceştia le cer votul.
Peste 220 de organizaţii, grupuri civice şi persoane publice, reunite sub umbrela celor două platforme, solicită principalilor patru candidaţi o dezbatere orientată către soluţiile pe care le propun la multiplele provocări cu care se confruntă bucureştenii şi oraşul lor atunci când vine vorba de un mediu sănătos şi calitatea vieţii în Capitală.
Cele două platforme, ambele demersuri apolitice, îşi asumă organizarea cadrului neutru al dezbaterii. Data şi locul ar urma să fie stabilite de comun acord.
Bucureștenii „merită pe deplin o dezbatere deschisă, onestă şi echilibrată”, argumentează cele două platforme
„În 2024, mediul, în general, calitatea aerului, în particular şi crearea de centuri verzi în zonele periurbane nu pot lipsi din programul şi priorităţile niciunui partid serios şi al niciunui candidat serios la alegerile ce se apropie şi, în acelaşi timp, nu pot lipsi din evaluarea personală pe care şi-o face fiecare alegător responsabil. În Bucureşti regăsim cea mai mare aglomerare urbană a României, în care trăieşte peste 10% din populaţia ţării. Toţi oameni aceştia au dreptul la o dezbatere între candidaţi. Cu blândeţe, le solicit celor patru să participe la această dezbatere şi, în acelaşi timp, le mulţumesc cu recunoştinţă”, afirmă Alex Găvan, fondator al Platformei Civice Împreună pentru Centura Verde.
La rândul său, Oana Neneciu, reprezentantă a Platformei de Mediu pentru Bucureşti, consideră că bucureştenii merită pe deplin să voteze cunoscând programele şi viziunea candidaţilor.
„Bucureştenii sunt interesaţi şi din ce în ce mai implicaţi în problemele care îi afectează zi de zi. Fie că vorbim de poluare, trafic, spaţii verzi sau servicii publice, vedem din ce în ce mai mulţi cetăteni care acţionează şi se implică pentru o mai bună calitate a vieţii. Ei fac parte din grupuri de iniţiativă, ONG-uri, asociaţii de proprietari sau o fac individual. A venit din nou momentul să ofere votul şi încrederea primarului Bucureştiului şi merită pe deplin să voteze cunoscând programele şi viziunea candidaţilor. Merită pe deplin o dezbatere deschisă, onestă şi echilibrată între cei care vor să le câştige voturile”, spune Oana Neneciu.
Bucureştiul este în top 3 al celor mai poluate capitale din UE
Reprezentanţii ambelor platforme civice apreciază că o dezbatere pe teme de mediu şi calitatea vieţii se impune în condiţiile în care, de ani buni, Bucureştiul este în top 3 al celor mai poluate capitale din UE și înregistrează cel mai mare cost social cauzat de poluare, cu o pierdere anuală de 6,35 miliarde de euro.
De asemenea, conform concluziei oficiale a unui raport din 2020 al Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), dacă autorităţile şi-ar îndeplini ţintele deja asumate pentru combaterea poluării, locuitorii Capitalei ar putea avea o speranţă de viaţă mai lungă cu patru ani.
Un alt indicator important pentru o bună calitate a vieţii este, conform UE, existenţa a 26 de metri pătraţi de spaţiu verde pentru fiecare locuitor, în mediul urban.
Bucureştenilor le revine, în prezent, o suprafaţă verde între 7 şi 9 metri pătraţi, insuficient pentru un trai sănătos, iar capitala se confruntă cu pierderi importante de astfel de spaţii verzi, mai arată reprezentanții celor două platforme civice.