Printul n-a murit. Printul se transforma
De vreo doua luni, tot adun idei pentru articolul asta. Le-am uitat pe majoritatea, dar nu pe cele esentiale. Prima – si cea mai importanta – este ca s-a schimbat, in ultimii ani, obiceiul de consum al presei. E o platitudine, o banalitate, dar in jurul acestei idei graviteaza toata evolutia – sau involutia, dupa preferinte – presei, si nu ma refer doar la cea romaneasca.
Principalul avantaj al printului, in general – si nu ma refer doar la ziare si reviste, ci chiar la carti – este acela ca reuseste sa puna la incercare puterea de concentrare a fiecarui individ. Cind citesti o carte tiparita, nu-ti muti foarte des privirea, nu-ti apar notificari, nu ai acces la mail sau la Facebook, ci iti vezi de citit. Acest lucru pare demonstrat si de clipul realizat de Newspaperswork, o platforma de marketing dedicata mediei belgiene.
Oamenii au pus la cale un experiment interesant: au luat trei reprezentanti ai advertiserilor de top si le-au pus la dispozitie un sofer personal timp de o zi. Le-au lasat, in masina, cite un ziar si au incercat sa le faca drumul ceva mai „picant,” „plantind” in trafic niste personaje care, in mod normal, n-ar fi avut ce cauta acolo, pentru a le distrage atentia. „Sase lucruri pe care le poti rata in timp ce citesti ziarul.” Clipul e mai jos.
Totusi, lucrurile sint ceva mai complicate de-atit. Problemele ziarelor traditionale sint mai multe, incepind de la distributie, care a picat, constant, in toata lumea, pina la comoditatea pe care o ofera mediul online. Ziarele, in forma actuala, nu mai pot fi „salvate,” in ciuda unor campanii precum cea realizata de Newspaperswork. E mult mai simplu sa deschizi laptopul in loc sa cumperi un ziar de la chiosc si, in acelasi timp, citirea unui ziar poate parea pierdere de vreme, cita vreme – si ne intoarcem la ce ziceam mai sus – nu iti ofera notificari, nu-ti spune cind ai mailuri si nici ce ai pe lista de rezolvat.
Vechiul model. Noul model
Daca ar fi sa ne rezumam la vechiul model de business, presa tiparita de tip cotidian va disparea, in urmatorii ani, aproape complet. Vor rezista mai mult timp ziarele mici, de provincie, unde rutina de a cumpara gazeta sau de a o primi, dimineata, la usa, va continua sa persiste. Vor ramine, pentru o perioada, ziarele mari – ma gindesc la cele de dimensiunea, respectiv prestigiul New York Times, desigur, raportate la fiecare teritoriu in parte – insa pentru un public tot mai restrins.
Noul model este, evident, cel online. Si, incet si sigur, vor fi adoptate paywall-urile, cel putin pentru materialele ample, care necesita mai mult de o relatare scurta. La care vom adauga aplicatiile pentru tablete. Aici insa e o mica problema, ce tine mai ales de designul editorial. Incepem, deja, sa vorbim de design editorial „tablet native” sau, cum l-au mai botezat unii, „web native.” Designul traditional, in materie de stiri, nu este la fel de fiabil si in print si in aplicatii.
Craig Mod are o analiza interesanta pe tema asta, pornind de la exemplul dat de Marco Arment cu propria publicatie, The Magazine. Mod numeste acest tip de distributie „subcompact publishing.” Si aici vorbim mai ales despre usurinta de a citi si a te concentra asupra articolului, designul minimalist, lizibilitatea, focusul pe cititor etc. Mod tinde sa lase loc concluziei ca acest tip de publishing ar putea salva jurnalismul.
Subcompact publishing
Insa Arment nu e de aceeasi parere. Contexul e relativ simplu: Arment este programator, nu jurnalist, iar publishingul este doar o pasiune pentru el. Este si motivul pentru care cofondatorul Tumblr, dupa plecarea din companie, a dezvoltat Instapaper, un serviciu (aplicatie, extensie de browser etc.) care afiseaza doar articolul, fara nici un soi de „gunoaie,” deci nici reclame sau alte sectiuni precum „related articles,” „recent comments” sau similare. Experienta cu Instapaper l-a motivat, printre altele, sa dezvolte si The Magazine, o revista de iPad/iPhone cu un design minimalist, in care pune accentul pe continutul de calitate si pe simplitate, uzabilitate si pe experienta utilizatorului.
Arment insa considera ca formatul pe care Mod il lauda nu are nici o legatura cu salvarea jurnalismului, ci este, mai degraba, un concept care-i poate inspira pe ceilalti in momentul in care vor incerca sa gaseasca un format editorial care sa functioneze, care sa atraga cititorii, care sa-i convinga sa plateasca pentru un produs editorial bun:
- „Tablet-native” publishing shouldn’t mean any particular multimedia features or structures. True tablet-native publishing should mean using the freedom of modern platforms to break out of the idea that publications need to follow a universal mold. They’re all just software now, and a unified platform would only limit the possibilities.
Cum ar putea functiona publishingul pe tablete
Sint doua probleme mari pe care le intimpina orice publisher care doreste sa intre in lumea tabletelor. Prima, si cea mai mare – la propriu, – este dimensiunea unui numar al unei reviste de iPad. Exemplele cele mai comune sint si cele ale celor mai populare aplicatii de acest tip. Wired, de exemplu, are citeva sute de megabytes. Vorbim, aici, de un PDF enorm peste care s-au programat o serie de gesturi, de la scroll si pina la zoom, la care se adauga imagini la rezolutii extreme si clipuri video.
Daca imaginile si clipurile sint intr-o masura responsabile pentru dimensiunea fisierului downloadat, nici cu formatul fisierului care le integreaza nu ne e rusine. PDF are dezavantajul de a fi un format greoi. Cealalta solutie, gasita de Arment, se bazeaza pe uneltele „native” ale online-ului: HTML, JavaScript si CSS. Practic, fiecare nou numar al The Magazine inseamna downloadul unor fisiere HTML si CSS, iar in curind, si a unor imagini optimizate ca la carte. Pentru ca, spre deosebire de modelul „traditional,” Arment e de parere ca modelul „subcompact” inseamna timpi de incarcare cit mai mici, dimensiuni reduse si focus pe accesul simplu si cit mai rapid la continut. (…)
INTERVIURILE HotNews.ro