Sari direct la conținut

Probleme la plăţile cu cardul în toată Germania

HotNews.ro
La bancomat, Foto: Lev Dolgachov / Alamy / Alamy / Profimedia
La bancomat, Foto: Lev Dolgachov / Alamy / Alamy / Profimedia

Probleme la plăţile cu cardul au fost semnalate joi pe întreg teritoriul Germaniei, aparent din cauza unei defecţiuni la un furnizor de servicii IT, astfel că germanii au fost nevoiţi să folosească numerarul pentru a cumpăra bunuri, transmite DPA.

Cardurile de debit şi cele de credit au fost afectate încă din dimineaţa zilei de joi, şi, de asemenea, au fost raportate probleme cu cei care au încercat să scoată bani de la ATM.

Potrivit German Banking Industry Committee, au existat probleme şi la utilizarea cardurilor germane de credit şi de debit în afara ţării.

Pe baza informaţiilor disponibile la acest moment, ipoteza unui atac cibernetic poate fi exclusă, a declarat un purtător de cuvânt al Asociaţiei industriei bancare.

Perturbările au la origine problemele apărute la First Data, un furnizor de servicii IT care este deţinut de grupul american Fiserv, a spus un purtător de cuvânt al companiei. Acesta a adăugat că firma lucrează la rezolvarea problemei şi îi va informa pe clienţi în cel mai scurt timp posibil.

Oficiul Federal German pentru Securitatea Informaţiilor (BSI) a transmis că este conştient de „perturbări în plăţile cu cardul la diferite instituţii financiare” adăugând că este „în contact cu cei afectaţi precum şi cu autorităţile relevante”.

„Analizăm în prezent faptele precum şi natura şi amploarea perturbării”, a precizat BSI.(Agerpres)

INTERVIURILE HotNews.ro