Sari direct la conținut

Proskuryakova (Banca Mondială): România trebuie să ofere şanse copiilor să-şi exploateze talentul

HotNews.ro
Imagine din timpul conferintei, Foto: Hotnews
Imagine din timpul conferintei, Foto: Hotnews

România trebuie să investească mai mult și mai inteligent în viitorul ei, având în vedere că ratele de părăsire timpurile a școlii se află la niveluri foarte ridicate, iar multe instituții de învățământ au performanțe scăzute. Aceasta este una dintre concluziile „Raportului privind Dezvoltarea Globală în 2018: Prin învățare îndeplinim ceea ce promite educația”, realizat de Banca Mondială.

Tatiana Proskuryakova, manager de ţară al Băncii Mondiale, a vorbit pe marginea raportului în cadrul unui eveniment organizat împreună cu SNSPA.

„Tehnologia oferă o paletă mult mai largă de oportunităţi angajaţilor calificaţi şi firmelor inovatoare, în timp de angajaţii slabi calificaţi şi firmele mai puţin productive riscă să rămână în urmă. România are studenţi foarte buni care vor ajunge la companii de elită, dar, în acelaşi timp, în România există persoane care nu au deprins abilităţi foarte bune. În zona rurală, doar 1% dintre tineri au abilităţi şi performanţe în învăţământ. Ţara va avea de recuperat un decalaj foarte important în raport cu celelalte state. (…) România trebuie să investească mai mult în educaţie, mai inteligent şi să ofere şanse copiilor să-şi exploateze talentul”, a declarat Proskuryakova.

Conform unui document oferit în cadrul evenimentului, în România se pot observa atât regiuni urbane, dinamice, dezvoltate, cât și regiuni rurale sărace și rămase în urmă.

„Cetățenii europeni cu venituri mici sunt lăsați în urmă pe piața forței de muncă, iar în anumite regiuni sunt diferențe în privința standardelor de viață. Tehnologia oferă o paletă mult mai largă de oportunități angajaților calificați și firmelor inovatoare, în timp ce angajații slab calificați și firmele mai puțin productive riscă să rămână în urmă. Drept rezultat, țările și regiunile care oferă puțin oportunități pentru dobândirea competențelor relevante pierd teren în procesul de convergență”, se arată în document.

Potrivit acestuia, în timp ce educația este piatra de temelie pentru dezvoltarea capitalului uman, există o diferență semnificativă între școlile din mediul urban și cele din rural.

  • În România, doar un procent dintre școlile foarte performanțe și aproximativ 83% dintre școlile cu performanțe scăzute se află în mediul rural.
  • De asemenea, diferențele sunt dovedite și prin ratele constante de părăsire timpurie a școlii între mediul rural (26,6%) și cel urban (6,2% în orașe).
  • În același timp, 25,6% reprezintă rata de absorlvire a sutdiilor la nivel terțiar, fiind cea mai mică din UE. Pentru România, devine imperativă nevoia de a investi mai mult și mai inteligent în educație.

Principalele recomandări ale Raportului Băncii Mondiale pentru România includ măsurarea competențelor, atragerea și menținerea celor mai buni în cariera didactică, investiții mai mari în educație și cu accent pe grupurile vulnerabile, creșterea gradului de responsabilitate pentru rezultatele învățării, implicarea angajatorilor și a altor factori interesați.

Un angajament clar este necesar pentru diminuarea decalajelor între cei care prosperă și cei care rămân în urmă.

„România trebuie să investească mai mult și mai inteligent în viitorul ei. Realizarea integrală a agendei privind educația necesită o finanțare susținută, inovativă, bine țintită însoțită de măsuri eficiente de implementare în atingerea obiectivului învățării de calitate pentru toți și la toate nivelurile de educație”, menționează sursa citată.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro