Psiholog: „Deseori, când ești copil sau adolescent, viața ți se pare insuportabilă!”. Când să se îngrijoreze părinții de tristețea copiilor și cum să reacționeze

Gândurile suicidare sunt frecvente printre copii și adolescenți. Cei mai mulți le ascund, iar dacă le mărturisesc nu o fac în fața părinților, ci mai degrabă în fața prietenilor. Sunt convinși că adulții nu-i vor înțelege dacă deschid subiectul, ba mai mult decât atât, îi vor judeca și condamna. Depresia și tulburările mintale reprezintă primul factor de risc. Psihologii explică care este situația adolescenților din România și recomandă păriniților.

Peste 720.000 de persoane se sinucid în fiecare an, potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Pentru fiecare sinucidere, există alte 20 de tentative, potrivit aceleiași surse. În 2021, sinuciderea a fost a treia cauză de deces în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani, la nivel global, aproape trei sferturi din numărul total de sinucideri – 73% – având loc în țările cu venituri mici și medii.

Mulți adolescenți au gânduri suicidare

Raportul Youth Risk Behaviour Survey. Data Summary and Trends Report 2011-2021 – Sondajul privind comportamentul de risc în rândul tinerilor, al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, CDC, din SUA, arată că 13% dintre fetele de liceu au încercat să se sinucidă, iar 30% au luat în considerare acest lucru.

Procentele sunt și mai mari în rândul adolescenților  LGBTQ+ , respectiv 20% și 45%.

„Ideația suicidară este foarte frecventă în rândul copiilor și adolescenților. Într-un studiu cu peste 10.000 de adolescenți din țara noastră, cu vârsta medie de 18 ani, am identificat că 48,9% dintre tineri au recunoscut în mod anonim că au avut cel puţin o dată gânduri de suicid. Ne-ar putea speria acest rezultat, însă ne spune foarte mult despre viața psihică și emoțională a adolescenților”, subliniază psihologul și psihoterapeutul Mihai Copăceanu.

Adolescenții de azi, adaugă psihologul, sunt mult mai vulnerabili în ceea ce privește sănătatea mintală: „Ei suferă mult mai mult decât noi adulții și decât ne-am putea da seama. Deseori, când ești copil sau adolescent, viața ți se pare insuportabilă!. Majoritatea suferă de cele mai multe ori în tăcere și în singurătate, pentru că se simt neînțeleși și pentru că sunt convinși nu doar că adulții nu i-ar înțelege, ba i-ar judeca, critica și condamna.”

Factori de risc

Potrivit OMS, printre factorii de risc când vorbim de sinucidere se numără depresia, tulburările legate de consumul de alcool, pierderea cuiva apropiat, singurătatea, discriminarea, dificultățile de relaționare, problemele financiare, violența și abuzul. Stigmatul asociat tulburărilor de sănătate mintală și sinuciderii determină multe persoane să nu caute ajutor. Nu în ultimul rând, sinuciderile și tentativele de sinucidere au un efect de undă asupra familiilor, prietenilor, colegilor și comunităților.

Pe măsură ce copiii cresc, e tot mai greu pentru părinți să afle ce gândesc și ce simt aceștia, atrag atenția psihologii. „Adolescenții își ascund foarte bine emoțiile negative și cei din jurul lor aproape în toate cazurile de suicid declară că n-au văzut niciun semn de îngrijorare și de fapt n-au avut habar de ceea ce este în sufletul lor”.
Prima greșeală a părinților și a oricărui adult este atunci când nu iau în seamă și când ironizează acuzele lor. „Ce fel de probleme ai tu la 13 ani? O prostie…”, atenționează psihologul.

Ce pot face părinții

Replici precum „Aș vrea să mor”, „Nimic nu are importnță”, „Uneori aș vrea să adorm și să nu mă mai trezesc”, „Tuturor le-ar fi mai bine fără mine”, „N-o să vă mai dau multă vreme bătăi de cap” ar trebui să acționeze semnalul de alarmă nu doar pentru părinți, ci și pentru profesori, colegi, prieteni aflați în preajma acestor adolescenți, atenționează specialiștii citați de healthychildren.org, site-ul Academiei Americane de Pediatrie.

Potrivit statisticilor consultate de sursa anterior citată, nouă din zece adolescenți care au decedat prin suicid sufereau de depresie și alte tulburări legate de sănătatea mintală. Dar chiar și cei care nu sunt diagnosticați cu astfel de tulburări mintale pot fi la risc, mai spune aceeași sursă. Aceasta pentru că problemele de sănătate mintală pot fi greu de diagnosticat la vârste fragede. Prin urmare, persoanele aflate în proximitate trebuie să rămână calme și alerte și să meargă ele către adolescenții care par a avea probleme.

Ce pot face părinții într-un asemenea context? „În primul rând, să trateze cu seriozitate atunci când în diverse momente ale vieții lor de copii, aceștia experimentează tristețe, confuzie, respingere sau deprimare, chiar dacă lor li se pare o banalitate. În al doilea rând, să se apropie emoțional și să asculte mai mult decât să vorbească. Să fie fizic lângă copiii lor, să încerce să se transpună în mintea și în corpul lor suferind”, recomandă Mihai Copăceanu.

Se ascund de părinți, dar vorbesc cu prietenii

Informarea asupra subiectului joacă și ea un rol important. „Le recomand părinților să citească studii și articole pe tema aceasta deoarece s-a scris foarte mult, nu doar despre ideația suicidară, cât și despre autorănirile la adolescenți, atât de dese întâlnite mai ales în rândul fetelor de 12, 13 ani. Citind vor putea să cunoască mai mult despre universul emoțional al tinerilor.”

Și nu în ultimul rând să se adreseze unui psiholog, pentru că, așa cum aminteam mai sus, gândurile suicidare pot apărea în contextul unei suferințe psihice clinice precum depresia.

Psihoterapeutul Mihai Copăceanu mai spune că un rol esențial îl au prietenii adolescenților cu idei suicidare, mai ales că în multe cazuri ei se ascund de părinți, dar își exprimă gândurile în fața prietenilor de aceeași vârstă, fie verbal, fie online: „Și nu doar ideile, cât planurile de suicid și întreaga experiența tristă. Orice prieten care aude astfel de gânduri reacționează prompt, însă mai mult decât atât, decât un simplu dialog pe WhatsApp ei au obligația de a anunța adulții. Pentru că, în unele cazuri, ideația nu dispare și dacă dispare, la un nou moment critic reapare,” conchide Mihai Copăceanu.

Sfat: ascultați copilul, fără a-l judeca sau învinovăți

Când un copil vorbește sau scrie despre sinucidere este firesc ca părintele să se simtă șocat, contrariat, furios. Să nege situația și să-l certe pe copil.

Dar, focusul ar trebui să fie, în primul rând, pe nevoile copilului. Părintele este dator să creeze un spațiu sigur pentru copil în care acesta să se poată destăinui cu încredere, fără să-l judece sau să-l învinovățească pe copil.

Replicile precum „Ce tâmpenii ești în stare să spui”, „Ai o viață nemaipomenită, de ce ai vrea să-i pui capăt?”, „Nu vorbești serios”, „Nu pot să cred ce aud” ar trebui înlocuite cu „Îmi pare rău că simți așa, poți să-mi spui mai multe?”, „Pare că suferi foarte mult și nu găsești o cale de ieșire din impas”, „Trebuie să fii foarte rănit în sufletul tău ca să te gândești să pui capăt vieții”.

Riscul de comportament suicidar este unul complex, iar acțiunea rapidă este crucială. În funcție de situație, aceasta poate să însemne de la contactarea unui specialist în sănătate mintală și până la apelarea unei linii telefonice specializată pentru a primi îndrumare sau chiar la apelul de urgență 112.

Sursa foto: Dreamstime.com