Psihologii au identificat ce comportamente ale copiilor prezic tulburări de anxietate mai târziu în viață / Ce ar trebui să facă părinții
O nouă cercetare realizată la Universitatea Otago din Noua Zeelandă a identificat ce comportamente specifice ale copiilor ar putea indica dezvoltarea de tulburări de anxietate în viața de adult, relatează MedicalXpress.
Studiul publicat în revista de specialitate Psychological Medicine a folosit date de la renumita cercetare CHDS (Christchurch Health and Development Study), un studiu longitudinal privind 1.265 de copii născuți în Christchurch într-un interval de 4 luni în anul 1977.
Noua cercetare a urmărit 15 tulburări de anxietate comune în rândul grupului de la CHDS, acum adulți trecuți de 40 de ani, când aceștia aveau între 7 și 9 ani, comparând interviurile și rezultatele evaluării acestora de-a lungul timpului.
„Cercetări internaționale anterioare au identificat deja o legătură între tulburările de anxietate din copilărie și tulburări de anxietate mai târziu în viață, dar nu cu acest nivel de detalii”, afirmă Nathan Monk, doctorand la Otago și autor principal al studiului.
„Acest studiu reprezintă o noutate întrucât ne permite să vedem ce comportamente specifice din copilărie sunt cele mai influente [în dezvoltarea tulburărilor de anxietate ca adult]”, mai spune acesta.
Comportamentele care prezic tulburări de anxietate
Monk și ceilalți cercetători care au realizat studiul au descoperit că anumite comportamente observate în copilărie – printre care tendința de a plânge ușor și des, de a face lucrurile singur și de a părea adesea trist – sunt un indicator al unui risc mai ridicat de apariție a anxietății în viața de adolescent și adult.
Însă alte comportamente care ar putea îngrijora părinții precum timiditatea față de alți copii, tendința de a fi supus și docil, teama față de autoritate și oameni în general nu au fost corelate cu un risc mai crescut de dezvoltare a unor tulburări de anxietate în viața de adult.
„Practic am descoperit că în copilărie comportamentele de anxietate legate de izolarea socială și tristețe par să poarte un risc de dezvoltare a unei tulburări de anxietate mai târziu în viață”, explică Monk.
„În contrast, comportamente legate de temeri situaționale și anxietate în jurul adulților nu par să poarte același risc”, subliniază acesta.
Datele cercetării CHDS au identificat anterior o rată surprinzător de ridicată a tulburărilor de anxietate în rândul grupului studiat, arătând importanța identificării timpurii a factorilor de risc, în special în rândul fetelor.
Aproape jumătate (49%) din participanții de sex feminin ai cercetării au întrunit condițiile clinice pentru diagnosticarea unei tulburări de anxietate în adolescență (14-21 de ani), procentul scăzând doar ușor (48%) mai târziu în viață (21-40 de ani).
Ce ar trebui să facă părinții și o notă de precauție
„Această cercetare subliniază importanța dezvoltării active a unor abilități sociale și de gestionare a emoțiilor, în special în primele 1.000 de zile în viața unui copil când părinții joacă un rol cheie”, afirmă dr. Kat Donovan, profesoară la Universitatea Otago.
„Toți copiii au anxietate la un anumit stadiu dar aceasta este motiv de îngrijorare doar când perturbă dezvoltarea lor și reduce oportunitățile de învățare educațională și emoțională”, mai spune aceasta.
Ea subliniază însă că studiul sugerează că anumite comportamente ale copiilor sunt absolut normale și nu ar trebui să reprezinte motive de îngrijorare.
„Este dificil pentru părinți să vadă că copilul lor suferă de disconfort însă este important să îl ajute să își tolereze emoțiile și să nu le evite, încurajându-i să se afle în situații care sunt provocatoare și oferindu-le oportunități de a fi expuși acelor situații”, sfătuiește Donovan.
Nathan Monk atrage însă atenția că rezultatele studiului ar trebui interpretate cu precauție întrucât sunt primele de acest fel, fiind necesară confirmarea lor în rândul altor grupuri.
„Tulburările mintale sunt incredibil de complexe și apar din procese pe care nu le înțelegem bine încă. Fiecare individ este unic și doar fiindcă unele din aceste comportamente din copilărie tind să prezică probleme de anxietate ulterioare, asta nu înseamnă că va fi valabil pentru fiecare copil”, sublinază Monk.
Citește și:
INTERVIURILE HotNews.ro