Sari direct la conținut

Putin, ”primul energetician” al lumii

HotNews.ro

Chiar si dupa ce va parasi fotoliul prezidential, Vladimir Putin nu va pleca din afacerile cu petrol si gaze naturale, scrie Fundatia pentru securitate energetica nationala (FNEB) intr-un raport cu titlul „Complexul petrolului si gazelor naturale si proiectul energetic putinian”.

In opinia FNEB, scrie Vedomosti, Putin ar putea conduce un gigant creat din contopirea Gazprom cu Rosneft, un „OPEC al gazelor naturale” sau o confederatie eurasiatica a petrolului si gazelor naturale. Analistii gasesc toate aceste variante prea putin credibile, subliniaza Vedomosti.

Dezvoltarea economiei ruse, explica raportul amintit, „depinde in totalitate de factorul energetic, care este, in acelasi timp, si principalul atu al Rusiei in politica mondiala.

Putin este prea tanar pentru a parari de buna voie marea scena a jocurilor geostrategice, iar misiunea lui este de a „iesi din tiparul liderului national si de a deveni cel mai mare energetician al lumii”.

Potrivit FNRB, „este o misiune personala. Putin controleaza sfera petrolului si gazelor naturale in mod deosebit: in vara anului trecut el insusi a modificat traseul oleductului estic, iar in septembrie a negociat construirea conductei Burgas – Alexandropolis”, isi justifica FNEB punctul de vedere.

Autorii raportului examineaza mai multe variante a modului in care Putin si-ar putea realiza ceea ce ei considera a fi planurile sale de viitor.

1. Crearea unei megacorporatii energetice prin contopirea Gazprom si Rosneft, la care ar putea adera ulterior Transneft, Sovkomflot si Novosil, ba chiar Surgutneftegaz.

2. Numirea lui Putin in functie de presedinte al consilierului director al Gazprom.

3. Putin ar putea asigura conducerea unui OPEC al gazelor naturale, cu posibilitatea transformarii lui ulterioare intr-un bloc politico-militar.

4. Putin ca lider al unei confederatii eurasiatice a petrolului si gazelor naturale, structura formata din Rusia, Kazahstan, Uzbekistan si Turkmenia.

Aceasta ultima versiune este catatologata de experti ca fiind rupta dintr-un roman SF. „Asa ceva nu doreste nici un stat care abia a invatat ce inseamna independenta in propriile interese. Nici Rusia nu-si doreste o astfel de confederatia – are si asa destula bataie de cap cu Belarus”, afirma Boris Smelev, directorul Centrului pentru studii politice comparative.

Intrebarea „Who is Mr. Putin?” a dominat primii trei-patru ani ai presedintiei lui Putin, aminteste, in alta ordine de idei, Dmitri Badovski, directorul general adjunct al Institutului pentru sisteme sociale. Nici intrebarea „Who Mr. Putin will be after 2008?” nu va avea un raspuns imediat, sustine politologul.

„Mai intai va fi o pauza de un an – Putin are nevoie de timp pentru a se convinge cum functioneaza sistemul subteran de control a evenimentelor din tara”, explica Badovski. In timp ce strategul sef al Alfa-bank, Christopher Whifer este convins ca viitorul lui Puitn nu va avea nici o legatura cu sectorul energetic.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro