Sari direct la conținut

Raport al Curtii de Conturi: AVAS i-a permis lui Ioan Niculae sa nu respecte clauzele din contractele de privatizare a trei combinate chimice

HotNews.ro

Raportul Curtii de Conturi pe 2010 arata ca Ioan Niculae nu a respectat clauzele cuprinse in contractele de privatizare a trei combinate chimice, mai ales cele referitoare la efectuarea investiţiilor asumate. Pe de alta parte, nici Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) nu a urmarit daca au fost sau nu respectate aceste clauze. Este vorba de contractele de privatizare a combinatelor Amonil Slobozia, Sofert Bacau si Azochim SA Săvineşti. Vezi in text care sunt neregulile descoperite de Curtea de Conturi.

Nereguli dupa privatizarea SC Amonil SA Slobozia

  • Neprezentarea către vânzător, în termenul prevăzut în contract (nu mai târziu de data de 30 aprilie a fiecărui an), a certificatelor semnate de cenzorii societăţii sau de o firmă de audit care să ateste realizarea investiţiilor la datele scadente din contract;
  • Nerealizarea volumului de investiţii prevăzut în contract, contrar clauzei în conformitate cu care cumpărătorii se obligă că vor face în continuare investiţii în societate în sumă totală de 13.755 mii lei, echivalentul a 52,5 milioane USD, într-o perioadă de 5 ani de la data semnării contractului.
  • Deficienţe în stabilirea şi urmărirea încasării, de către AVAS, a penalităţilor datorate de cumpărători, în condiţiile nerealizării obligaţiilor investiţionale asumate prin contract. La calculul penalităţilor nu s-a luat în considerare faptul că, în contractul de privatizare, investiţiile au fost exprimate atât în lei cât şi în echivalent USD.

Calculul penalităţilor s-a efectuat prin aplicarea procentului de 25% la valoarea investiţiilor exprimată în lei, la finele perioadei investiţionale, fără să se ţină cont de echivalentul în lei a sumei în USD, la data scadenţei, în condiţiile în care clauza din contract prevede că, cumpărătorii se obligă că vor face în continuare investiţii în societate în sumă totală de 13.755 mii lei, echivalentul a 52,5 milioane USD.

Penalităţile, astfel calculate, au fost în valoare de 3.439 mii lei, cumpărătorul fiind acţionat în instanţă, de către AVAS, pentru obligarea la plata lor.

Valoarea estimată, în timpul controlului, a penalităţilor datorate de cumpărători, pentru nerealizarea investiţiilor, la datele scadente din Programul de investiţii, ţinând cont de echivalentul în lei a sumei în USD, înscrisă în contract, şi de cursul leu/USD, comunicat de BNR la datele scadente, reprezintă 17.336 mii lei (3.077 mii lei, pentru anul 1996, respectiv, 14.259 mii lei, pentru perioada 1997-2000).

Faţă de suma de 17.336 mii lei, penalităţile solicitate de AVAS în instanţă, pentru care cumpărătorul a fost obligat la plată, în valoare de 3.439 mii lei, acoperă doar parţial penalităţile estimate pentru investiţiile nerealizate la prima scadenţă (31.12.1996), în sumă de 3.077 mii lei.

La data controlului, AVAS era înscrisă la masa credală a cumpărătorului (firmă aflată în insolvenţă), pentru suma de 3.439 mii lei. În timpul controlului AVAS a solicitat actualizarea la inflaţie a debitului menţionat, creanţa actualizată valorând 3.716 mii lei.

AVAS nu a fost de acord cu aceasta constatare. Direcţia Asistenţă Juridică şi Contencios, din cadrul acestuia, a precizat: „… – ţinând seama de durata în timp a investiţiilor, precum şi de eventualitatea deprecierii leului în evoluţia cursului valutar, raportarea sumelor la valuta (USD), deşi nu era impusă prin acte normative, constituie o măsură de prudenţă pentru asigurarea funcţionării în condiţii cât mai bune a societăţilor privatizate ….”.

De asemenea, cel de al doilea aviz era aplicabil la data plăţii efective a obligaţiilor de către cumpărător, astfel că nu este o contradicţie nici cu primul aviz, nici nu putea fi inclus în notă (fiind ulterior), ci o completare care ţine seama de protejarea intereselor statului în ceea ce priveşte cuantumul penalităţilor care trebuie să aibă în vedere eventuale deprecieri ale monedei naţionale.. „.

  • AVAS nu a acţionat cumpărătorii în instanţă pentru plata penalităţilor aferente nerealizării investiţiilor asumate prin contract, după fiecare din datele scadente stabilite prin Programul de investiţii din Anexa nr.2 la contract, existând riscul prescrierii sumelor datorate. În condiţiile în care cumpărătorii nu au achitat penalităţile solicitate prin notificări, AVAS trebuia să acţioneze în instanţă, pentru cele două tranşe de penalităţi, în termenele legale de prescripţie.

In conditiile in care prima perioadă de investiţii era anul 1996, iar a doua perioadă era 1997-2000, s-a constatat că, acţionarea în instanţă, a cumpărătorului, s-a făcut abia la data de 26.09.2002, pentru penalităţi aferente nerealizării volumului total de investiţii.

Din documentele prezentate de AVAS, s-a constatat că, într-o adresă a Direcţiei Juridice, către Departamentul Urmărire Vânzări, Agenţi – Direcţia Performanţe Postprivatizare, din anul 2000, se preciza faptul că, la acea dată, nu mai puteau fi promovate acţiuni în instanţă pentru penalităţi aferente investiţiilor nerealizate în anul 1996, la un număr de 50 de contracte, ca urmare a depăşirii termenului de 3 ani în care se putea acţiona în instanţă pentru recuperarea acestor sume, printre care şi contractul sus menţionat.

Ulterior, în instanţă nu s-a ţinut cont de acest aspect.

AVAS nu a solicitat, în instanţă (nici în cererea de chemare în judecată şi nici pe parcursul derulării litigiului), actualizarea sumei datorate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

  • Curtea de Conturi a mai constatat ca AVAS nu a urmarit modul de realizare a obligaţiei cumpărătorilor de a continua livrarea, de către SC Amonil SA Slobozia, a energiei termice necesare oraşului Slobozia. Referitor la respectarea acestei obligaţii asumate de cumpărători, din documentele prezentate nu au fost identificate înscrisuri care să ateste modul în care AVAS a urmărit îndeplinirea acestei clauze, stadiul îndeplinirii acesteia, precum şi măsurile luate de instituţia publică pentru a determina cumpărătorii să respecte prevederile din contract. In contract nu au fost prevăzute sancţiuni în sarcina cumpărătorilor pentru nerespectarea acestei obligaţii.

Nereguli dupa privatizarea Sofert Bacău

  • Neprezentarea vânzătorului, la termenele prevăzute în contract (cel mai târziu în 30 de zile de la închiderea anului financiar), a certificatelor emise de cenzorii societăţii care să ateste realizarea investiţiilor;
  • Nerealizarea volumului de investiţii, pe primii 2 ani (1998 şi 1999), la termenele prevăzute în contract, fapt pentru care AVAS a calculat şi solicitat în instanţă penalităţi în valoare de 1.718 mii lei, acţiunea aflându-se pe rolul instanţei de judecată.

Nereguli dupa privatizarea Azochim Săvineşti

  • Neprezentarea vânzătorului, în termenul prevăzut în contract (30 de zile de la închiderea anului financiar) a certificatelor emise de cenzorii societăţii, care să ateste valoarea investiţiilor efectuate de cumpărător la acea dată;
  • Nerealizarea volumului de investiţii în sumă de 8.354 mii lei (din care 396 mii lei investiţii de mediu), din totalul de 13.992 mii lei, conform Programului de investiţii din contract.
  • Pentru nerealizarea investiţiilor cumpărătorul a fost acţionat în instanţă de către AVAS fiind obligat la plata de penalităţi, pe care le-a achitat.
  • Nerespectarea de către AVAS, la întocmirea documentaţiei de privatizare, a prevederilor legale referitoare la protecţia mediului şi abordarea cu superficialitate a modului de urmărire a respectării acestei clauze; nerealizarea de către cumpărător a obiectivelor de mediu minim acceptate de legislaţia în vigoare, prevăzute în contract.

Cumpărătorul s-a obligat să îndeplinească obiectivele de mediu minim acceptate de legislaţia în vigoare.

Cu menţiunea că, în Programul de investiţii, anexă la contractul de vânzare cumpărare acţiuni a SC AZOCHIM SA Săvineşti, au fost prevăzute „… investiţii pentru protecţia mediului (396 mii lei)…”, s-a constatat că, la întocmirea documentaţiei de privatizare a societăţii, A.V.A.S. nu a ţinut cont de prevederile legale referitoare la protecţia mediului, respectiv:

  • Nu a solicitat SC AZOCHIM SA Săvineşti întocmirea bilanţului de mediu, încălcându-se prevederile Legii protecţiei mediului nr.137/1995 şi ale Ordinului MAPM nr.125/1996 pentru aprobarea procedurii de reglementare a activităţii economice şi sociale cu impact asupra mediului înconjurător;
  • Nu a inclus, în oferta de vânzare acţiuni, obiectivele de mediu minim acceptate de legislaţia în vigoare, încălcându-se prevederile OUG nr.15/1997 pentru modificarea şi completarea Legii privatizării societăţilor comerciale nr.58/1991, ale H.G. nr.457/1997 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind procedurile de privatizare şi condiţiile de organizare şi desfăşurare a vânzărilor de acţiuni, de părţi sociale şi de active, şi ale Ordinului MAPM nr.184/1997 pentru aprobarea Procedurii de realizare a bilanţurilor de mediu.

Curtea de Conturi a mai constatat ca AVAS nu a respectat termenul de 60 de zile de la data semnării contractului de privatizare a societăţii, pentru a încheia cu aceasta acte adiţionale de decalare a termenelor de plată, prevăzute în convenţiile de sprijin financiar, încheiate în baza Legii nr.58/1991 şi a celor încheiate în baza O.G. nr.13/1995, actele adiţionale fiind încheiate cu o întârziere de peste 5 luni faţă de termenul stabilit prin contract.

Concluzii generale

  • În urma controlului efectuat s-a constatat nerespectarea clauzelor atât de către cumpărători, cât şi de către vânzător
  • Nerealizarea investiţiilor sau realizarea acestora peste termenele convenite, precum şi a raportărilor legate de acestea; nerealizarea obiectivelor de mediu minim acceptate de legislaţia în vigoare, prevăzute în contract;
  • Neîndeplinirea de către cumpărători a angajamentelor cu privire la menţinerea numărului de angajaţi ai societăţii, existenţi la data semnării contractului de privatizare;
  • Deficienţe în stabilirea şi urmărirea încasării, de către AVAS, a penalităţilor datorate de cumpărători, în condiţiile nerealizării obligaţiilor investiţionale asumate prin contract;
  • Nerespectarea, la întocmirea documentaţiei de privatizare, a prevederilor legale referitoare la protecţia mediului şi abordarea cu superficialitate a modului de urmărire a respectării acestei clauze;
  • Nerespectarea termenului de 60 de zile, de la data semnării contractului de privatizare, pentru a încheia cu societatea privatizată acte adiţionale de decalare a termenelor de plată, prevăzute în convenţiile de sprijin financiar;
  • Neurmărirea îndeplinirii obligaţiilor asumate de cumpărători prin contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro