Raportul Kok

Am mai comentat semnificatia Agendei Lisabona, ca strategie a Uniunii Europene in materie de competitivitate economica. Raportul comisiei conduse de Wim Kok (fost premier al Olandei) prezinta o imagine sumbra a indeplinirii Agendei.

La multi dintre indicatorii urmariti (peste 100), realizarile in numeroase dintre tarile membre ale UE sunt departe de tinte.

Raportul este pesimist atunci cand examineaza perspectiva pe termen lung, intrucat dinamica demografica este defavorabila Uniunii (imbatranirea populatiei si criza din sistemele de asistenta sociala), iar multe guverne nu par capabile sa elaboreze politici bugetare care sa combine incurajarea muncii (inclusiv prin impozite mai mici) cu evitarea unor deficite in crestere continua.

Pe acest fond este de inteles dialogul tot mai dificil intre guvernele care doresc sa foloseasca bugetul Uniunii pentru sprijinirea industriilor de viitor si cele ce nu vor o diminuare a fondurilor structurale si de coeziune – ce reprezinta politica Uniunii de ajutorare a tarilor mai putin dezvoltate.

Raportul Kok trebuie citit si printre randuri.

Dincolo de recomandarile sale (intre care: reducerea numarului de indicatori ce evalueaza realizarea Agendei; moderatie in asteptari, in sensul reformularii tintei de transformare a UE, ca una dintre cele mai competitive zone economice ale lumii), se cuvine sa desprindem o idee, si anume: in ultima instanta, politica publica nationala decide evolutia unei tari, fie aceasta inauntrul Uniunii.

De altfel, deceniul trecut prezinta o experienta cu mult talc; tarile scandinave s-au dovedit mult mai performante in privinta flexibilizarii pietei muncii – fara a renunta la trasaturi de baza ale sistemului asistential, in alocarea de fonduri publice si private pentru cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica.

Finlanda, Danemarca, Suedia sunt campioane ale UE atunci cand vorbim de ponderea R&D in PIB (circa 3%), in timp ce Franta, Germania, Italia au rezultate mediocre.

Teama unor tari din UE este amplificata si de fenomenul de relocalizare industriala (off-shoring/outsourcing), care este inevitabil in conditiile unor diferentiale de salarii foarte mari, al transferului de tehnologie. Tot aici trebuie sa includem si „competitia fiscala” ce se practica chiar in interiorul UE.

Daca ansamblul spatiului UE ar creste cu 3%-4% anual, accentele de nervozitate si nelinistile ar fi mult atenuate. Dar tendintele sunt altele; prognozele, influentate si de persistenta nivelului inalt al pretului la combustibili, indica a crestere medie a UE de sub 2% anual si adancirea dificultatilor bugetare.

In aceste circumstante, fiecare tara membra a Uniunii cauta solutii individuale, atat cat permit regulile comune si uneori fortandu-le – ca in cazul Pactului de Stabilitate Financiara (care prevede limita de deficit bugetar de 3%).

Sunt lectii pentru Romania extrase din tumultul vietii Uniunii, concluziile raportului Kok. Una, ca nu trebuie sa relaxam eforturile de a avea o economie de piata cu functionare cat mai buna; miza anilor ce vin nu mai este „daca vom fi”, ci „ce vom fi” inauntrul Uniunii. Varietatea de conditii institutionale si economice din Uniune sugereaza viitori posibili pentru Romania post-2007.

Dincolo de valentele extraordinare de modernizare pe care le are aplicarea Acquis-ului, depinde de noi sa avem cat mai mult oxigen dupa aderare. Trebuie sa amelioram mult disciplina financiara, sa consolidam finantele publice.

In acest sens este obligatoriu sa ne ocupam de solutionarea crizei din sistemul asigurarilor sociale, chiar daca va dura ani in sir; aici este vorba de masuri pe piata muncii ca si de ordin fiscal, care sa scoata din economia informala la lumina, sa mareasca productivitatea muncii, sa favorizeze asimilarea intensa de tehnologii noi.

Alta lectie este ca, desi Uniunea are dificultati majore, aderarea reprezinta o sansa extraordinara pentru noi de a valorifica atuurile acesteia; ma refer la posibilitatea de a castiga mult mai mult pentru cei care lucreaza afara, presiunea pentru modernizare a structurilor institutionale autohone (functionarea statului de drept), accesarea a miliarde de euro ca fonduri structurale, modernizarea

mediului rural, a infrastructurii etc. Exista costuri importante ale aderarii si numeroase intreprinderi vor suferi in urma „socului viitorului”, dar pariul tarii poate fi castigat. In fine, raportul Kok subliniaza importanta politicilor nationale in realizarea Agendei.

Trebuie spus ca Romania are o agenda ampla, care este definita esentialmente de problematica „ajungerii de urma” (catching up), pe multe planuri. Avem aici de invatat de la Spania (mai ales), Irlanda, Portugalia etc. In fine, repet o teza: depinde si de noi ca sa obtinem cat mai multe beneficii din „relocalizarea industriala” ce are loc in Europa.