Sari direct la conținut

Razboi pe bitumul cu polimeri

HotNews.ro

De la 1 ianurie 2008 toate drumurile nationale se vor construi cu bitum polimerizat, este decizia luata de Ministerul Transporturilor . Cum singura firma, rafinaria Vega, care produce un astfel de bitum ii apartine omului de afaceri Dinu Patriciu, acuzele de favoritism politic nu au intirziat sa apara.

Fostul ministru al transporturilor, Radu Berceanu, spune ca este vorba de „o smecherie prin care banii bugetului de stat vor ajunge in buzunarele lui Patriciu” Berceanu acuza ca nu au fost date normele de utilizare si ca masura nu a fost anuntata din timp.

In schimb, Patriciu pune la zid „:mafia drumurilor” care nu are interesul sa introduca bitumul cu polimeri si careia ii declara razboi.

Marile firme de constructii, cum ar fi Euroconstruct, sustin insa ca masura este buna si ca pina acum bitumul cu polimeri trebuia importat. Ele atrag insa atentia ca preturile vor creste simtitor, cu cel putin 20%.

Patriciu declara razboi „mafiei drumurilor”

Dinu Patricu, patronul singurei rafinarii- Vega, Ploiesti, care produce bitum cu polimeri, a acuzat joi „ mafia drumurilor” care doreste sa profite de calitatea proasta a bitumului folosit pentru a-si mari afacerile.

”Este o reactie a mafiei drumurilor, care nu are interesul ca in Romania sa fie utilizat un produs de calitate. Aceasta mafie este formata din cei care repara drumuri, care au interesul sa suga banii publici si pe care ii deranjeaza sa avem drumuri europene, pentru ca ar ramane fara obiectul muncii”, a spus Patriciu.

Sefii acestei mafii ar fi „fosti receptioneri si barmani”, a declarat Patriciu facind aluzie la firma Euroconstruct. „Ne-am gandit ca vom ajunge sa infruntam mafia drumurilor. Inceputul acestei infruntari este acum”, a completat Patriciu.

Euroconstruct spune ca deja a folosit acest bitum in Bucuresti

Firmele de constructii nu se arata insa deloc deranjate de decizia Ministerului, spunind ca „este o initiativa buna, iar acest tip de bitum trebuia de mult introdus in Romania”.

Dan Besciu, reprezentantul firmei Euroconstruc” a declarat pentru HotNews.ro ca si pina acum firma folosea bitum cu polimeri, adus insa de la OMV Austria, de undeva de linga Viena. „ Faceam peste 1000 km cu masinile si pretul este foarte ridicat din cauza aceasta. Noi l-am folosit la strazile din Bucuresti, nu si la drumurile nationale, din cauza pretului”.

Besciu admite ca bitumul polimerizat este mult mai bun, ca rezista la variatiile de temperatura si ca, probabil, si alte firme mari, cum este Arpechiumul, vor incepe sa-l produca.Reprezentantul firmei Eurconstruct, atrage atentia ca pretul va creste semnificativ, cu minimum 20%.

Radu Berceanu:” O smecherie facuta sa-l favorizeze pe Patriciu”

Fostul ministru al transporturilor, Radu Berceanu, acuza insa dur hotarirea Ministerului, spunind ca astfel banii de la bugetul statului vor ajunge in conturile lui Dinu Patriciu.

„Este o smecherie facuta sa-l favorizeze pe Patriciu, a declarat Berceanu pentru HotNews.ro.

Este evidenta implicarea grupului de interese din jurul premierului Tariceanu, avand in vedere ca Dinu Patriciu si-a inaugurat in luna august propria statie de bitum polimer, iar la doua luni Compania de Drumuri, iata, ia decizia in mod unilateral de a construi drumuri doar din materialul produs de firma lui Dinu Patriciu”.

Adevarata conexiune a grupului de interese cu banii cetateanului este omul numit de Calin Popescu Tariceanu la conducerea CNADNR, Mihai Grecu, fost consilier al primului ministru, tanar marcant al generatiei Chiuariu-Adomnitei, a completat Berceanu.

Berceanu mai sustine ca problema nu este introducerea bitumului polimezat , ci faptul ca decizia ministerului are termen peste o luna, ceea ce favorizaeaza fimma lui Patriciu, unicul producator in acest moment.

„ Trebuia sa se anunte ca va fi introdus acest bitum, astfel incit si alte firme sa poata achizitiona instalatiile de producere.Celor care vor cumpara de abia acum instalatia, le va mai lua luni bune, daca nu chiar un an pina sa inceapa productia. Atita i-a luat si lui Patriciu. In plus, trebuiau date normele de utilizare”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro