Războiul dronelor: Când tehnologia începe să schimbe regulile

Luna trecută Iranul a doborât o dronă militară americană, practic o aeronavă fără pilot ce ar fi costat peste 220 de milioane de dolari. Statele Unite anunță că au răspuns cu același gest, dar ”războiul dronelor” nu este un concept nou și a început cu mai mulți ani în urmă, intensificând tensiunile dintre SUA și Iran. Iată povestea acestor drone militare uimitor de scumpe și de complexe din punct de vedere tehnologic, care schimbă regulile războiului.

În luna iunie, Iranul a atacat o aeronavă de tip UAV (unmanned aerial vehicle) Northrop Grumman RQ-4 Global Hawk ce aparținea Statelor Unite. Rolul acestui tip de drone este acela de a supraveghea de la distanță teritorii de până la 100.000 de metri pătrați și are capacitatea de culege și analiza date din teritoriile supreavegheate, dar nu are capacități ofensive, cu alte cuvinte nu poate fi folosită în atac.

Aceste dispozitive Global Hawk, lansate în 2001, sunt masive, cu o anvergură a aripilor de circa 39 de metri și o înlțime de 14,5 metri, o greutate de 16 tone, autonomie de 34 de ore și zboară la o altitudine de peste 17.900 de metri. Printre tehnologiile incluse în aceste UAV-uri se numără capacitatea de vizualizare în infraroșu, imagistică termică, radar și imagistică elctro-optică. Dimesiunea lor uriașă le permite dotarea cu multe alte tehnologii, ele putând fi practic personalizate în funcție de misiune. Spre exemplu, pentru supraveghere sau spionaj ele sunt dotate cu niște camere telephoto de dimensiuni mari care să permintă fotografierea în detaliu a țintelor terestre sau maritime, potrivit wired.com.

Însă, “războiul dronelor” dintre SUA și Iran nu a început odată cu distrugerea acestei drone. În urmă cu opt ani, în decembrie 2011, un vehicul de tip UAV american, mai exact un Lockheed Martin RQ-170 Sentinel, a fost capturat de iranieni în apropierea orașului Kashmar (aproape de granița cu Afganistan). Iranul susține că a reușit atunci să atace informatic sistemul dronei respective și să o deturneze, să o ducă la sol în siguranță și să o foloseasca apoi în interes prpopriu. S-a vehiculat în presă la momentul respectiv că a fost fie reprogramată pentru a fi controlată de armata iraniană fie folosită ca model pentru a dezvolta noi drone similare, lucru dovedit ulterior. În orice caz, după ce președintele american de atunci, Obama, a recunoscut că este vorba într-adevăr de o dronă americană, Iranul a înaintat o plângere către ONU pentru că i-ar fi fost violat spațiul aerian, iar SUA au cerut să le fie returnată drona. Dar, în același timp americanii au susținut că datele informatice din sistemele cu care era dotat dispozitivul aerian nu pot fi accesate de iraniei, ele fiind suficient de bine protejate, neputând fi decriptate, scria la vremea respectivă foxnews.com. De asemenea, se discuta în presa americană despre posibilitatea ca Rusia și China să încerce să negocieze cu Iranul pentru a primi cât mai multe date legate de dronă în schimbul sprijinului în ceea ce privește politica nucleară iraniană.

Câțiva ani mai târziu, iranienii își prezentau noua dronă, Sa’egheh, produsă de Shahed Aviation Industries, care seamăna foarte mult cu RQ-170 Sentinel, capturată de la americani.

După ce anul trecut bateriile anti-aeriene siriene au doborât un avion de luptă F-16 israelian, la rândul ei, armata israeliană a doborât o dronă iraniană Sa’egheh care intrase pe spațiul său aerian. Datele obținute de Israel în urma acestui incident au arătat că într-adevar UAV-ul iranian copia tehnlogia dronei americane produse de Lockheed Martin, scrie defensenews.com.

UAV Sa’egheh 2 (srusa foto: commons.wikimedia)

Se estimează că în prezent sunt 28 de țări care dețin UAV-uri sau au capacitatea de a dezvolta astfel de vehicule militare. Dintre acestea, cel puțin nouă: SUA, Israel, Marea Britanie, Pakistan, Irak, Nigeria, Iran, Turcia și Azerbaijan le-au folosit deja în operațiuni militare, notează emerj.com. Costurile de dezvoltare ale unor astfel de dispozitive încep de la circa 14 milioane de dolari (în cazul dronelor militare de mici dimensiuni) și pot depăși câteva sute de milioane de dolari, în cazul UAV complexe. Chiar dacă se estimează că SUA investesc cel mai mult în astfel de tehnologii, se presupune că Israelul este cel mai mare exportator de UAV-uri, cel mai mare producător israelian fiind compania de stat Israel Aerospace Industries.

Dezvoltarea acestor vehicule a început în anii ’30, prima aeronavă militară fără pilot DH.82 Queen Bee fiind controlată cu ajutorul undelor radio. Tot atunci a apărut și denumirea de dronă (masculinul în engleză pentru bee = albină). Printre primele operațiuni militare în care a fost folosită o astfel de dronă este Războiul arabo-israelian (dintre Isreal și o coaliție de națiuni arabe condusă de Egipt și Siria) din 1973 când Israelul a folosit drona americană Ryan Firebee pentru a spiona bazele antirachetă egiptene. Dezvoltarea dronelor Global Hawk, care sunt mărul discordiei în “războiul dronelor” de azi, a început în 1990 și au fost folosite pentru prima dată în Războiul din Afganistan. În prezent se estimează că s-a ajuns la peste 40 de drone, de diferite modele (în total există 8 modele), sub marca Global Hawk.

Una dintre primele drone militare – Teledyne Ryan Firebee (srusa foto: commons.wikimedia.org)

Tensiunile dintre SUA și Iran continuă cu noi discuții legate posibile doborâri de drone. Președintele american Donald Trump a transmis săptămâna trecută că o ambarcațiune a Marinei SUA a „distrus” o dronă iraniană care amenința nava americană în Strâmtoarea Ormuz. Însă, Teheranul îl contrazice pe Trump susținând că deține filmări care demonstrează că nicio dronă iraniană nu a fost distrusă, notează bbc.com.