Razvan Sava, primarul interimar al Capitalei: Cel mai tarziu pe 21 martie am putea deschide National Arena
Cel mai tarziu pe 21 martie am putea deschide National Arena, a declarat vineri, Razvan Sava, primarul interimar al Capitalei. Acesta s-a intalnit cu reprezentantii Federatiei Romane de Fotbal pentru a le prezenta situatia National Arena. Stadionul este inchis din luna octombrie 2015 pentru ca nu are aviz de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta pentru securitatea la incendiu, acoperisul fiind realizat dintr-un material neomologat in Romania.
„I-am invitat pe reprezentantii Federatiei Romane de Fotbal pentru a le prezenta situatia din cazul National Arena. I-am asigurat ca sunt primul care vreau ca stadionul sa fie redeschis. Vreau ca bucurestenii sa se bucure de aceasta investitie. In acest moment stadionul nu are autorizatie de securitate la incendiu. Am depus la Ministerul Dezvoltarii expertiza tehnica facuta la un laborator din Italia acreditat la nivel european.
In urma testelor facute a reiesit ca materialul este de clasa B, deci este compatibil cu legislatia in vigoare si pe baza expertizei trebuie sa primim agrementul necesar ca Arena Nationala sa obtina autorizatia de securitate la incendiu. Il solicit public domnului vicepremier Dancu sa grabeasca procedurile la minister si sa elibereze agrementul necesar. Am depus expertiza in data de 19 februarie. Teoretic, cel mai tarziu 19 martie, am putea avea agrementul pentru obtinerea autorizatiei. Cel mai tarziu, pe 21 martie am putea deschide stadionul. In cazul in care MDRAP nu va elibera agrementul, voi gasi alta solutie pentru a-l redeschide cat mai repede”, a declarat Razvan Sava.
Arena Nationala a fost inchisa in octombrie 2015 dupa ce a iesit la iveala faptul ca aceasta nu are aviz de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta. Stadionul nu poate primi autorizatie de securitate la incendiu pentru ca acoperisul retractabil nu poate fi omologat in Romania, desi este omologat in Germania, iar omologarea lui dureaza.
Reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) au efectuat, recent, o inspectie la Arena Nationala si au declarat ca obiectivele care functioneaza fara autorizatie au obligatia de a o obtine pana la 31 decembrie 2016, iar pana la acel termen, pot functiona pe raspunderea beneficiarului.
„Aspectele de legalitate vizeaza unele modificari legislative, adoptate ieri in Camera Deputatilor, care este camera decizionala, in ceea ce priveste Ordonanta de Urgenta 52 din 2015 pentru modificarea si completarea Legii 307 privind apararea impotriva incendiilor. La legea de adoptare a acestei ordonante, au fost propuse mai multe amendamente, printre care stabilirea unui termen de intrare in legalitate pentru obiectivele care functioneaza fara autorizatie de securitate la incendiu, asa cum este si Arena Nationala. Aceste obiective au obligatia de a obtine acest act pana la 31 decembrie 2016. Pana la acest termen, obiectivele functioneaza pe raspunderea beneficiarului din punct de vedere al asigurarilor masurilor de securitate la incendii. Nu se supun la aceste exceptii acele obiective la care se constata incalcarea grava a securitatii la incendiu. Acelea vor fi oprite de la functionare, dar nu este cazul Arenei Nationale”, a declarat colonelul Benone Duduc, adjunctul ISU, la finalul inspectiei, citat de Mediafax.
Primarul interimar al capitalei, Razvan Sava, spune ca nu poate face acest lucru.
„Stadionul nu are autorizatie de securitate la incendiu. Conform legii, nu putem organiza evenimente sportive fara aceasta autorizatie. Am vazut ca cei de la IGSU incearca sa arunce pisica spunand ca se pot organiza evenimente si in aceste conditii, cu asumarea raspunderii de catre Primaria Municipiului Bucuresti. Eu stiu ca derogarile de la lege existau doar in vremea lui Ceausescu. Nu am auzit ca intr-un stat de drept sa existe acest concept, adica acolo unde legea prevede ceva, tu sa o ignori si sa faci exceptie. Le-am cerut in mod expres celor de la IGSU sa imi spuna daca indeplinim conditiile legale pentru a desfasura activitati. Le-am cerut sa ne spuna daca, strangand acoperisul si limitand astfel riscurile, indeplinim conditiile legale. Nu am primit niciun raspuns scris. Am avut intalniri cu domnul vicepremier Vasile Dancu si domnul ministru Petre Toba. Inteleg ca un guvern tehnocrat nu isi poate asuma raspunderea politica, dar ei pot, conform legii, sa isi asume rezolvarea problemei stadionului National Arena. Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice este autoritatea reglementatoare pe acest domeniu. El poate schimba sau nu normativul care stabileste daca tipul de material folosit pentru construirea acoperisului este sigur sau nu. Au posibilitatea legala sa faca acest lucru. In functie de acest normativ vom sti daca putem juca cu acoperisul acesta sau daca va trebui sa il dam jos si sa facem astfel stadionul functional. Ii cer si pe aceasta cale ministrului Dancu sa grabeasca aparitia acestor norme. Vreau ca bucurestenii sa inteleaga ca voi respecta legea. Propunerea celor de la IGSU de a juca pe Arena Nationala pe propria raspundere nu o pot lua in seama. O calific ca fiind neprofesionista si in afara cadrului legal. In concluzie, Arena Nationala va ramane inchisa pana cand va avea toate autorizatiile necesare”, a scris in replica Sava pe pagina de Facebook.
Deci, data la care stadionul va fi redeschis ramane o necunoscuta.
La inceputul acestui an, DNA a anuntat ca a deschis dosar penal cu privire la existenta a doua autorizatii pentru Arena Nationala, documente ce au acelasi numar de inregistrare si aceeasi data, dupa o ancheta a jurnalistului Catalin Tolontan care a publicat cele doua autorizatii.
„La inceputul lunii noiembrie a anului 2015, Primaria Bucuresti a decis inchiderea „Arenei Nationale” din cauza membranei acoperisului ce ar fi fabricat dintr-un material neomologat in Romania. Din acest motiv, nu s-a emis aviz din partea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU). Din datele existente, rezulta ca proiectul prevedea edificarea unui acoperis de tabla, fix, pentru care exista aviz ISU. Ulterior, proiectul a fost modificat, fara a se cunoaste motivele care au stat la baza deciziei, prevazandu-se constructia unui acoperis retractabil, din alt material, aspect care impunea obtinerea unui nou aviz ISU”, precizeaza DNA.
Procurorii au constatat ca, la incheierea lucrarilor, desi se stia ca nu este posibila obtinerea avizului, s-a efectuat plata catre constructor.
Arena Nationala a fost inaugurata in septembrie 2011, fiind construita in locul fostului stadion „Lia Manoliu” si a costat 234 milioane de euro. Pe 9 mai 2012, Arena Nationala a gazduit finala Europa League. In patru ani de functionare, Arena Nationala a gazduit 128 de evenimente.