Reuters: Iranul mai are nevoie de doar 4-6 săptămâni pentru a produce uraniul îmbogățit necesar pentru o primă bombă atomică

Iranul se află acum, afirmă diplomați occidentali citați de Reuters (vezi text), cu doar patru până la șase săptămâni înainte de momentul în care va avea suficient de mult material radioactiv pentru a putea construi o primă armă atomică. În aceste condiții, estimează diplomații în cauză, o nouă rundă de convorbiri între Occident și Iran, care trebuie să înceapă pe 29 noiembrie a.c., la Viena, pe tema dosarului nucelar al Teheranului, nu are mari șanse de a produce rezultate cu adevărat mulțumitoare.

Știm și că delegații Teheranului au mandat să solicite din nou, în chip de condiție preliminară minimală pentru continuarea negocierilor legate de programul nuclear iranian, eliminarea completă de către SUA și UE a tuturor sancțiunilor adoptate succesiv, începând din 2017, împotriva Iranului. Sursa citată aici precizează și că specialiștii estimează că Iranul ar mai avea nevoie de cel mult doi ani pentru a transforma uraniul îmbogățit, pe care Teheranul îl produce în ritm tot mai intens, într-o armă atomică pe deplin funcțională.

Scurt exercițiu de strategic forecasting

În condițiile în care eșecul complet al încercării lumii occidentale de a pune capăt, prin mijloace diplomatice, planurilor Iranului de a deveni o putere militară dotată cu arme nucleare este foarte probabil, merită să explorăm, măcar cu titlul de ipoteză de lucru, ce ar putea să se întâmple în continuare.

E posibil să urmeze, mai întâi, un nou set de presiuni politice – noi sancțiuni adoptate de Occident, de exemplu. Problema cu acestea este însă dublă. Pe de o parte, sancțiunile produc rezultate doar în timp. Iar timp destul, Occidentul nu mai are la dispoziție, în cazul de față. Pe de altă parte, sacțiunile economice cu adevărat dure, potențial eficiente, vor avea, inevitabil, consecințe care afectează masiv în special nivelul de trai al iranienilor de rând, în timp ce vîrfurile regimului teocratic și cu ambiții neo-imperiale dela Teheran vor rămâne, în linii mari, neafectate în mod direct. În plus, pentru ca sancțiunile internaționale să producă rezultate serioase, ar trebui ca toate statele lumii să le respecte cu strictețe, ceea ce e foarte puțin probabil.

Există, apoi, posibilitatea exercitării unor presiuni militare asupra Iranului. Mai întâi, sub forma unor acțiuni de amenințare indirectă. De altfel, astfel de acțiuni au fost deja întreprinse, inclusiv pe parcursul ultimelor luni. Așa de exemplu, în ianuarie a.c., bombardiere strategice americane de tipul B-52, capabile să transporte și să lanseze inclusiv arme nucleare, au efectuat, decolând dela baza aeriană Minot, din Dakota de Nord, un zbor de exercițiu până deasupra Orientului Mijlociu, ceea ce a generat reacții iritate la Teheran (vezi text). Și mai recent, la sfârșitul lui octombrie a.c, un bombardier american B-1B Lancer, escortat de avioane de vânătoare ale unor țări din Orientul Mijlociu care sunt aliate (sau cel puțin partenere, în termeni strategici, ale SUA) a efectuat, de asemenea, un zbor de antrenament în zona Golfului Persic. Surse deschise indică faptul că avioanele de escortă care au însoțit bombardierul american au fost puse la dispoziție de Israel, Egipt, Arabia Saudită și Bahrain (vezi text). Alte două bombardiere B-1B ale SUA au survolat Orientul Mijlociu, escortate de avioane de luptă israeliene, la sfârșitul primei decade a lui noiembrie, iar presa israeliană menționa că aceste misiuni de exercițiu au avut loc în condițiile în care oficialități americane și israeliene afirmaseră deja, în termeni tot mai clari, că ambele state ar putea „acționa împotriva programului nuclear al Teheranului” (vezi text).

Factorul strategic israelian

În sfârșit, există și posibilitatea unor acțiuni militare directe contra Iranului. În special Israelul dă semne că, dacă Iranul își continuă programele nucleare militare, ar putea opta, la nevoie, pentru un un atac preventiv. Cu doar câteva zile în urmă, o oficialitate isaeliană cu responsabilități în domeniul securității naționale declara, pentru BBC: „Israelul nu are niciun interes să poarte un război contra Iranului, dar nu vom îngădi Iranului să dobândească arme nucleare”. Aceeași sursă deschisă (vezi text ) îl cita și pe Yaakov Amidror, general-maior, acum în retragere, fost consilier pe probleme de securitate națională al primului ministru al Israelului, fost șef al Consiliului Național de Securitate al Israelului și actualmente senior fellow la Jerusalem Institute for Strategy and Security. Acesta afirmă, în termeni foarte clari, că țara sa se află în situația în care „va trebui, în curând, să luăm o decizie legată de cum să oprim” programul nuclear militar iranian. Amidror mai spune și că „nu văd altă cale decât să întreprindem misiuni de bombardament, fiindcă nu-i văd pe iranieni abandonându-și visul de a avea o umbrelă nucleară la adăpostul căreia să poată fi încă și mai agresivi decât sunt acum”.

Amintim aici și faptul că, în două ocazii anterioare, Israelul a întreprins lovituri preventive încununate de success notabil, menite să-i împiedice pe unii dintre rivalii săi regionali importanți să fabrice arme nucleare. E vorba de raidul aerian întreprins, în 1981, împotriva reactorului atomic irakian Osirak sau Tammuz 1 (vezi text), precum și de atacul, efectuat în luna martie 2007, contra unui reactor nuclear, unul de un tip asemănător celor existente în Coreea de Nord, aflat pe teritoriul Siriei (vezi text ).

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro