Rusia, UE și refacerea conviețuirii geopolitice pe linia Kiev-Chișinău-Tbilisi

Se multiplică precondițiile necesare pentru ca resetarea relațiilor dintre UE și Rusia să poată avea loc într-un viitor apropiat, încă slab identificabil. Normalizarea geopolitică a vecinătății comune pare să capete un rol conductor benefic pentru asemenea obiectiv. Țările asociate cu UE – Ucraina, Moldova și Georgia – își îmblânzesc, cu variație individuală, retorica generală față de Rusia și prioritizează domeniile de tangență compatibile sau indivizibile (tranzitul de gaze). Guvernele acestor țări sunt motivate fie de excesul de putere politică și subestimarea amenințărilor strategice, fie de reflexele de supraviețuire politică. Totodată, preocuparea pentru subiectele sensibile, precum conflictele separatiste, este direcționată spre platformele externe de negocieri. Persistă convingerea idealistă că la un nivel supranațional Occidentul ar avea pondere ca să calibreze, cu mai multă precizie, în favoarea suveranității vecinilor estici, pretențiile nestăpânite ale autorităților ruse.

Examinarea ultimelor evoluții din Europa arată că deschiderea actorilor europeni față de Rusia rezultă din dezlegarea unei serii de noduri critice. Astfel, se domolește panica legată de ascensiunea populismului eurosceptic. Deși deocamdată parțiale și temporare, reculurile populiștilor pro-ruși în Italia (re-amenajarea guvernului în septembrie 2019), Grecia (alegerile parlamentare în iulie 2019), mai recente în Austria (alegerile anticipate din septembrie 2019), calmează temerile anti-populiste în principalele capitale europene. Adițional, ignorând disputele macedono-elene pe teren comercial (DW, 25 Septembrie 2019), eliminarea handicapului legat de numele Fostei Republici Iugoslave Macedonia oferă impuls politic pentru materializarea aspirațiilor europene în regiune. Prin urmare, extinderea UE în interiorul Balcanilor de Vest nu mai poate fi neglijată. De aceea, activarea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord, până la finele lui 2019, capătă contur de urgență (Politico, 3 Octombrie 2019). În paralel, UE caută asiduu soluții politice și tehnice pentru a menține în funcțiune fluxul de gaze din Rusia prin Ucraina. Cea mai sigură opțiune este separarea operațiunilor de tranzit în Ucraina, ca urmare a aplicării “Pachetului Energetic 3”, și oferirea nediscriminatorie, inclusiv către Gazprom, a accesului la capacitățile de tranzit ale conductelor ucrainene (Bloomberg, 20 Septembrie 2019). Așteptările UE sunt că Kievul va reforma piața gazelor conform normelor europene de concurență rapid și plenar, cu accent pe demonopolizare și non-discriminare. Cu alte cuvinte, companiile ruse ar putea reveni în afacerile energetice din Ucraina, după ce au fost sancționate și expulzate din economia ucraineană pentru interferențele (militare) ruse în Crimeea și Donbas. În consecință, reforma celui mai complicat sector (gazele naturale) din economia ucraineană poate fi avansată, iar înghețarea tranzitului de gaze rusești evitată.

Emmanuel Macron – avocatul Europei sau al Rusiei?

Separat și prin intermediul mecanismelor UE, giganții proiectului european – Franța și, într-o măsură mai deghizată, Germania – caută modalitățile fezabile pentru a sufla viață în dialogul cu Rusia, care pentru Emmanuel Macron reiese din circumstanțele „istorice și geografice” ale Europei și din natura profund europeană a Rusiei (CoE, 1 Octombrie 2019). Două aspecte majore sunt puse în joc – detensionarea rivalităților și optimizarea cooperării în structurile multilaterale, într-un context internațional multi-polar volatil. Demersul lui Macron nu are însă o susținere exhaustivă nici în instituțiile europene și nici printre țările membre (Reuters, 6 Octombrie 2019), deoarece regimul politic din Rusia este inapt să joace după reguli democratice.

În viziunea președinției franceze, securitatea Europei depinde de gradul de angajare cu Rusia în materie de securitate și afaceri din vecinătatea comună (IPN, 9 Septembrie 2019). Demersul de restabilire a relației UE-Rusia coincide cu derularea inițiativelor de creare a propriilor forțe militare europene, în limitele Cooperării Structurate Permanente (PESCO), lansată în Decembrie 2017 (EEAS, Mai 2019). Dezvoltarea PESCO reprezintă transpunerea elementului de “autonomie europeană în domeniul apărării”, invocat de către Emmanuel Macron ca primul din cele 6 principii ale „suveranității europene” (Sorbonne speech of Emmanuel Macron, 27 Septembrie 2017). De aceea, o previzibilitate reînnoită în raport cu Rusia este vitală pentru a încuraja aprofundarea cooperării în domeniul apărării între țările UE. Astfel, partea franceză încearcă să anticipeze reacțiile Moscovei la intensificarea cooperării militare a europenilor. Modelul francez pentru „o forță europeană comună de intervenție” sau sugestia germană cu privire la o “armată europeană” (Academia Federală pentru Politici de Securitate, 2018), chiar dacă vizează interesele europene, pot fi descurajate dacă nu este luat în calcul factorul rusesc.

Giganții UE (Franța și Germania) consideră drept pragmatism, ceea ce țările est-europene interpretează, de regulă, ca pe o cedare în fața Rusiei. Acest tip de abordare este observat în restabilirea în drepturi plenare a delegației ruse în cadrul Adunării generale a Consiliului Europei (NewEasternEurope, Iulie 2019). Contribuția pentru aceasta îi revine în primul rând președinției Franței în cadrul Consiliului Europei (mai-noiembrie 2019). Alertat de consecințele auto-înstrăinării Rusiei de mecanismele de promovare și protecție a valorilor europene, președintele Macron a apărat ferm păstrarea prezenței ruse în structura pan-europeană. Pe lângă promovarea drepturilor cetățenilor ruși în raport cu propriul guvern (APCE, 1 Octombrie 2019), pentru partea franceză contează, poate chiar mai mult, nedeteriorarea multilateralismului în Europa. Or, Macron mizează pe o organizație pan-europeană imperfectă, dar în proces de reformă, mai mult decât pe o organizație cu impact geografic limitat și divizat, dacă Rusia se retrage. De facto, partea franceză consideră că relația Ucraina-Rusia poate fi amenajată în alte formate (“Acordurile de Minsk” și „Procesul Normand”) mai “efective” (CoE, 1 Octombrie 2019), decât folosind pârghiile Consiliului Europei. Pacificarea estului Ucrainei reprezintă pentru Paris precondiția fundamentală pentru revitalizarea contactelor dintre UE și Rusia. Refacerea relațiilor bilaterale poate frâna procesul de disociere a rușilor de apartenența la spațiul european, cu doar 37% din opinia publică rusă (august 2019) considerând Rusia un stat european față de 52% cu 11 ani în urmă (DW, 10 Septembrie 2019).

Dispoziția din interiorul societății ruse și discuțiile intense despre viitorul transfer de putere de la Moscova implică un efort de anticipare din partea liderilor politici europeni, de care încearcă să dea dovadă Emmanuel Macron. Pe de o parte, generația tânără de ruși exprimă intoleranță politică față de regimul lui Vladimir Putin, cu 45% reacții negative în 2019 față de 31% în 2018 (ZOiS, Septembrie 2019). Iar, pe de altă parte, imaginea UE primește calificări pozitive de la 50% din opinia publică rusă în august 2019, față de 42% în februarie 2019 și 27% în martie 2018 (DW, 10 Septembrie 2019). Cu alte cuvinte, în pofida propagandei anti-occidentale masive a Kremlinului, populația rusă este predispusă să interacționeze cu UE. Acest mesaj este captat de către capitalele europene, iar autoritățile ruse par să exploateze optimismul european prin concesii episodice acasă, precum autorizarea unor proteste pro-drepturile omului în Moscova (France24, 29 Septembrie 2019).

Relaționarea cu Rusia – necesară, dar primejdioasă pentru Ucraina și Georgia

Atragerea indirectă în afacerile politico-electorale din SUA (Nytimes, 3 Octombrie 2019) a constituit o lovitură de imagine pentru președintele ucrainean Volodymyr Zelensky. Chiar dacă are multiple ramificații, eșecul lui Zelensky de a evita controversele legate de Trump facilitează derularea scenariului de pacificare a Donbasului, susținut de Franța și Germania, și foarte convenabil Rusiei, după „formula Steinmeier”. Deși administrația lui Zelensky vrea să avanseze negocierile cu Rusia, „formula Steinmeier” (Uacrisis, 4 Octombrie 2019) are nevoie de garanții sigure pentru suveranitatea și integritatea teritorială ucraineană. Tandemul franco-german urmează să convingă Moscova despre necesitatea etapei de demilitarizare înainte de democratizarea prin alegeri locale a teritoriilor, aflate sub ocupație informațional-militară deja de 5 ani. O soluție de compromis ar fi detașarea unei misiuni civile, în paralele cu scoaterea prezenței militare ruse, cu preluarea controlului asupra frontierelor. Nici Rusia și nici actorii europeni nu vor să piardă “fereastra de oportunitate” pe care o oferă popularitatea încă masivă a guvernului controlat de Zelensky. Totodată, nici cel din urmă nu poate să mimeze progres sau să eșueze repetat, fără a-și pune în bătaie legitimitatea, necesară pentru a nu scurtcircuita elanul reformelor.

Administrația lui Zelensky are la dispoziție circa 3 luni pentru a populariza și echilibra „formula Steinmeier”, până când expiră legislația veche privind teritoriile ocupate. În acest răstimp, diplomația franco-germană necesită soluții pentru a restabili integritatea teritorială ucraineană, cu acordul Rusiei pentru o retragere avantajoasă și nerușinoasă. Misiunea dată pare imposibilă, atât timp cât partea rusă vrea asigurarea unei prezențe politice legalizate și durabile în Luhansk și Donbas. Orice combinație viabilă pentru a împăcă prioritățile strategice ale tuturor părților va atinge suveranitatea ucraineană. Iar obiectivul strategic esențial este umplerea vidului de securitate, realizabil prin detașarea unor forțe de menținere a păcii.

Spre deosebire de Ucraina, recuperarea unității teritoriale a Georgiei este blocată de statalitatea artificială construită în Abhazia și Osetia de Sud, cu peste un deceniu de asistență rusească. Mișcarea frontierelor interne în favoarea regiunilor separatiste (USembassy, 21 August 2019) sau sancțiunile Rusiei țintite spre industria turismului georgian (interdicția zborurilor directe) nu opresc regimul lui Bidzina Ivanishvili din tentativele politico-diplomatice de relaționare cu Moscova. După 11 ani de la încetarea relațiilor diplomatice ruso-georgiene, Tbilisi a făcut un pas simbolic în direcția Moscovei, solicitând o întrevedere cu Seghey Lavrov, în cele din urmă salutată de către UE, SUA, OSCE și ONU (Civil.ge, 27 Septembrie 2019).

Detensionarea relațiilor bilaterale în bază de dialog reprezintă pentru UE “cheia pentru soluționarea pașnică a disputelor” (EEAS, 26 Septembrie 2019), dorită pentru Georgia. Din perspectiva europeană, angajarea constructivă în dialogul cu Rusia este utilă pentru a îngriji de populația de pe teritoriile ocupate. Caracterul umanitar al abordării UE condamnă ocupația rusă, dar, din neputința de a o eradica, acceptă conviețuirea – ca cea mai optimală soluție. Atitudinea constructivă, apreciată de către Occident în cazul Georgiei, este de natură unilaterală (Civil.ge, 28 Septembrie 2019), deoarece Rusia refuză să-și asume oricare responsabilitate pentru deteriorarea relațiilor cu vecinii.

citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro