Sa-ti tragi palme uninominal (de Adrian Ursu)

E la moda in sezonul toamna-iarna 2008 sa te dai pe mov si sa critici uninominalul. Daca pentru prima tendinta iti trebuie ceva imaginatie si curaj sa iti iasa de-o asortare, in al doilea trend trebuie doar sa te arunci si sa te lasi purtat. Si argumentele pentru o contestare iti sar in minte ca din aparatul de popcorn. Ca nu o sa avem decat cativa alesi direct, restul de vreo 400 ii primim tot pe seama unei aritmetici fara legatura cu votul. Ca tot partidul e tatic, fiindca el stabileste, discretionar, cine si unde candideaza.

Ca pe locurile eligibile au ajuns aceiasi de care ni s-a acrit de-o viata. Sau ca s-au umplut listele cu cantautori si comedianti, care iar se vor lua de piept cu Rasdaq-ul ca Irina Loghin, marea doamna a bursei de nunti-botezuri.

Ca ori sunt blaturi deja facute intre partide, ori o sa fim pusi, penibil, sa alegem intre securistul Felix si spionul naparlit Talpes, desigur pentru reformarea clasei politice. Si, daca mai stai sa te scarpini putin a nedumerire, mai gasesti vreo zece pricini. Una peste alta, e probabil cel mai ineficient mod de a reforma sistemul electoral pe care il putea imagina cineva. Dar, deocamdata, pe asta il avem si sa ne rugam ca el sa reziste testului la rupere, in justitie, la care l-a supus C.V. Tudor, fiindca alternativa ar fi amanarea scrutinului, cu toate prelungirile de haos, santaj si populisme paguboase care s-ar suprapune teribil de nefericit varfului crizei financiare si economice mondiale.

Apropo de criza, povestea asta cu rasturnarea standardelor capitaliste, ale liberalismului, concurentei si neinterventionismului putea fi o uriasa sansa pentru profesionalizarea discursului politic romanesc. Ma gandeam ca, in sfarsit, toata nebunia mondiala va face dintr-o data suficient de atractive, chiar spectaculoase, temele fundamentale de doctrina, in special cele economice. Imi facusem socoteala ca, pana la urma, se vor putea castiga sau pierde alegeri si la noi pentru sau din cauza unui 0,5 la suta la impozit, cum a fost la altii decenii la rand. Ca teme precum limitele interventiei statului in economie, impozit progresiv versus cota unica sau chiar redefinirea capitalismului dupa criza ar putea capata aer spectacular si polemic, asa cum in alte cicluri electorale au fost anticomunismul, anticoruptia sau antimaghiarismul. M-am dumirit repede ca trebuie sa imi trag palme singur. E imposibil tocmai anul acesta! De ce? Din cauza de uninominal.

Intr-o campanie faramitata pana la pulverizare vor conta doar evolutiile la individual compus. Fiecare candidat, se vede deja, are grija sa isi croiasca propriul marketing zis politic. Doi liberali isi lanseaza candidatura in balon. Alti doi, tot de la PNL, isi instaleaza camera web in casa, maimutarind transparenta pana in dormitor. Udrea nu mai pridideste cu conservele de toamna, impletitul si frecatul. Calinescu da un chef cu lautari, Birchall se foieste de sus in jos prin tara cautand un colegiu, Vadim prezinta bateria din frapiera PRM: Zavoranu-Dragomir, Nastase se strecoara pe orarul elevilor din Mizil, in vreme ce PNL Hunedoara face cinste cu un vin de nunta tinerilor insuratei din judet. Unde sa mai incapa in peisajul asta tipator colorat (si nu s-a dat inca startul competitiei de aruncat cu punga in alegatori) vreo samanta de discutie ideologica? Ce criza, ce amenintari? Ceea ce conteaza acum e sa iti ridici cota de credibilitate, sa iti cresti indicele de simpatie populara. Si atunci nu iti vine sa injuri si tu sistemul asta electoral? Ba iti vine chiar sa te retragi in cabina ta si sa iti tragi palme uninominal.

Cotidianul