Sari direct la conținut

Saddam va fi deferit unui tribunal special irakian

Adevarul

Stirile potrivit carora Crucea Rosie internationala a somat Washingtonul sa clarifice pana la sfarsitul lunii situatia judiciara a lui Saddam Hussein, iar daca pana la acea data impotriva lui nu vor fi formulate acuzatii sustinute de probe concrete, atunci sa-l puna in libertate – asa cum prevad conventiile de la Geneva – par a fi alertat autoritatile americane, care nu au reusit deocamdata sa

adune asemenea probe si nici nu sunt dornice sa se implice direct in complicatele proceduri judiciare necesare. Ele par sa fi preferat, de aceea, sa-l predea pe fostul presedinte guvernului interimar irakian, care urmeaza sa intre in functie la 30 iunie, cand va inceta si ocupatia militara.

Anuntul a fost facut de primul-ministru al guvernului interimar Iyad Allawi, in vreme ce presedintele tribunalului special irakian pentru judecarea crimelor de razboi, Salem Chalabi (a nu se confunda cu Ahmed Chalabi, fostul favorit al CIA, dovedit intre timp a fi fost spion al Iranului), a precizat ca in momentul de fata sunt in curs de pregatire mandatele de arestare pentru Saddam si alti

lideri ai fostului regim. „Daca irakienii fac presiuni in aceasta directie, nu ne vom impotrivi”, a comentat, cu oarecare doza de fariseism, o oficialitate americana, sub pecetea anonimatului. Acuzatiile ce vor fi aduse lui Saddam vor fi acelea de genocid si crime de razboi.

Inaintea lui vor fi insa deferiti tribunalului principalii sai colaboratori, in speranta ca acestia vor furniza probe importante care sa confirme aceste acuzatii. Paradoxal, Saddam ar putea fi condamnat la moarte in baza unor legi pe care el insusi le-a promulgat si care nu au fost abrogate.

Ca o alta ironie a soartei, tribunalul special va fi amenajat intr-un palat din Bagdad in care erau expuse „darurile” extravagante primite de fostul presedinte. Exact cum si la Bucuresti se amenajase un palat al darurilor primite de Ceausescu, care a sfarsit insa mai rau (si mai repede) decat omologul sau irakian…

Pe de alta parte, surse militare americane au anuntat eliberarea a 400 de detinuti din „inchisoarea groazei” de la Abu Gharib, alti 1.400 de detinuti urmand a fi transferati autoritatilor irakiene. Vor ramane in centrele de detentie americane 4.000-5.000 detinuti, socotiti ca reprezentand o amenintare pentru militarii coalitiei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro