Sari direct la conținut

Saracia si capcanele ei

La coltu' strazii

In mai guvernul anunta majorarea sumelor pentru cei care beneficieaza de venitul minim garantat, dar si majorarea numarului beneficiarilor de la 214.000 la 279.000 cu promisiunea ca in ianuarie 2014 acest numar va ajunge la 307.000. in cadrul aceluiasi anunt al guvernului se preciza ca VMG-ul (asa cum este deja bine-cunoscut de cam toata lumea) va creste de la o medie de 191 de lei/luna la 217 lei/luna, fondurile fiind asigurate de la „va fi asigurata din taxarea producatorii de energie pentru veniturile suplimentare obtinute de acestia in urma liberalizarii preturilor”, scrie Daniela, pe blogul La coltu’ strazii.

Ok, totul este bine si frumos avand in vedere ca traim intr-un stat condus (in mare parte) de un govern socialist. Si eu impartasesc aceleasi idei socialiste, doresc ca cei defavorizati sa fie ajutati si sprijiniti de catre stat, mai ales ca traim intr-o Europa care are cam aceleasi valori.

Nu pot insa sa nu ma gandesc ca acum o saptamana, fiind la mama la tara, trudeam din greu in gradina ei ca sa plivesc padurea de buruieni care aparusera in urma absentei mamei (2 saptamani dedicate unei operatii de protezare de genunchi). Mama se intelesese cu cineva, chiar platies in avans, ca sa vina sa pliveasca si sa sape in mica gradina pe care se incapataneaza sa o cultive. Din cele spuse de vecinii nostrii, persoana respectiva a fost doar o singura data la noi in gradina (nu exista garduri, deci din camp poti orcand ajunge in gradinile oamenilor) unde a plivit ceva buruieni.

Am fost furioasa pentru ca eram coplesita de treaba – trebuia sa fac curat (gospodaria mamei nu e mica), mancare, sa hranesc animalutele, sa am grija de mama si in plus sa muncesc din greu in gradina. Motivul – nu gasim oameni dispusi sa faca bani muncind, in ciuda fapului ca sunt destui oameni saraci in sat, fara un loc de munca. Asa ca am pornit vitejeste sa plivesc, sa curat via, sa leg rosii etc.

In timp ce smulgeam buruieni am inceput sa devin liberala, sa gandesc ca doar cei care muncesc au dreptul sa aiba, ca saracii nu ar trebui ajutati pentru ca de fapt nu vor sa munceasca. Furia m-a ajutat la smuls cat mai multe buruieni care devenisera, din cauza timpului propice (ploaie din plin si soare la fel) mai inalte cu mult decat ardeii, telina (a fost o aventura sa nu o smulg pentru ca nu se vedea deloc din buruieni) si vinetele.

Apoi am medidat mai mult asupra problemei. Am realizat ca oamenii aceia saraci, beneficiari ai VMG-ului (in cel mai bun caz) nu au nici o perspectiva, nu prea au pentru ce muncii ca sa acumuleze. Ei traiesc de la o zi la alta. Au un nivel scazut de educatie, nu prea au calificari, nu au avut o slujba stabila si au sanse minime de a gasi una. Guvernul socialist nu face prea mare lucru pentru ei decat sa ii tina in starea in care sunt, pe ei si pe copiii lor.

Nu cunosc ca onor guvernul sa aiba o strategie pentru acesti oameni, Romania are o rata de absorbtie a fondurilor europene de 19% (in 5 iulie 2013), fonduri care ar fi putut ajuta mult si schimba multe, iar Strategia Guvernului Romaniei pentru Incluziunea Sociala a Cetatenilor Romani apartinand Minoritatii Rome 2012-2020 este mai mult un document de hartie, praf in ochi pentru oficialii de la Bruxel.

Deci redevin socialista, dar una disperata care nu vede lumina de la capatul acestui tunel. In plina criza economica Romania nu a duce bine, dar sta pe un sac mare de bani (cei europeni), pare ca asteapta solutii, se plange de lipsuri, dar ii lipseste viziunea. Politicienii nu vor sa investeasca in viitor pentru ca roadele vor fi culese de altii, mai tarziu, mult mai tarziu. Saracia insa ramane, din ce in ce mai evidenta, din ce in ce mai prezenta.

Comenteaza pe blogul La coltu’ strazii

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro