Schimbarea filosofiei privind taxa pe activele bancare. Ce prevede noul proiect de OUG?

​​Guvernul schimbă complet filosofia taxei pe activele bancare – o reduce, o decuplează de ROBOR și o leagă de profitabilitatea băncilor. Pe de altă parte, asistăm la introducerea unui nou concept – creditare cu orice preț. Pentru că statul își propune acum să stimuleze „hărnicia”, nu să taxeze „lăcomia”, băncile ar putea beneficia de o reducere la jumătate a taxei, dacă cresc creditarea peste o anumită țintă și, suplimentar, cu încă jumătate, dacă reduc marja de dobândă dintre creditele și depozitele în lei sub un anumit nivel.

Ordonanța 114 „reșapată” în urma reacțiilor virulente ale instituțiilor europene, mediului de afaceri și organismelor profesionale, și publicată spre rapidă consultare publică pe site-ul Finanțelor, este complet schimbată față de textul ordonanței ce a intrat în vigoare în pragul Anului Nou. Noua propunere de ordonanță de urgență „a aflat” de aspecte precum cota de piață și profitabilitatea băncilor din România, necesitatea creșterii intermedierii financiare, structura de finanțare a băncilor, toate acestea fiind utilizate pentru calibrarea noii taxe. De asemenea, taxa pe active este plafonată la nivelul profitului contabil obținut de bănci, iar băncile cu pierdere nu mai plătesc deloc taxa.

Astfel, odată cu schimbarea de paradigmă – hărnicie, în loc de lăcomie, Guvernul decide dislocarea de media ROBOR și repoziționează taxa, în așa fel încât să se potrivească sistemului existent în alte state din Uniunea Europeană. Deși, dacă ne uităm mai cu atenție la modul de implementare în țările din Europa care au decis să apeleze la acest instrument, se poate concluziona că, în primul rând, taxa bancară a fost impusă în perioada 2009-2010 pentru a compensa finanțarea cu bani publici a băncilor, ceea ce în România nu s-a întâmplat, și, în al doilea rând, s-a aplicat în economii și sectoare bancare mai dezvoltate decât cele din România.

Revenind, dacă, la acest moment, Ordonanța 114 pune în sarcina instituțiilor bancare (instituțiile de credit, persoane juridice române sau sucursalelor din România ale instituțiilor de credit, persoane juridice străine) o taxă progresivă, de la 0,1% la 0,5% asupra activelor contribuabilului existente la sfârșitul trimestrului de calcul, în situația în care media trimestrială ROBOR depășește pragul de referință de 2%, după apariția noii Ordonanțe, așteptată săptămâna aceasta, lucrurile vor sta diferit. Taxa ar urma să fie în continuare progresivă, dar cu o cotă mult redusă, de la 1,2% pe an din activele financiare la 0,2%, pentru băncile cu o cotă de piață de sub 1%, și la 0,4%, pentru băncile cu o cotă de piață de peste 1%. Cum majoritatea băncilor dețin mai mult de 1% cotă în piață, putem spune că statul își propune să încaseze o taxă de 0,4% din valoarea activelor financiare ale celor nouă bănci de importanță sistemică.

Spre comparație, nivelul anual al taxei bancare în Uniunea Europeană se situează între 0,02% pe an minim și 0,44% pe an, maxim.

Pe de altă parte, nu putem să nu observăm că Finanțele preferă să împrumute practica Poloniei, care are printre cele mai mari cote de impozitare a băncilor din Uniunea Europeană, 0,44% aplicată la totalul activelor ajustate, cu limite și deduceri. Bun, dacă privim din perspectivă istorică, Slovacia și Ungaria au atins valori ale taxei aplicate și mai mari de atât – de o,4%, respectiv 0,53%, dar ambele țări au redus ulterior cotele, după ce au constatat că au blocat creditarea și, implicit, și-au redus ritmul de creștere economică.

Poate că ar merita menționat aici și că cea mai răspândită metodă de impozitare specială a sectorului financiar în Uniunea Europeană are ca bază de calcul elemente specifice de pasiv, cu un sistem de cote fixe, nu de activ, așa cum este cazul României. Modelul de impozitare pe bază de elemente de pasiv bilanțier stimulează băncile să se dezvolte pe baza creșterii capitalurilor proprii și a depozitelor atrase garantate, fiind o măsură care poate avea efecte pozitive pe termen lung (nu frânează creditarea, ci, dimpotrivă, stimulează creșterea solvabilității băncilor).

Pe lângă decuplarea de ROBOR și reducerea taxei, o a treia modificare constatată în propunerea Finanțelor vine din reducerea bazei de impozitare, pornind de la activele financiare nete ale instituției bancare existente în sold la sfârșitul semestrului și excluderea acelor categorii de active, care, de la bun început, nu ar fi fost rezonabil să fie impozitate. Și ne referim la acest aspect întrucât unele dintre aceste categorii de active fuseseră introduse pe piață tocmai ca măsuri de stimulare și facilitare a creditării populației, cum ar fi, spre exemplu creditele oferite prin programul Prima casă.

Totuși, restrângerea gradului de impozitare se realizează concentrând impozitarea pe creditele acordate sectorului privat, ceea ce nu mai este o veste bună. Supraimpozitarea creditării private este un factor fundamental, ce descurajează gradul de intermediere financiară, care și așa este foarte mic, așa cum arată un studiu recent efectuat de PwC. Concret, acesta spune că România are un grad de intermediere financiară de 3 ori mai mic decât media UE, de doar 26,4%, sub cel al țărilor cu economii emergente (e.g. Polonia și Cehia – 52%, Bulgaria 51%). Desigur, la scăderea intermedierii financiare a contribuit un cumul de factori, dintre care cei mai importanți sunt volatilitatea cadrului legislativ și situația economică precară a IMM-urilor (capitaluri negative, profitabilitate și lichidate în declin). Importanța intermedierii financiare este dată de influența pozitivă a acesteia asupra dezvoltării economice a unei țări, astfel cum reiese dintr-o analiză a 80 de țări, pe durată a 30 de ani.

O a patra schimbare în textul noii Ordonanțe vine la pachet cu o flagrantă contradicție, între scopul băncilor, care este, desigur, acela de a credita, dar nu indiferent de riscurile debitorilor, și interesul Finanțelor, de a avea o bază de impozitare (credite) mai mari, ca să încaseze o taxă mai mare. În textul propus spre consultare, Finanțele spun că băncile ar putea beneficia de o reducere cu jumătate a taxei, dacă cresc creditarea peste o anumită țintă și/sau cu încă jumătate, dacă reduc marja de dobândă dintre creditele și depozitele în lei sub un anumit nivel, ce va fi stabilit de către Guvern anual prin hotărâre. Pentru 2019, ținta de creștere a creditării este de 8% – cu cât a crescut creditarea anul trecut, la fel ca și ținta de reducere a marjei nete, tot de 8%. Pragul de referință pentru care se acordă automat o reducere de jumătate a taxei este de 4 puncte procentuale.

În același timp, legiferarea taxei în această formă acționează contrar definirii sistemului de impozitare pe profit, care se bazează preponderent pe un nivel tot mai ridicat al veniturilor nete din dobânzi raportate de sectorul bancar. Cu alte cuvinte, credem că noua formulă a taxei pe active bancare va reduce semnificativ profiturile băncilor.

Ceea ce rămâne de explicat în continuare este formula de calcul a taxei în versiunea sa actualizată, în funcție de creșterea reală și cea estimată a creditării bancare, dar și cine plătește pentru variația bruscă a capitalizării bursiere, ce a scăzut în nici o lună cu peste 13%, sau pentru pierderile de peste 21 de miliarde de lei ale companiilor de pe piața principală. Pentru reamintire, în BET intră atât Banca Transilvania, cât și BRD, companiile energetice și telecom.

Articol semnat de Daniel Anghel, Partener, Liderul departamentului de taxe și consultanță juridică, PwC România și Diana Roșu, Senior Manager, Departamentul de taxe și consultanță juridică, PwC România