Sari direct la conținut

Science Report: China studiază materia întunecată într-un laborator imens aflat la 2,4 kilometri în subteran ● Învățați, ca să trăiți mai mult! ● Catalonia se confruntă cu cea mai dură secetă din istoria recentă

HotNews.ro
Laboratorul subteran Jinping, Foto: Xu Bingjie / Xinhua News / Profimedia
Laboratorul subteran Jinping, Foto: Xu Bingjie / Xinhua News / Profimedia

​China studiază materia întunecată într-un laborator imens aflat la 2,4 kilometri în subteran ● Învățați, ca să trăiți mai mult! ● Catalonia se confruntă cu cea mai dură secetă din istoria recentă

China studiază materia întunecată într-un laborator imens aflat la 2,4 kilometri în subteran

Laboratorul subteran Jinping (CJPL) tocmai a devenit cel mai mare din lume, odată cu finalizarea celei de a doua etape a construcției sale (CJPL-II), au anunțat oficialitățile chineze, citate de revista Nature.

Prima fază a construcției sale a fost finalizată în anul 2010, iar faptul că în doar 13 ani s-a reușit extinderea sa la un asemenea nivel reprezintă o surpriză pentru mai toți specialiștii lumii. Cu o capacitate de 330.000 de metri cubi, laboratorul va fi folosit pentru a studia ipotetica materie întunecată care reprezintă circă 80% din univers.

În ceea ce privește materia întunecată, aceasta a fost și a rămas un mister încă din 1933, atunci când fizicianul elvețian Fritz Zwicky a vorbit pentru prima dată de posibila ei existență. De la Fritz Zwicky citire, materia vizibilă este mult prea slabă pentru a ține galaxiile rapide să se îndepărteze unele de altele. Prin urmare, așa a apărut conceptul de materie întunecată, „adezivul” care ține universul nostru la un loc.

Problema cu această ipotetică materie este că nu poate fi observată. Interacționează foarte puțin cu materia vizibilă, nu reflectă, nu emite și nici nu absoarbe lumina. De asta, specialiștii chinezi speră să o poată observa în laboratorul construit la o adâncime de 2.400 de metri sub munții Jinping din sud-vestul Chinei.

În plus, construcția este protejată de un strat mixt, gros de 10 centimetri, creat din cauciuc, beton și alte materiale care blochează nu doar apa, ci și gazele din subteran. Astfel, CJPL-II este expus la doar 0,000001% din radiațiile solare care ajung pe suprafața Terrei și care ar putea interfera cu experimentele prin care se încearcă detectarea materiei întunecate.

China speră să atragă specialiști din cât mai multe țări în eforturile sale de cercetare. În cazul de față, a cooptat deja cercetători din India și Turcia. Mai mult, China s-a declarat deschisă la colaborarea cu alte laboratoare de profil din lume, dar și pentru a face schimb de informații.

Învățați, ca să trăiți mai mult!

Educația este direct proporțională cu durata de viață a unui individ, este concluzia unui studiu publicat în The Lancet Public Health, studiu semnat de un grup de cercetători din Norvegia și Statele Unite ale Americii.

Pentru a ajunge la concluzia asta, oamenii de știință a analizat date statistice din 59 de țări, care includ peste 10.000 de indivizi, pentru și peste 600 de articole de specialitate publicate de-a lungul timpului.

Pe scurt, riscul unei morți premature scade cu 2% cu fiecare an în plus de educație. Asta înseamnă că un individ care termină doar șase clase primare, reduce riscul, în medie, cu 13%. La 18 ani de educație, riscul morții scade cu 34%.

Autorii studiului au mers și mai departe și au comprat efectele educației cu factori de risc precum fumatul, consumul de alcool, o dietă nesănătoasă șamd. Iar concluzia a fost că 18 ani de educație echivalează cu o dietă sănătoasă. Prin comparație, a nu merge deloc la școală echivalează cu un consum zilnic de alcool și cel puțin zece țigări fumate în același interval.

Ceea ce este cel mai important este că efectele educației nu se opresc după, să zicem, 18 ani de școală. Beneficiile sunt vizibile și în cazul persoanelor care au trecut de 50-70 de ani, și care continuă să își îmbunățească educația. În plus, nu există diferențe regionale sau statale. Mai exact, beneficiile sunt aceleași, peste tot, indiferent din ce zonă a Terrei ai proveni.

Evident, educația nu este singurul factor care poate duce la o durată mai lungă de viață. Există numeroși alții. Însă este unul care merită luat în seamă.

Catalonia se confruntă cu cea mai dură secetă din istoria recentă

100% dintre recoltele de cereale de anul trecut, și 90% dintre cele de nutreț și măsline, au fost distruse în anul 2023 de seceta care durează deja de trei ani, au anunțat oficiali din Catalonia, citați de AFP. Situația este una dramatică pentru locuitorii din această regiune a Spaniei, cu atât mai mult cu cât nu există date care să ofere un echivalent a ceea ce se petrece azi, cel puțin în perioada relativ recentă.

Rezervele de apă au scăzut sub limita critică de 16%, iar în Barcelona și zonele adiacente, cel mai probabil, consumul apei curente din locuințe va fi raționalizat. Autoritățile spun că iau în calcul o reducere a consumului zilnic al unei familii de la 200 de litri, la doar 160.

Mai multe așezări din Catalonia nu mai au acces deloc la apă potabilă, totul pe fondul secetei care a dus inclusiv la secarea fântânilor. Un proiect prin care apa potabilă să fie adusă la Barcelona cu vapoarele urmează să fie pus în aplicare. Însă, chiar și astfel, nu vor putea fi asigurați decât 2% din necesarul de un miliard de litri pe zi.

O altă zonă afectată puternic de secetă este Andaluzia. Acolo, autoritățile au anunțat deja că vor fi obligate să restricționeze consumul de apă în Sevilla și Malaga, cel puțin pe perioada verii, dacă seceta va continua.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro